Nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte de Call of Cthulhu: Dark Corners of The Earth, dar, pentru autorul acestui articol, jocul lansat de Bethesda în 2005, alături de ceva mai vechiul Clive Barker’s Undying, rămân poate cele mai atmosferice titluri horror prezentate dintr-o perspectivă first person. Aşadar, este lesne să vă închipuiţi valul de entuziasm care m-a lovit atunci când am aflat ca publisher-ul Focus Home Interactive urmează să lanseze un nou joc Call of Cthulhu.
Totuşi fanii adaptărilor după scrierile lui H.P. Lovecraft ar trebui să fie temperaţi în aşteptări, nici Focus Home Interactive, şi nici studioul producător Cyanide nefiind reprezentanţi de top ai domeniilor în care activează. Printre rezultatele recente ale colaborării dintre cele două companii se numără RPG-ul Game of Thrones sau cele două titluri ale seriei Styx (Master of Shadows şi Shards of Darkness), realizări oarecum decente, însă departe de ceea ce am putea numi jocuri AAA. Nu trebuie omis nici faptul că noul titlu Call of Cthulhu este un joc licenţiat, ce încearcă să reproducă feeling-ul şi regulile RPG-ului pen and paper omonim (realizat de renumitul Sandy Petersen şi publicat de Chaosium Inc.).
Aşadar, realitatea „din teren” oferită de noul titlu Call of Cthulhu s-ar putea să fie destul de diferită de pretenţiile celor care aşteptau un nou Dark Corners of The Earth. Şi, într-o oarecare măsură, chiar este, lucru de care ne-am convins încercând o versiune preliminară a jocului, pusă la dispoziţie de Focus Home Interactive tocmai pentru realizarea acestui preview. Din fericire, în acest caz, „diferit” nu înseamnă neapărat slab.
Deşi oferea elemente de aventură sau stealth, Dark Corners of The Earth putea fi considerat, la bază, un shooter, ce-i drept mai puţin convenţional pentru vremea sa. Ei bine, noul Call of Cthulhu pare mai degrabă un adventure point and click „deghizat în straie 3D” şi prezentat din perspectivă first person. Astfel, chiar dacă în lista de comenzi există un buton dedicat acţiunii „Shoot”, în primele patru capitole ale poveştii (pe care am avut ocazia să le încercăm în această versiune de preview), însumând aproximativ 2-3 ore de joc, nu am avut parte de nicio secvenţă „de acţiune”.
Să o luăm însă cu începutul: startul jocului ne face cunoştinţă cu Edward Pierce, un detectiv particular din Boston, eroul acestei noi aventuri. Pierce are probleme atât cu trecutul său zbuciumat, fiind încă bântuit de ororile războiului prin care a trecut (pe care încearcă cu disperare să le înece în alcool), dar şi din cauza lipsei de cazuri, agenţia de detectivi pentru care lucrează ameninţându-l cu retragerea licenţei. În acest moment se va face simţită prima influenţă clară a RPG-ului pen and paper ce stă la baza acestui joc: utilizatorii pot personaliza anumite caracteristici ale lui Pierce, investind CP (character points) în categorii precum forţa sa fizică, abilitatea conversaţională, capabilitatea de a descoperi obiecte şi locuri ascunse etc.
Odată cu progresul în poveste, jucătorul va primi mai multe astfel de CP, pe care le va putea investi după cum crede de cuviinţă. Există şi două categorii speciale – ocultismul şi cunoştinţele de ordin medical – ce vor putea fi îmbunătăţite doar prin găsirea anumitor obiecte pe parcursul jocului, cum ar fi cărţi de studiu sau relicve oculte. Revenind la situaţia delicată a lui Pierce, acesta este nevoit sa accepte un caz ciudat, călătorind pe obscura insulă Darkwater pentru a investiga un incendiu misterios, în care şi-au pierdut vieţile membrii uneia dintre cele mai influente familii din zonă.
