Assassin’s Creed 3 Review: redescoperirea Americii

Ne aflăm în mijlocul celei mai importante perioade a anului: cele câteva săptămâni în care publisherii importanţi împing pe piaţă cele mai de succes jocuri. An de an ne-am obişnuit să primim simultoare sportive (vezi FIFA) sau shootere (Call of Duty), ediţiile noi fiind aproape identice cu cele lansate în „sezoanele” trecute. Seria Assassin’s Creed începuse să se confunde cu acest trend: Ubisoft scornea noi şi noi aventuri pentru Ezio Auditore da Firenze doar de dragul de a avea în fiecare toamnă câte un joc Assassin’s Creed pe rafturile magazinelor.

Şi, deşi în 2013 ne delectăm cu un nou astfel de joc, Assassin’s Creed III este o cu totul altă mâncare de peşte faţă de Assassin’s Creed: Revelations, de exemplu. Avem de-a face cu o continuare în adevăratul sens la cuvântului, ce nu se mai mulţumeşte doar să recicleze conţinutul din anii anteriori ci vine o bază solidă de noutăţi, capabile să justifice cifra din coada titlului.

Totuşi, aşa cum se întâmpla mai tot timpul în cazurile jocurilor noi, nu toate schimbările faţă de predecesori pot fi considerate inspirate. Aşadar, în cele ce urmează vom afla unde străluceşte şi unde păcătuieşte Assassin’s Creed III.

POVESTE ŞI PERSONAJE

După cum fusese anunţat de foarte mult timp, Ezio Auditore de Firenze s-a retras în glorie, rolurile personajelor principale din Assassin’s Creed III urmând a fi împărţite între Desmond Miles (eroul din prezent al seriei) şi un nou strămoş al acestuia, amerindianul Connor Kenway. Îmbucurător este faptul că Ubisoft a reuşit să păstreze secretă o foarte mare parte a poveştii, surprizele şi întorsăturile de situaţie fiind ingredientul-minune al primelor ore din Assassin’s Creed III.

Spre deosebire de urmaşii lui Assassin’s Creed II, cel de-al treilea joc Assassin’s Creed numerotat pune un accent deosebit pe latura narativă, existând riscul ca amatorii de acţiune sau varietate să fie dezamăgiţi de prima parte a jocului. Această introducere extinsă a fost concepută mai mult ca o poveste interactivă, elementele caracteristice unui titlu open world lipsind aproape în totalitate.

Ulterior, odată ce jucătorii se vor familiarize cu Connor şi motivaţiile din spatele acţiunilor sale, jocul se va „deschide” în stilul vechilor titluri Assassin’s Creed, cu numeroase acţiuni şi misiuni secundare ce pot fi abordate separat de povestea principală. Spre deosebire de Altair şi Ezio, Connor pare a fi un erou mult mai naiv, intrat într-un război pe care nu-l înţelege în totalitate.

De altfel, exact pe acest gen de conflict intern au vrut cei de la Ubisoft să pună accentul, firea lui Connor fiind o oglindă perfectă a evenimentelor la care acesta este nevoit să ia parte pe parcursul jocului.

După cum am mai spus-o, acţiunea din Assassin’s Creed III are loc în timpul Războiului de Independenţă ce a dus la declararea independenţei coloniilor britanice din America de Nord şi apariţia Statelor Unite ale Americii. Intrigile politice au jucat mereu un rol important în seria Assassin’s Creed, însă în acest al treilea joc acestea au fost ridicate la rang de artă.

Precum în campaniile electorale, atât loialiştii coroanei britanice, cât şi patrioţii americani vor încerca să-l ademenească pe Connor cu fel de fel de argumente. Şi, de cele mai multe ori acestea sunt valide, stârnind astfel conflictul interior de care aminteam mai devreme. Niciodată nu ai siguranţa că acţiunile tale sunt desfăşurate în slujba „binelui”, fiecare decizie importantă fiind luată de Connor sub umbra unei întrebări de genul „ce s-ar fi întâmplat dacă alegeam cealaltă variantă?”.

Urmărind clipurile promoţionale şi trailerele jocului, ai putea crede că Ubisoft a conceput Assassin’s Creed III ca o odă închinată naţiunii americane şi întemeietorilor Statelor Unite ale Americii. Nimic mai fals. Jocul de „lumini şi umbre” în care este implicat Connor scoate la iveală adevărata faţă a Războiului de Independenţă, cei de la Ubisoft neferindu-se să prezinte părţile întunecate ale unor „eroi” americani precum George Washington, Benjamin Franklin sau Charles Lee.

