Există un nou bug în formatul de fișiere NTFS din Windows 10 care poate să corupă toate datele de pe o partiție atunci când este întâlnit.
Șansele ca acesta să fie întâlnit din întâmplare sunt minime, însă faptul că problema este atât de gravă încât poate afecta iremediabil partiția cu sistemul de operare ar trebui să descurajeze utilizatorii curioși să vadă vulnerabilitatea în acțiune.
Totuși, ar putea apărea atacuri cu fișiere de acest gen, realizate special pentru a afecta computerele țintelor, așa că ar trebui să aveți grijă atunci când descărcați fișiere de pe internet din surse neverificate. Imediat ce Windows 10 încearcă să acceseze fișierul cu probleme, apare o eroare care spune că hard disk-ul este corupt și este necesară restartarea computerului pentru a fi reparat. După restart, Windows încearcă să repare erorile, însă într-un final, acesta refuză să mai booteze în mod obișnuit, afișând celebrul ecran albastru.
Citește și: ASUS ROG a lansat Flow X13, primul ultraportabil 2-în-1 de gaming
Totul poate fi accesat printr-o simplă comandă din command prompt. Este foarte important să NU TESTAȚI această comandă pe computerul vostru cu Windows 10. Clipul publicat pe site-ul Bleeping Computer demonstrează ce se întâmplă folosind o mașină virtuală pe care este instalat un Windows 10 în versiunea Insider. Din acel motiv și „ecranul albastru” este de culoare verde.
Se pare că atunci când încerci să accesezi un folder de pe o partiție NTFS și îi adaugi Atributul Index sau „$i30” în nume, întreaga partiție se corupe.
Citește continuarea în Go4it.