De aici, jocul se transformă într-o veritabilă vânătoare de indicii, explorarea mediului înconjurător fiind punctată de dialoguri extinse cu diferite personaje, mai mult sau mai puţin importante pentru viitoarea desfăşurare a poveştii. În funcţie de abilităţile în care ai investit CP, vor fi deblocate anumite opţiuni de discuţie capabile fie să îi uşureze sarcina lui Pierce, fie să îi pună şi alte beţe în roate. Examinarea atentă a indiciilor (folosind câteodată şi surse de lumină artificiale, precum bricheta protagonistului sau felinare) joacă de asemenea un rol determinant, existând instanţe în care detectivul trăieşte un soi de flashback-uri, care îl ajută să-şi dea seama ce s-a întâmplat cu adevărat în anumite situaţii. Astfel, în funcţie de alegerile şi decoperirile făcute, nu de puţine ori îşi fac apariţia mai multe posibilităţi de a progresa, un lucru de apreciat pentru un astfel de joc. Rămâne de văzut dacă aceste decizii vor avea şi consecinţe mai târziu în cadrul poveştii şi dacă vor fi capabile să altereze în mod dramatic firul narativ.
Aşadar, drept un soi de concluzie preliminară, dacă vă aşteptaţi la un titlu axat pe acţiune, cu numeroase momente tensionate, noul Call of Cthulhu nu pare să fie ceea ce căutaţi. Sigur, există şi câteva momente mai alerte, însă, în proporţie de 95%, cele patru capitole de început, după cum am mai zis, sunt abordate fix ca într-un joc adventure clasic. Formulă care, personal, îmi surâde, cu condiţia imperativă ca povestea să evolueze într-o direcţie satisfăcătoare.
Mai puţin încântătoare, în această ediţie preliminara menită pentru preview-uri, este latura tehnică a jocului. Precum mai vechile creaţii ale studioului, Cyanide foloseşte Unreal Engine şi pentru noul Call of Cthlulhu, rezultatele fiind… inconsistente, să zicem. Pe de-o parte, atmosfera şi stilul artistic sunt fix ce te-ai aştepta de la un astfel de titlu, o puternică tentă verzuie oferindu-i jocului un aspect vizual potrivit cu tematica sa. Pe de altă parte, reproducerea personajelor şi, în special, animaţiile acestora sunt capabile să-ţi amintească, în mod constant, că în nici un caz nu ai de-a face cu vreun joc realizat cu ajutorul unui buget generos. Măcar vocile acestor interlocutori sunt decente.
Dacă aceste aspecte rămân oarecum bătute-n cuie, nemaifiind timp suficient pentru schimbarea lor până la apariţia jocului (programată pentru 30 octombrie 2018), îmi fac speranţe că Cyanide va acorda totuşi un pic mai multă atenţie altor stângăcii din această ediţie de preview, mult mai uşor de corectat, cel puţin în teorie. Spre exemplu, interfaţa, vizibil realizată pentru controllere, nu este perfect adaptată pentru tastatură, controlul anumitor meniuri realizându-se cu ajutorul unor butoane puţin spus exotice.
De asemenea, la acest moment, suportul pentru monitoarele ultrawide nu este implementat corect, jocul eliminând marginile superioare şi inferioare ale câmpului de vedere în loc să-l extindă în laterale. În aceste condiţii, am fost forţaţi să parcurgem întreaga sesiune de preview în mod windowed, folosind tradiţionala rezoluţie 1920×1080. Măcar nu am întâmpinat nicio problemă de framerate, lucru aşteptat având în vedere că am testat jocul folosind un GeForce GTX 1080Ti.
În ciuda abordării oarecum diferite de aşteptările iniţiale şi a evidentelor neajunsuri tehnice, aş fi ipocrit să afirm că porţiunea din joc pe care am avut ocazia să o încerc nu mi-a plăcut şi nu m-a ţinut lipit de monitor. Dar sunt foarte conştient că nu toţi vor aprecia direcţia de gameplay aleasă de producători, iar lipsa de finisare, la nivel vizual, nu va servi nici ea cauzei jocului. Până la urmă însă, doar firul narativ din noul Call of Cthulhu va decide dacă creaţia celor de la Cyanide merită să-şi găsească un loc pe rafturile pasionaţilor de aventură şi horror sau dacă se va pierde în valul de submediocritate caracteristic jocurilor licenţiate.