Cât despre povestea lui Desmond, aceasta joacă acum un rol mult mai important decât în Revelations, existând secţiuni întregi în care jucătorii vor avea ocazia să-l controleze pe eroul iniţial al seriei. Finalul vine ca un rezultat logic al abordării narative de care aminteam mai sus, conflictele interne ale unui singur om fiind extinse la nivelul întregii rase umane. Vă las totuşi să aflaţi singuri despre ce este vorba.

GAMEPLAY – DOI PAŞI ÎNAINTE ŞI UNUL ÎNAPOI

După cum spuneam mai devreme, Assassin’s Creed III este probabil cel mai „schimbat” joc al seriei de la Assassin’s Creed II încoace. Unele lucruri au fost modificate doar de dragul inovaţiei, unul dintre acestea fiind sistemul de luptă, atât corp la corp, cât şi de la distanţă.

Când vine vorba de armele de foc (sau arcul lui Connor, se putea ca un astfel de personaj să nu aibă un arc?), lucrurile sunt un pic confuze la început, tutorialele jocului neobosindu-se să explice în detaliu cum funcţioneaza noul sistem de ochire. S-a renunţat la ideea de focus pe un anume personaj, apăsarea butonului L1 fiind echivalentă acum cu intrarea într-un mod de ţintire oarecum asemănător celor din shooterele third person.

S-a schimbat de asemenea şi dispunerea acţiunilor pe butoanele gamepad-ului, lucru extrem de confuz după patru jocuri ce ne obişnuiseră cu o schemă de control care, de bine, de rău, funcţiona într-o manieră adecvată. Acest lucru iese în evidenţă cel mai mult în timpul luptelor corp la corp, în care a fost abandonat sistemul de block/counter clasic în favoarea unei implementări care aduce aminte de jocurile recente Batman (Arkham Asylum şi Arkham City). Personal, preferam sistemul vechi, în luptele actuale făcându-şi apariţia si unele probleme asupra cătora ne vom opri un pic mai târziu.

De asemenea, s-a renunţat la conceptul unităţilor de „sănătate” folosite până acum (viaţa putea fi refăcută fie prin vizitarea unui doctor, fie cu ajutorul poţiunilor cumpărate), acum fiind folosită o bară de viaţă ce se regenerează singură în timp.

Aminteam mai devreme de faptul că, de la un punct încolo, jocul se „deschide” şi revine la formula clasică de tip open world dezvoltată şi îmbunătăţită încă de la Assassin’s Creed II. Connor va putea călători fără restricţii prin cele două oraşe implementate – Boston şi New York, precum şi prin The Frontier, locul de baştină al indienilor din tribul Mohawk. Acţiunile secundare se întorc în forţă: poţi încerca diferite jocuri (dame, ţintar etc.), poţi colecţiona pagini de almanah, poti jefui cufere cu comori, poţi salva cetăţeni de asupritorii englezi, poţi vâna animale (da, în Assassin’s Creed III avem în premieră şi alte animale în afară de cai), poţi recruta noi membri pentru comunitatea în care trăieşti şi, cu ajutorul bunurilor produse de aceştia, poţi începe să faci comerţ.

Strâns legate de anumite părţi ale poveştii principale, de departe cele mai interesante astfel de activităţi suplimentare sunt misiunile navale. Pe parcursul acestora, Connor va avea sub comanda sa o corabie cu ajutorul căreia trebuie să îndeplinească fel de fel de sarcini: protejarea ambarcaţiunilor aliate, eliminarea flotelor britanice, abordarea corabiilor inamice, distrugerea anumite obiective de pe ţărm etc. Pe lângă manevrarea propriu-zisă a corabiei, tot în sarcina jucătorului cade şi partea ofensivă, inclusiv declanşarea tunurilor la momentele oportune, alegerea corectă a tipurilor de muniţie etc.

