Asterix & Obelix XXL Romastered va fi lansat în această toamnă

Autor: Cosmin Aionita | 29.07.2020
Asterix & Obelix XXL Romastered va fi lansat în această toamnă

După ce au remasterizat popularul Asterix & Obelix XXL 2 și au lansat un joc complet nou al seriei – Asterix & Obelix XXL 3: The Crystal Menhir –, Microids a hotărât să întregească trilogia modernizată cu cei doi eroi gali, anunțând Asterix & Obelix XXL Romastered.

Grafică, gameplay și animații îmbunătățite

Evident, ediția Romastered va fi o remasterizare a versiunii originale, lansate în 2003 pentru PlayStation 2, ce va oferi grafică îmbunătățită, posibilitatea de a comuta oricând între aspectul original și cel remasterizat, două moduri de joc noi, gameplay îmbunătățit, o nouă cameră prin intermediul căreia va putea fi privită acțiunea, dar și animații complet refăcute.

O veste bună pentru fanii mai vechi ai seriei este legată de dialogurile din Asterix & Obelix XXL Romastered: vocile originale au fost păstrate și remasterizate pentru această nouă ediție a jocului.

Asterix & Obelix XXL Romastered

Poveste clasică, cu medii de joc variate

În Asterix & Obelix XXL Romastered, cei doi eroi gali se întorc în sătucul lor, după o zi la vânătoare de porci mistreți, dar găsesc așezarea în flăcări, iar prietenii lor lipsesc, fiind răpiți de romani. Împreună cu viteazul cățelus Idefix, cei doi pleacă într-o misiune de a-și elibera camarazii, tinuți prizonieri în toate colțurile lumii.

În aventura lor, Asterix și Obelix vor înfrunta mii de legionari romani, vor depăși numeroase pericole și provocări și vor explora diferite regiuni de pe glob, precum Galia, Egiptul, Grecia și, nu în ultimul rând, Roma, capitala Imperiului Roman.

Asterix & Obelix XXL Romastered este realizat de OSome Studio, aceeași echipă care a remasterizat Asterix & Obelix XXL 2 și a dezvoltat Asterix & Obelix XXL 3: The Crystal Menhir. Jocul remasterizat va fi lansat în Europa pe 22 octombrie 2020, în ediții pentru consolele PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch, dar și pentru PC și Mac.

Sursa: All Games Delta

Urmărește Go4Games.ro pe Google News