În ciuda situației nu prea plăcute cauzate de lansarea jocului Cyberpunk 2077 într-o stare precară, CD Projekt își continuă planurile de extindere, anunțând că a achiziționat studioul Digital Scapes, localizat în Vancouver, Canada.
Conform celor de la CD Projekt, colaborarea cu Digital Scapes a fost începută încă din 2018, timp de trei ani cele două companii lucrând împreună pentru realizarea jocului Cyberpunk 2077. Canadienii au asistat la dezvoltarea jocului și s-au ocupat de realizarea și optimizarea anumitor caracteristici ale RPG-ului first person lansat în luna decembrie a anului trecut.
Astfel, echipa de la Digital Scapes va sta la baza noului studio CD Projekt RED Vancouver, care, pe langa contribuția pe care o va aduce la viitoarele proiecte, se va concentra pe perfecționarea tehnologiilor folosite de companie.
CD Projekt RED Vancouver se va alătura celor trei echipe de producție CD Projekt RED deja existente, cele din orașele poloneze Varșovia, Cracovia și Wrocław. Studioul din Vancouver a strâns deja o serie de creatori de jocuri cu experiență, specializați în domeniile multiplayer, programare și animație pentru toate platformele majore.
Conform strategiei revizuite a celor de la CD Projekt, promisele upgrade-uri next-gen pentru jocurile Cyberpunk 2077 și The Witcher III: Wild Hunt vor fi lansate în a doua jumătate a acestui an.
Acestea ar urma să adauge acestor jocuri carateristici și optimizări speciale pentru consolele PlayStation 5 și Xbox Series X|S.
Atât Cyberpunk 2077, cât și The Witcher III, sunt disponibile acum pentru PC și consolele PlayStation 4 și Xbox One. În plus, The Witcher III beneficiază și de o versiune pentru Nintendo Switch, în timp ce Cyberpunk 2077 poate fi jucat și prin intermediul serviciului de streaming Google Stadia.
Sursa: All Games Delta