La aniversarea a 1 an de Gaming Marathon, peste 500 de mii de români s-au jucat cele mai populare titluri ale momentului, interacționând pe cele peste 30 de stream-uri ale celor mai îndrăgiți creatori de conținut români. Ceea ce organizatorii numesc “cel mai mare festival românesc online de gaming” a dedicat ediția aniversară doamnelor și domnișoarelor, pe care le-a susținut și încurajat să urmeze o carieră în industria de gaming: în dezvoltare de jocuri video, în crearea de conținut pe platformele de streaming sau în eSports.
Pe durata de 15 ore a evenimentului aniversar, creatorii de conținut de gaming au totalizat un număr de 115 ore de livestream, în cadrul cărora și-au invitat fanii să participe alături de ei în zeci de competiții și turnee de CS:GO, Fortnite, FIFA 21, League of Legends, Valorant, PUBG, Call of Duty și multe alte jocuri renumite.
Streamerii și creatoarele de conținut au avut invitate reprezentante ale studioului Amber, cu care au vorbit despre modalitățile prin care putem combate prejudecățile și stereotipurile de care se lovesc femeile atunci când vor să urmeze o carieră ca programatoare, artiste 3D sau business analysts într-un studio de game development. Discuțiile au făcut parte din campania #HerOwnGame a celor de la Amber, care susține egalitatea de șanse în industrie.
Băieții din Good Gaming League au făcut echipă cu fetele, asumându-și personaje feminine în diverse jocuri, demonstrând astfel că nu există diferențe de skill-uri între sexe. Mai mult, GRLPower, echipa formată din cinci creatoare de conținut de gaming din România l-a provocat la meciuri de CS:GO pe Werty, unul din cei mai cunoscuți casteri ai jocului din țară.
Printre alte momente importante de la Gaming Marathon s-a numărat și Play Smart Stream, în cadrul căruia Bobospider a jucat jocuri care stimulează aptitudinile strategice ale jucătorilor (precum Darkest Dungeon și Loop Hero), dar și o sesiune de „coaching” pe care Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu a oferit-o comunității de FIFA.
Sursa: Bucharest Gaming Week