Assassin’s Creed Syndicate Preview: din Londra, cu dragoste

Assassin’s Creed este una dintre cele mai populare serii de jocuri video ale momentului, în toamna fiecărui an noile titluri ale celor de la Ubisoft comercializându-se în milioane şi milioane de exemplare. La fel de adevărat este că Assassin’s Creed, în ultima perioadă, se afla pe un evident trend descendent, în mare parte cauzat de starea în care a fost lansat Assassin’s Creed: Unity în 2014. Din fericire, cei de la Ubisoft par a conştientiza problemele de care s-a lovit seria în ultimii ani, Assassin’s Creed: Syndicate promiţând să le rezolve.

Pentru a demonstra drumul bun pe care se află jocul celor de la Ubisoft Quebec (prima dată când această echipă este însărcinată cu realizarea unui joc Assassin’s Creed din postura de studio principal), publisher-ul a organizat un eveniment pentru presă în capitala Regatului Unit al Marii Britanii, o alegere logică având în vedere că Londra este oraşul în care protagoniştii din Syndicate îşi vor trăi aventurile.

Go4games a fost singura publicaţie din România invitată la acest preview event, unde, în premieră, am avut ocazia de a încerca două capitole întregi din campania lui Assassin’s Creed: Syndicate. Pe scurt, putem spune că jocul se află acum, cu aproximativ o lună înainte de lansarea sa oficială, într-o stare vizibil mai bună decât era demo-ul pe care l-am putut juca la Gamescom 2015. Se poate observa uşor că studioul din Quebec a facut eforturi notabile pentru a transforma Syndicate într-un “adevărat” Assassin’s Creed şi nu doar un alt joc “de umplutură” pentru serie.

Pentru început, s-a revenit la nişte concepte de bază din Assassin’s Creed, bine împământenite de primele doua titluri AC, şi oarecum diluate pe măsură ce seria a înaintat. Conform lui Marc-Alexis Côté, directorul de creaţie al noului Synicate, s-a plecat de la două idei principale: libertatea de mişcare şi neliniaritatea pe care o oferea primul Assassin’s Creed şi autenticitatea şi credibilitatea aventurii lui Ezio din Assassin’s Creed II.

Astfel, deşi nu am avut ocazia să încercăm capitolele introductive ale jocului, povestea din Assassin’s Creed: Syndicate pare sa aibă o structură logică şi usor de inţeles: prin eforturile susţinute ale lui Haytham Kenway, Londra a fost “curaţată” de asasini, devenind un teritoriu controlat în întregime de templieri. Oraşul este acum în mâinile lui Crawford Starrick şi a locotenenţilor acestuia, obiectivul jucătorului fiind, în mod evident, eliberarea capitalei britanice de sub jugul acestora.

Pe de altă parte, Assassin’s Creed: Syndicate este primul joc al seriei în care vom putea controla două personaje principale: gemenii asasini Jacob si Evie Frye. Mai devreme, aduceam aminte de Ezio Auditore, probabil cel mai iubit erou din seria AC. Ei bine, Ubisoft Quebec a încercat să ofere fiecăruia dintre cei doi protagonişti o proprie personalitate şi să-i facă astfel mai uşor de recunoscut şi remarcat, aşa cum a fost Ezio în propria sa trilogie de jocuri AC.

Jacob este impulsiv, nu se fereşte de luptele de stradă şi visează să-şi formeze propria bandă de nelegiuţi (The Rooks) cu care sa controleze Londra. În schimb, Evie pune accentul pe tradiţia asasinilor, preferă abordarea stealth şi urmăreşte recuperea unui nou Piece of Eden. Astfel, în ciuda relaţiei lor strânse, nu o dată se ajunge la situaţii în care un frate aruncă remarci ironice la adresa celuilalt sau chiar porneşte o ceartă în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă diversificarea evidentă a gameplay-ului, introducerea celor două personaje principale pare să reuşeasca sa revitalizeze storyline-ul seriei, dar şi să te facă, din postura de jucător, să-ţi pese de noii eroi.

Revenind la conceptele împrumutate din primul Assassin’s Creed, încă de la primul contact cu Syndicate poţi lesne observa că structurarea misiunilor este inspirată, într-o anumită măsură, din jocul ce a dat naştere seriei. Pentru cine nu mai ţine minte, Altair (eroul din AC1) trebuia să elimine o serie de ţinte importante, pentru a porni o misiune de asasinat fiind necesară parcurgerea unor etape “de documentare”.

