Assassin’s Creed 3 – o veritabilă lecţie de istorie

| 20.09.2012
Assassin’s Creed 3 – o veritabilă lecţie de istorie

Ubisoft a finalizat seria de mini-documentare „Inside Assassin’s Creed III dedicate procesului de dezvoltare a jocului. Ultimul episod pune accentul pe autenticitatea lui Assassin’s Creed III, producătorii lăudându-se cu o serie de realizări precum reproducerea corectă a oraşelor vremii şi a unor evenimente istorice, condiţiile meteo variabile sau luptele navale.

În Assassin’s Creed III, eroul principal va fi Connor Kenway, sau Ratohnhake’ton, după numele său indian, fiul unui pelerin britanic şi a unei femei din tribului de amerindieni Mohawk. Acţiunea va avea loc însă în timpul Războiului de Independenţă care a dus la apariţia Statelor Unite ale Americii (1753-1783). Şi de această dată vom avea mai multe regiuni de explorat: oraşele Boston şi New York, precum şi The Frontier, un mediu de joc ce promite a fi de 1,5 ori mai întins decât Roma din Assassin’s Creed: Brotherhood.

Assassin’s Creed III va fi lansat în Europa pe 31 octombrie 2012 pentru Xbox 360 şi PlayStation 3, versiunea de PC fiind aşteptată pe 23 noiembrie 2012. Ediţia pentru Nintendo Wii U va fi lansată după apariţia pe piaţă a consolei (30 noiembrie 2012).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News