Concurenţa din industria de gaming nu se rezumă doar la numărul de jocuri comercializate sau ce companie a vândut mai multe console, procesoare sau plăci video. Urmăritul jucătorilor faimoşi, care transmit în direct propriile sesiuni de gameplay, a devenit la fel de popular precum jucarea propriu-zisă a titlurilor favorite. Astfel, am asistat la creşterea în popularitate a platformelor de streaming, Twitch-ul celor de la Amazon, plecând în această cursă din poziţia fruntaşă. Evident, un gigant precum Microsoft nu putea trece cu vederea acest domeniu, lansând Mixer, o alternativă demnă de luat în seamă la soluţia celor de la Amazon.
Însă lupta acerbă pentru această piaţă nu este întotdeauna purtată prin metode ortodoxe. La fel ca în cazul a două echipe de fotbal, aflate în concurenţă directă, Mixer a ales sa facă “transferuri” din tabăra Twitch, în încercarea de a-şi atrage fanii acestora. Şi, fără îndoială, cea mai importantă astfel de “lovitură” a fost recrutarea lui Tyler „Ninja” Blevins, cel mai popular streamer de jocuri video din lume, atras în tabăra Mixer cu un contract exclusiv.
Conform lui Justin Warden, CEO al Ader, o companie de impresariat care lucrează cu Blevins, înţelegerea exclusivă dintre acesta şi Microsoft a fost parafată în schimbul unei sume ce variază între 20 şi 30 de milioane de dolari. În schimbul acestei plăţi, Tyler „Ninja” Blevins va transmite exclusiv prin intermediul Mixer mai mulţi ani de aici încolo. Chestionaţi în privinţa acestui contract de către CNN Business, cei de la Microsoft i-au direcţionat pe jurnalişti către agenţia de impresariat Loaded, care, la rândul său, a refuzat să facă publice datele acestei înţelegeri.
Evident, 30 de milioane de dolari poate fi considerată o sumă mare, însă Microsoft îşi permite astfel de investiţii, în încercarea de a atrage cât mai mult atenţia asupra propriei platforme Mixer, în ciuda anumitor slăbiciuni de care aceasta suferă. Spre exemplu, Mixer nu este prezent pe anumite platforme, lipsind aplicaţiile oficiale pentru console precum Nintendo Switch sau Sony PlayStation 4, pentru televizoare smart sau media box-uri echipate cu sistemul de operare Android TV şi pentru foarte popularul Apple TV.
Planul celor de la Microsoft ar include şi transformarea unui streamer precum Ninja într-un veritabil ambasador al diviziei de gaming Xbox. În trecut, Blevins a fost un jucător profesionist de Halo, iar Microsoft l-ar putea folosi pentru a promova lansarea viitorului Halo Infinite, aşteptat pe piaţa concomitent cu noua consolă Xbox Series X. Deja o asemenea campanie de promovare s-a desfăşurat în cazul lui Gears 5, Ninja fiind primul care a transmis live, în toamna anului trecut, secvenţe din campania single player a jocului.
Totuşi, în marea majoritate a timpului scurs de la trecerea în “tabăra” Mixer, Ninja s-a concentrat pe Fortnite, jocul care l-a transformat în cel mai popular streamer din lume. Mai mult, Blevins a avut şi un parteneriat cu Epic Games (producătorii jocului), primind propriul skin personalizat pentru Fortnite.
Partnering with Microsoft to bring you the first ever Gears of war 5 campaign playthrough tonight at 5 central! Check out the Trailer here and I’ll see you tonight at https://t.co/d21XV8MWPv >:) https://t.co/7voWqAxgc0 pic.twitter.com/6TJZmUYcQ3
— Ninja (@Ninja) September 3, 2019