Ben 10 Review: direct la fundul coşului de reduceri

Cei care îşi amintesc de Pepperidge Farm (măcar de meme) vor rememora şi vremurile medievale ale gaming-ului, când orice producţie hollywoodiană care se adresa unei audienţe mai largi beneficia şi de o adaptare pentru ecranul mai mic, sub formă de joc video. Majoritatea acestora pot fi considerate mediocre doar cu indulgenţă, existând foarte puţine excepţii demne de luat în seamă (Golden Eye 007 de pe Nintendo 64 este posibil să fi rămas mai popular decât interpretarea lui Pierce Brosnan).

Ben 10 ne propune o călătorie în acele timpuri mai degrabă întunecate, fără să stârnească măcar o picătură de nostalgie. Din multe puncte de vedere, noul joc seamănă cu desenele animate pe care se bazează, un reboot al seriei originale de pe Cartoon Network: o producţie făcută la repezeală, cu un buget redus şi fără prea multe resurse creative. Singura valoare adăugată este licenţierea unui serial care încearcă să exploateze de mult apusa glorie a unei francize populare. Trebuie să recunoaştem însă un merit al noului Ben 10: se adresează unei categorii de vârstă fragede, cu un conţinut lipsit de orice influenţe negative, în mijlocul avalanşei de jocuri nepotrivite pentru publicul canalelor de tipul Nickelodeon.

La bază, Ben 10 este un joc de acţiune deosebit de simplu, cu provocări de platforming minimaliste, în care va trebui să ajungi la sfârşitul nivelului exploatând abilităţile speciale ale celor zece extratereştri găzduiţi de ceasul de la mâna tânărului Ben. Aceste abilităţi se bazează pe aceeaşi schemă: un atac, un counter, un atac special şi o „putere” care se încarcă în timp. Pe baza experienţei adunate, fiecare extraterestru poate fi evoluat în trei etape, deşi îmbunătăţirile abilităţilor nu pot fi numite vitale, deoarece nu au un efect direct asupra dificultăţii confruntărilor.

Pe lângă faptul că este complet repetitiv, jocul este mai scurt decât cina de sărbători: cele cinci niveluri ale sale, inclusiv luptele împotriva boşilor, pot fi parcurse în aproximativ 90 de minute. De-a lungul acestei ore şi jumătate nu vei face altceva decât ai făcut în primele 10 minute ale jocului.

Durata poate fi extinsă, dacă există masochişti care ar vrea acest lucru, prin colectarea cărţilor ascunse prin niveluri şi îndeplinirea cerinţelor speciale pentru a colecţiona trofee. Jocul nu poate fi recomandat pe deplin nici „vânătorilor de platină”, deoarece confruntările cu boşii de nivel sunt îngreunate artificial de schema de control stângace şi poziţionarea imposibilă a camerei.

Deşi extratereştrii, între care poţi schimba după bunul plac după ce i-ai deblocat, nu sunt deloc echilibraţi, nu există diferenţe destul de mari între ei pentru a-i face mai potriviţi unei o confruntări sau alteia. Singurele momente în care sunt evidenţiate identităţile lor diferite sunt situaţiile impuse de producători, când, pentru a trece de un obstacol, trebuie să te foloseşti de abilitatea specială a unui extraterestru anume.

Singurele schimbări de ritm sunt aduse de deja amintitele confruntări cu boşii de nivel, care oferă o provocare mai mare (sau cel puţin diferită) de tocarea oponenţilor obişnuiţi. Un mod cooperativ banal ar fi putut salva parţial jocul, conferind un nivel crescut de distracţie şi un dram de rejucabilitate, dar producătorii au preferat să renunţe la orice urmă de creativitate şi să urmeze orb linia trasată de desenele animate.

În condiţiile acestea jocul poate fi recomandat doar părinţilor care vor să-şi surprindă copiii cu un joc potrivit vârstei lor. Dar chiar şi în acest scenariu, am impresia că jocul poate să atragă cu adevărat doar băieţii care sunt fani ai serialului. În rest, putem spune că Ben 10 continuă tradiţia adaptărilor mediocre, fiind un titlu pe care îl joci 10 minute şi, apoi, în minutul 11 ai şi uitat de existenţa lui.