Acestea erau însă prezentate sub forma unor obiective simpliste şi repetititve, care plictiseau rapid. Syndicate foloseşte acelasi concept de bază: pentru a putea porni misiunea de asasinat împotriva unui lider de district din Londra este nevoie să îndeplineşti o serie de misiuni pregătitoare. Acestea, odată rezolvate, vor oferi acces la “lupta finală”, prezentată sub forma unei misiuni “black box” (un termen pompos folosit pentru a defini multiplele modalităţi de îndeplinire a sarcinilor, prezente şi în Unity în astfel de momente).

Din fericire, misiunile pregătitoare din Assassin’s Creed: Syndicate nu sunt nici pe departe la fel de plictisitoare şi repetitive precum cele din AC1. Un rol important îl joacă numeroasele noutăţi adăugate la capitolul gameplay (mă feresc de titulatura de “îmbunătăţiri de gameplay”, timpul pe care am avut ocazia să-l petrec alături de joc fiind totuşi prea scurt pentru a permite emiterea unor astfel de concluzii). Totuşi, cert este ca noutăţile adus de Syndicate adaugă o bine meritată doză de varietate reţetei cu care eram obişnuiţi din vechile titluri AC.

Aminteam mai devreme de gemenii Frye. Pe lângă propriile personalităţi, cei doi beneficiază şi de sisteme de progresie şi inventare separate. Astfel, cumularea de experienţă duce la avansarea în nivel şi, implicit, deblocarea de skill points, ce pot fi apoi investite în abilităţile fiecărui personaj. În acest fel îl poţi transforma pe Jacob într-un veritabil tanc şi pe Evie într-o umbră, care ucide fără a fi detectată. Sau invers, nu te opreşte nimeni să investeşti punctele după cum crezi de cuviinţă. Nivelurile noi deblochează şi accesul la noi arme şi echipamente ce pot fi achiziţionate şi echipate din inventar, dar şi la un sistem de crafting capabil să transforme resursele colecţionate în item-uri de valoare. Mai mult, poţi comuta oricând între cele două personaje, existând şi misiuni special dedicate fiecăruia dintre cei doi gemeni Frye.

Un lucru îmbucurător este revenirea personalităţilor istorice în prim planul lui Syndicate. Din păcate, Unity nu a strălucit la acest capitol, apariţiile episodice ale lui Napoleon sau ale Marchizului de Sade neaducând cine ştie ce aport narativ. În cele câteva ore de gameplay din Syndicate am avut ocazia de a-l întâlni pe Alexander Graham Bell (inventatorul telefonului, pentru cine nu ştie), dar şi pe scriitorul Charles Dickens (David Copperfield vă zice ceva?), fiecare dintre aceştia oferind impresia că va juca un rol important în dezvoltarea ulterioară a poveştii.

Modificări majore a primit şi sistemul de traversare a oraşului: pentru prima dată în cadrul seriei, protagoniştii nu mai sunt limitaţi la a fugi (folosind sau nu parkour) dintr-un joc într-altul. Relativ devreme în cadrul poveştii, fraţii Frye vor intra în posesia unui soi de grappling hook cu ajutorul căruia vor putea escalada clădirile mult mai rapid sau întinde corzi traversabile (tiroliene) între diferite puncte. Pe lângă traversarea mai rapidă a mediului înconjurător, acestea permit şi crearea şi folosirea unor poziţii de spionaj şi/sau asasinat mult mai avantajoase.

Tot la capitolul “fluidizare a circulaţiei” putem aminti şi butonul dedicat pentru accesarea ferestrelor deschise din clădiri. Astfel, cel puţin în teorie, se pot evita manevrele nedorite atunci când escaladezi o clădire. Sistemul funcţionează, însă nu este nici pe departe perfect. Stângăciile şi traiectoriile ciudat alese sunt şi acum la ordinea zilei, acestea devenind, de-a lungul timpului, o problemă cu care ne-am obişnuit din mai toate jocurile seriei.

O noutate absolută sunt însă trăsurile ce pot fi conduse pe străzile Londrei. În primul rând, trebuie să vă obişnuiţi cu ideea de a circula pe partea stângă a drumului, acesta fiind probabil cel mai mare inconvenient în ceea ce priveşte manevrarea acestor mijloace de transport. În rest, lucrurile sunt destul de simple, trăsurile controlându-se oarecum precum maşinile din GTA sau Watch Dogs.

