Assassin’s Creed – două noi jocuri ale seriei în 2014?

| 20.03.2014
Assassin's Creed - două noi jocuri ale seriei în 2014?

Ubisoft deja ne-a obişnuit cu cel putin o apariţie din seria Assassin’s Creed în fiecare an. Se pare ca această modă va continua şi în 2014 daca ar fi să ne luăm după informaţiile primite de colegii de la Kotaku din partea unei surse anonime din cadrul publisher-ului francez.

Ei bine, conform acestui leak, în toamna acestui an nu vom primi un singur joc al seriei, ci două titluri Assassin’s Creed, fiecare dedicat unei anumite generaţii de console. Jocul principal ar urma să fie Assassin’s Creed: Unity (care sună mai mult a nume de cod), realizat pentru Xbox One şi PlayStation 4, în care jucătorii ar putea avea ocazia de a explora Parisul secolului al XVIII-lea. De altfel, informaţiile au fost acompaniate şi de o serie de imagini dintr-o versiune preliminară a acestui joc, pe care le puteţi admira în galeria ataşată.

Assassin's Creed Unity

Al doilea titlu Assassin’s Creed al anului ar purta numele de cod Comet şi ar urma să fie lansat pentru generaţia precedentă de console: Xbox 360 şi PlayStation 3. Încurajator pentru adepţii gaming-ului pe PC este faptul că ambele jocuri, atât Unity, cât şi Comet, ar trebui să fie lansate şi pentru PC.

Nu este pentru prima oară când aflăm din diferite surse că două noi titluri Assassin’s Creed vor fi lansate în cursul acestui an: rămâne de văzut dacă aceste zvonuri se vor adeveri.

Assassin's Creed Unity

Urmărește Go4Games.ro pe Google News