A Way Out Review: când co-op-ul prinde viaţă

Câţi dintre voi aţi apucat să jucaţi Brothers: A Tale of Two Sons? Lansat iniţial în 2013, jocul produs la acea vreme de Starbreeze Studios propunea o reţetă cooperativă cel puţin originală, în care ambele personaje erau controlate de un singur jucător, fiecare prin intermediul câte unui stick analogic de pe controller. Între timp, designer-ul Josef Fares şi echipa sa au părăsit Starbreeze, punând bazele Hazelight Studios, obiectivul lor fiind acelaşi: crearea unei experienţe co-op diferite, care să împingă acest concept în direcţii încă neexplorate.

Şi, în mare, noul lor joc A Way Out reuşeşte acest lucru, proiectul fiind finanţat, culmea, de un publisher mai degrabă conservator precum Electronic Arts. Spre deosebire însă de Brothers: A Tale of Two Sons, A Way Out propune o formulă exclusiv cooperativă, fără posibilitatea de a fi abordat solo. Din fericire, atât producătorul, cât şi publisher-ul, sunt extrem de conştienţi de această limitare, oferind două metode facile de a găsi un partener de joc: A Way Out poate fi jucat fie local, pe acelaşi PC sau consolă (cu condiţia să aveţi mai multe controllere), fie online, unde doar unul dintre jucători trebuie să deţină jocul.

Da, aţi citit corect: EA, „corporaţia malefică” ce şi-a clădit un imperiu pe baza vânzărilor de cartonaşe cu fotbalişti virtuali în FIFA Ultimate Team (şi pe care a fost aproape să-l piardă după fiascoul microtranzacţiilor din Star Wars: Battlefront II), le permite celor interesaţi să descarcare un client gratuit, prin intermediul căruia A Way Out poate fi abordat în întregime alături de un prieten care deţine deja jocul (este suficientă o invitaţie online din partea acestuia).

Să revenim însă la jocul propriu-zis: A Way Out este prezentat într-o manieră asemănătoare cu filmele de acţiune ale anilor ’70. Cei doi protagonişti – Leo si Vincent – trebuie să evadeze dintr-o închisoare şi să-şi „regleze conturile” cu un fost asociat. Fares pune însă accentul şi pe latura sentimentală a poveştii, nu o dată scenele de acţiune fiind întrerupte de momente liniştite, în care jucătorii se pot relaxa şi aprofunda detalii despre cei doi protagonişti şi familiile acestora.

În privinţa gameplay-ului, A Way Out se dovedeşte a fi un melanj de genuri, pornind de la aventură, trecând prin explorare şi rezolvare de puzzle-uri, câteva porţiuni de lupte corp la corp, dar şi stealth, tot felul de mini-games, urmăriri cu vehicule şi chiar secvenţe întregi de shooting la persoana a treia.

Şi, în majoritatea timpului, accentul va cădea pe aspectul cooperativ a acestor acţiuni: spre exemplu, în încercarea lor de a evada din închisoare, cei doi jucători trebuie să-şi împartă anumite sarcini, cum ar fi monitorizarea rutelor gărzilor de către unul dintre participanţii la joc, în timp ce al doilea încearcă să găsească o ieşire din propria celulă.

Iar toate aceste acţiuni sunt prezentate într-un mod extrem de elegant şi eficient, prin intermediul a ceea ce am putea numi split-screen dinamic. Cu alte cuvinte, ecranul este împărţit în aşa fel încât să reflecte cât mai bine implicarea de moment a fiecăruia dintre cei doi protagonişti: scenele de gameplay le oferă vizibilitate similară ambilor eroi, în timp ce, în unele porţiuni specifice de poveste, doar acţiunile sau dialogurile unuia dintre cei doi vor fi în prim plan. La fel se întâmplă şi cu mixul audio al dialogurilor, prioritizat pentru fiecare jucător pentru a scoate în evidenţă replicile şi convorbirile purtate de propriul personaj controlat.

Revenind la varietatea gameplay-ului, nu vă aşteptaţi ca fiecare gen abordat să fie dus la apogeu. Nici pe departe: în majoritatea timpului, controlul este simplist şi se realizează prin intermediul unor Quick Time Events, familiare pentru fanii jocurilor de la Telltale Games sau Quantic Dream. Diferenţa o face necesitatea de coordonare dintre cei doi jucători. De asemenea, nu o dată pe parcursul poveştii, trebuie luate nişte decizii majore, care pot dicta desfăşurarea ulterioară a unora dintre porţiunile din joc. Aceste puncte de cotitură adaugă o oarecare doză de rejucabilitate titlului celor de la Hazelight Studios, motivând jucătorii să reia acele porţiuni pentru a încerca şi celelalte variante posibile.

Toate acestea vor culmina, atât în ceea ce priveşte gameplay-ul, dar mai ales în privinţa deznodământului poveştii, la finalul jocului. Dacă până atunci ataşamentul emoţional faţă de cele două personaje centrale din A Way Out era menţinut la nivelul eroilor dintr-un film de acţiune, lucrurile devin cu adevărat personale la sfârşit, finalul poveştii având darul de a te „întoarce pe dos”, sufleteşte vorbind. Iar acest final vine după aproximativ şase ore de gameplay, o durată acceptabilă având în vedere preţul jocului (29,99€) şi faptul că un al doilea utilizator poate juca complet gratuit.

Preţul redus al jocului se reflectă oarecum şi în prezentarea sa audio-video. Dacă la capitolul grafică lucrurile stau destul de bine, A Way Out folosindu-se de motorul grafic Unreal Engine 4 pentru a reda destul de bine situaţiile şi locaţiile variate din joc (închisoarea, peisaje din natură, scene urbane etc.), situaţia scârţâie atunci când vine de vocile personajelor, mai ales cea a lui Leo, unde este evident că actorul folosit (Fares Fares, fratele designer-ului acestui joc) nu este un vorbitor nativ de limbă engleză.

Tot la bile negre putem trece şi problemele de ordin tehnic ale versiunii pentru PC a jocului, care nu a rulat corespunzător pe niciunul dintre sistemele noastre de test atunci când a fost folosit modul de afişare Full Screen. Astfel, pentru a elimina un flicker verde extrem de enervant, am fost nevoiţi să trecem jocul în modul Borderless Window, unde a funcţionat corect. Şi, din păcate, chiar şi acum, la mai bine de o lună de la apariţia oficială a jocului, această problemă tot nu a fost soluţionată.

Până la urmă însă, acestea sunt doar mici neajunsuri în comparaţie cu realizările atinse de Hazelight Studious prin intermediul acestui joc: A Way Out este dovada vie că experienţele cooperative pot avea laturi narative şi emoţionale puternice, fără a fi limitate doar la acţiuni repetitive sau la o goană interminabilă după loot superficial.