Industria jocurilor video nu mai este nici pe departe un domeniu “pur, naiv și nevinonavat”, în care să primeze pasiunea în fața banilor. Dimpotrivă, companiile mari “învârt” și aici zeci, sute sau chiar miliarde de dolari, iar banii aceștia rareori sfârșesc în buzunarele gamerilor. Și totuși, care este cel mai bine plătit gamer din lume și cu ce “salariu” se poata lăuda acesta?
Cei de la Forbes și-au pus aceeași intrebare și au realizat un studiu în acest sens, iar rezultatele sunt oarecum surprinzătoare: niciuna dintre personalitățile listate în clasamentul celor mai “avuți” gameri din lume nu este un jucător profesionist, activ, de eSports. În schimb, topul primelor zece personalități din gaming, în ordinea câștigurilor obținute de pe urma jocurilor video în 2019, include în primul rând vedete YouTube sau streameri.
Nu ar mai trebui să fie o surpriza pentru cei familiarizați cu subiectul că în fruntea topului se află Tyler Blevins, cunoscut sub pseudonimul Blevins, de departe cel mai popular jucător și streamer de Fortnite și acum cel mai bine plătit gamer din lume. Pe parcursul anului trecut, Blevins a încheiat contracte de sponsorizare cu companii mari precum Adidas sau Red Bull, iar contractul său de exclusivitate cu platforma Mixer i-a adus câștiguri financiare apreciabile (din păcate, serviciul de streaming de la Microsoft va fi închis luna viitoare). Deși Blevins are un background de jucător de eSports profesionist, din cele 17 milioane de dolari americani încasate în 2019, doar 100000$ au fost câștigați de pe urma participării în competiții de acest tip.
Cel de-al doilea nume mare din acest clasament este nimeni altul decât unul dintre cei mai “eficienți” și urmăriți YouTuberi ai momentului: Felix Kjellberg, cunoscut sub porecla PewDiePie. Deși nu este specializat doar pe jocuri video, PewDiePie strânge un public numeros și atunci când se joacă diverse titluri de actualitate, canalul sau înregistrând nu mai puțin de 4,5 miliarde de vizualizări în 2019. Astfel, anul trecut, Kjellberg a avut încasări de aproximativ 15 milioane de dolari.
Podiumul este completat de Preston Arsement (Preston, pe scurt), un vlogger și jucător înfocat de Minecraft. De altfel, Preston și-a câștigat publicul jucând versiuni modificate ale titlului celor de la Mojang, ce incurajează microtranzacțiile. Forbes estimează că Preston Arsement a câștigat nu mai puțin de 14 milioane de dolari în 2019.
În primele cinci poziții ale clasamentului îl găsim și pe Michael Grzesiek, cunoscut drept Shroud, un al doilea streamer căruia Microsoft i-a plătit bani seriosi pentru a-l determina să-și desfășoare activitatea exclusiv pe Mixer. Spre deosebire de Ninja, Shroud nu este “legat” de un singur joc, fiind preferat de publisheri precum Electronic Arts, Ubisoft sau Activision Blizzard atunci când vine vorba de promovarea titlurilor acestora. Grzesiek are, de asemenea, o colecție de îmbrăcăminte realizată în colaborare cu brand-ul de gaming Jinx. Toate acestea i-au adus venituri de 12,5 milioane de dolari în 2019.
Iată și întregul clasamentul al celor mai bine plătiți gameri din lume, în cursul anului trecut, realizat de Forbes:
Sursa: Forbes