Sony Interactive Entertainment a dezvăluit data de lansare a jocului Astro Bot Rescue Mission: creaţia pentru PlayStation VR a Sony Japan Studio va fi disponibilă începând cu 3 octombrie 2018.
În Astro Bot Rescue Mission, jucătorii îl vor întruchipa pe simpaticul roboţel Astro, căpitan de navă, care porneşte în căutarea echipajului său dispărut. Jocul va fi structurat sub forma unui platformer construit pentru VR, ce va include nu mai puţin de 26 de niveluri, confruntări cu boşi uriaşi, dar şi o doză consistentă de umor.
Precomenzile pentru Atro Bot Rescue Mission vor fi disponibile în curând prin intermediul PlayStation Store, cei care aleg o asemenea metodă de a achiziţiona jocul urmând să primească o serie de bonusuri, precum avataruri Astro Bot, o temă dinamică Astro Bot pentru interfaţa consolei PS4, dar şi coloana sonoră a jocului în format digital.
Astro Bot Rescue Mission va fi lansat pe 3 octombrie 2018, exclusiv pentru PlayStation VR (PS4).