Lăsând la o parte navigarea extrem de fluentă a clădirilor şi structurilor din oraş, Connor se descurcă la fel de bine şi în sălbăticie, copacii din The Frontier putând fi escaladaţi cu aceeaşi usurinţă precum o casă din New York. Din păcate, din nou avem parte de aceleaşi probleme deja obişnuite ale seriei, în care eroul principal alege rute complet nefericite în anumite momente-cheie ale jocului.

Nu lipseşte nici componenta multiplayer, modurilor de joc clasice din vechile titluri ale seriei fiindu-le adăugate Wolfpack, o abordare cooperativă, asemănătoare cu Horde Mode-ul din Gears of War. În rest, din nou avem diferite clase de personaje, cărora, odată urcate în nivel, le pot fi deblocate diferite abilităţi suplimentare (mai există şi opţiunea de a sări peste aceste etape, abilităţile putând fi deblocate şi prin cumpărarea cu ajutorul banilor reali).

De asemenea, este un pic frunstrant faptul că regulile modurilor multiplayer nu pot fi alterate în niciun fel (limita de timp este fixată la 10 minute, spre exemplu). Inexplicabil, una dintre cele mai reuşite componente (bătăliile navale) lipseşte cu desăvârşire din multiplayer, chiar dacă acest tip de confruntări s-ar fi pretat de minune la jocul online.

PREZENTARE ŞI BUG-URI

Din punct de vedere grafic, Assassin’s Creed III se prezintă foarte bine, un mare merit avându-l aici motorul grafic Anvil Next. Faţă de versiunile sale anterioare, noul engine vine cu elemente precum posibiltatea de a reproduce pe ecran cantităţi impresionante de NPC-uri (bătălia din Valley Forge este elocventă în acest sens), sau modificarea mediilor de joc în funcţie de anotimp (apariţia zăpezii pe timp de iarnă, spre exemplu). Nu lipsesc nici condiţiile meteo variabile, acestea jucând un rol determinant pe parcursul anumitor misiuni ale jocului.

O altă modificare ce sare imediat în ochi este schimbarea completă a setului de animaţii folosite de eroii Connor şi Desmond. Deşi utilitatea acestora a rămas în mare parte aceeaşi, toate acţiunile (căţăratul, luptele etc.) beneficiază de noi animaţii, în cazul în care eraţi plictisiţi de gesturile lui Altair şi Ezio din titlurile precedente.

În ceea ce priveşte sunetul, lucrurile stau din nou de la bine în sus: muzica este potrvită situaţiilor din joc, iar vocile îşi fac foarte bine treaba, cu diferite accente alese în funcţie de originile personajelor interpretate. Excepţie fac replicile rostite în limba nativă a lui Connor, a căror intepretare mi s-a părut mai degrabă amuzantă (ce-i drept, nu cunosc limba, aşa că nu îmi pot da cu părerea despre autenticitatea acestor dialoguri).

Marea problema a lui Assassin’s Creed III sunt însă bug-urile. Fără să exagerez, cred că este vorba de cel mai nefinisat joc al seriei din acest punct de vedere. Defectele de acest gen variază de la exemple inofensive de genul cailor blocaţi într-un punct fix şi până la lucruri foarte grave precum blocarea jocului la trecerea dintr-un capitol în următorul sau dispariţia posibilităţii de a ataca pe parcursul unor lupte foarte importante. Şi, pentru a elimina confuziile, trebuie menţionat faptul că aveam primul patch deja instalat pe perioada testării.

Foarte deranjante sunt şi fluctuaţiile de framerate. Pe parcusul unor lupte aglomerate, mai ales în oraşe, numărul cadrelor pe secundă scade alarmant, în timp ce, atunci când te aventurezi în sălbăticie de unul singur, framerate-ul urcă vertiginos. Go4games a avut în teste ediţia de PlayStation 3 a jocului, aşa că nu ne putem pronunţa în privinţa apariţiei acestor inconsistenţe şi în versiunea de Xbox 360 a lui Assassin’s Creed III.

CONCLUZIE

Cu bune şi cu rele, Assassin’s Creed III este unul dintre cele mai impresionante jocurile din 2012 şi un evident pas înainte faţă de Revelations-ul de anul trecut. Mulţi probabil îi vor prefera în continuare pe Altair şi mai ales pe Ezio în faţa firii naive a lui Connor, însă, atunci când vine vorba de profunzimea poveştii şi concluziile mai puţin evidente ce reies din aceasta, Assassin’s Creed III nu are rival în cadrul seriei.