Pe lângă acceleraţie şi frână, ce poate fi folosita şi pentru marşarier (e amuzant să vezi caii mergând cu spatele), există şi un buton de boost, pentru atingerea unor viteze superioare în schimbul pierderii din manevrabilitate, precum şi un buton dedicat pentru lovirea altor “căruţaşi”. Cu alte cuvinte, da, există urmăriri de trăsuri în joc şi chiar confruntări fizice între acestea. Mai mult, poţi sări oricând din trăsură, te poţi urca pe cea a inamicilor, te poţi lupta corp la corp pe o trăsură etc.

O altă modalitate de transport rapid este reprezentată de trenuri, acestea circulând regulat pe diferite rute prin Londra. Deşi am avut parte de un singur contact cu un astfel de tren (în timpul unei lupte cu un boss), conform producătorilor poţi accesa şi interiorul tuturor trenurilor, baza de operaţiuni a fraţilor Frye (şi a întregii fraţii de asasini din Londra) aflându-se într-un tren aflat în permanentă mişcare.

Un alt capitol care a suferit modificări vizibile, deşi nu neapărat în bine, este legat de luptele corp la corp. Odată cu adoptarea ideii de a le face cât mai apropiate de confruntările dintre găşti, luptele au devenit parcă mai rapide, mai puţin rafinate şi cu un puternic iz arcade. Există contraatacuri în stilul jocurilor Batman: Arkham, un soi de quick time events cu care te poţi feri de gloanţele inamicilor, precum şi posibilitatea de a realiza execuţii, pe unul sau mai mulţi inamici simultan. Ce-i drept, cu puncte investite în skill-urile care trebuie, acum poţi imobiliza şi lua ostatic un inamic, manevră foarte folositoare în anumite situaţii din joc. Totuşi, deşi există şi locaţii în care poţi câştiga bani buni din lupte ilegale, impresia lăsată de această sesiune de joc este că acest aspect din Syndicate necesita finisare suplimentară.

Tot în această categorie intră şi inteligenţa artificială a locuitorilor oraşului Londra, separat de ceea se întâmplă în scripturile misiunilor propriu-zise. Din păcate, deşi Marc-Alexis Côté mi-a menţionat că o altă sursă de inspiraţie pentru Syndicate au fost jocurile Far Cry şi modurile în care reacţionează în mod dinamic fauna din acele jocuri, sesiunea de joc la care am avut ocazia să particip lasă de înţeles că nu s-a schimbat mare lucru faţă de titlurile anterioare ale seriei.

Spre exemplu, mă băteam într-o alee cu membrii unei găşti rivale, în timp ce, la nici un metru de locul luptei, o pisică se lingea graţios, fără a părea deranjată de haosul din jurul său. Bineînţeles, există şi reversul medaliei, în care, în timpul unei misiuni sensibile, brusc te trezeşti pe cap cu forţele de ordine din Londra, care îţi distrug orice şansă de abordare stealth. Se pare că nu vom scăpa prea curând de inadvertenţele de acest gen, în jocurile de top open world în general şi în Assassin’s Creed, în particular.

Este vizibilă de asemenea şi lipsa mulţimilor de NPC-uri din Assassin’s Ceed: Unity, Londra nefiind se pare la fel de populată în 1868 precum era Parisul la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Nu vă aşteptaţi însă ca acest compromis să aibă beneficii în alte arii ce ţin de prezentarea grafică a jocului. Personajele, în prim planuri, arăta foarte bine (lucru valabil şi pentru Unity), însă, per total, Syndicate parcă nu se ridică la nivelul grafic impus de alte jocuri open world, cum ar fi inFamous: Second Son sau chiar Far Cry 4. De asemenea, lucru oarecum atipic pentru capitala britanică, majoritatea sesiunii de joc s-a desfăşurat într-o Londră însorită, efectele de iluminare fiind foarte plăcute ochiului. Nu în ultimul rând, deşi vizibil îmbunătăţit faţă de Unity, nici framerate-ul nu era perfect, apărând unele fluctuaţii deranjante (am avut ocazia să încercăm doar versiunea pentru PS4 a jocului).

În concluzie, Assassin’s Creed: Syndicate pare a fi un pas mare înainte faţă de Unity, întorcându-se spre câteva dintre valorile tradiţionale ale seriei, dar şi încercând lucruri noi, chiar dacă implementarea unora dintre acestea, cel mai probabil, va lasă de dorit. De asemenea, nu vă aşteptaţi ca Syndicate să revoluţioneze conceptul de joc open world, multe dintre problemele genului fiind în continuare prezente. Totuşi, publicul este încă avid de Assassin’s Creed, iar Syndicate, dacă povestea şi misiunile se vor dovedi inspirate, are potenţialul imens de a revitaliza această serie.