Armele din Dying Light 2 se vor degrada și vor putea ceda în timpul luptelor

Autor: Cosmin Aionita | 20.09.2021
Armele din Dying Light 2 se vor degrada și vor putea ceda în timpul luptelor
Foto: Techland

Techland a lansat un nou clip video dedicat jocului Dying Light 2: Stay Human. În secvențele de mai jos, producătorul Szymon Strauss răspunde la câteva dintre întrebările venite din partea fanilor în legătură cu armele pe care le vom putea întâlni în joc. Astfel, aflăm că degradarea armelor va juca un rol important în gameplay-ul din Dying Light 2: Stay Human, fiind posibil ca unele dintre aceste unelte să cedeze chiar în mijlocul unei confruntări.

Jocul a fost amânat până în 2022

Acțiunea din Dying Light 2: Stay Human va avea loc în orașul post-apocaliptic The City, cu 15 ani mai târziu față de evenimentele din primul titlu al seriei. Jucătorii vor intra în pielea lui Aiden Caldwell, unul dintre supraviețuitorii infectați, ale cărui abilități de parkour și luptă îl vor ajuta pe parcursul poveștii. Narațiunea va fi afectată de hotărârile pe care eroul le va lua pe parcursul jocului.

Cel de-al doilea joc al seriei Dying Light este construit folosind C-Engine, o nouă generație a tehnologiei grafice dezvoltate de Techland, gândită special pentru a acomoda gameplay-ul open world action/adventure și action-RPG al jocului. De coloana sonoră a jocului se va ocupa Olivier Deriviere (A Plague Tale: Innocence, Vampyr, Remember Me, Assassin’s Creed IV: Black Flag – Freedom Cry).

Dying Light 2: Stay Human va fi lansat pe 4 februarie 2022 și va fi disponibil în variante pentru PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S și PC.

Sursa: Dying Light YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News