Amber este prima companie românească de gaming care semnează Carta Diversității

Autor: Cosmin Aionita | 09.09.2021
Amber este prima companie românească de gaming care semnează Carta Diversității
Foto: Amber

Amber, cel mai mare studio independent din România, este prima companie locală producătoare de jocuri video care aderă la Carta Diversității, angajându-se să promoveze diversitatea, egalitatea de șanse și incluziunea socială la locul de muncă. Carta Diversității din România urmează modelele de succes existente în alte state europene și are la bază un set de principii generale, cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse în cadrul companiilor.

Carta Diversității din România reunește peste 140 de entități semnatare, de la companii private până la instituții publice sau ONG-uri, cu aproape 200.000 de angajați. Printre cele șapte angajamente pe care semnatarii și le asumă se numără: dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe respect reciproc, încredere, recunoașterea și valorificarea diferențelor și aptitudinilor individuale; reflectarea diversității societății românești sub toate formele ei în procesele de management și resurse umane; sau aplicarea principiilor non-discriminării și egalității de șanse în procesele decizionale și în managementul resurselor umane. Odată cu semnarea documentului, Amber urmează să facă pași spre a îndeplini obiectivele comune asumate.

Luiza Banyai, People Ops Director la Amber, a spus:

Amber este o companie care pune oamenii pe primul loc și care îmbrățișează talentul în toate formele sale. În industria de gaming, Amber este recunoscută ca fiind o companie diversă și inclusivă în egală măsură față de angajați și față de partenerii de business. Acest renume se datorează și modului în care membrii echipelor noastre colaborează și îi întâmpină pe noii colegi, dar și a modului în care relaționează cu clienții. Într-un mediu cu atât de multe specializări pe diferite competențe, crearea unor echipe complexe și variate a dat naștere unui mediu care favorizează inovația, acesta la rândul lui deschizând noi oportunități de business. Țintim către un mediu de lucru care le oferă oamenilor toată libertatea și susținerea de care au nevoie pentru a crea.

Mihai Pohonțu, Chairman în cadrul Amber, a adăugat:

Amber a pornit la drum cu un plan ambițios: să ajungă să ocupe o poziție de vârf în fiecare segment de dezvoltare a industriei de gaming. În prezent, în cadrul celor șase birouri Amber situate în București, Botoșani, Los Angeles, San Francisco, Guadalajara și Montreal lucrează în total peste 800 de experți care provin din medii și culturi diferite. Vorbim de Art Directors, 2D și 3D artists, PC / Console Game Producers, PC / Console Programmers, Game Economy Designers, Game Testers și nenumărați alți specialiști, care au origini și specializări diferite, dar sunt uniți de aceeași pasiune pentru gaming. Cu siguranță, dezvoltarea unui mediu de lucru divers și deschis ne-a ajutat nu doar să creștem compania, dar și să evoluăm ca oameni. De curând toți angajații Amber au participat activ la alcătuirea și implementarea unui set de valori care ne definesc și ne amintesc zi de zi că doar împreună putem reuși. Toți “cetățenii” Amber sunt egali, sunt acceptați și cu toții ascultăm activ de părerile celorlalți pentru că la baza unei echipe de succes stau oameni puternici și încrezători în a-și exprima părerile. Credem cu tărie în faptul că fiecare companie trebuie să aibă un impact pozitiv, iar acesta este obiectivul nostru principal atât când vine vorba de cei care decid să ni se alăture, dar și de comunitățile în care suntem prezenți.

Sursa: Amber

Urmărește Go4Games.ro pe Google News