Coloanele sonore din jocuri vor avea propria categorie la Premiile Grammy

Autor: Adrian Popa | 10.06.2022
Coloanele sonore din jocuri vor avea propria categorie la Premiile Grammy
Foto: Shutterstock

The Recording Academy, organizația care acordă Premiile Grammy, a anunțat că introduce cinci noi categorii, inclusiv una dedicată jocurilor video.

Categoria se va numi Best Score Soundtrack for Video Games and Other Interactive Media. Aici vor putea concura coloanele sonore din jocuri. Decizia organizației este una inspirată. Există multe jocuri video care includ muzică extraordinară. Câteva exemple sunt Halo 4, The Witcher 3: Wild Hunt sau Monument Valley.

Primul premiu la noua categorie Grammy va fi acordat la cea de-a 65-a ediție a evenimentului, care va avea loc în 2023.

Citește și: Tema muzicală din Elden Ring, reinterpretată în 15 stiluri diferite. Vânzări impresionante pentru jocul celor de la From Software

„Suntem încântați să onorăm aceste comunități diverse de creatori de muzică prin nou înființatele premii și amendamente și să continuăm să cultivăm un mediu care încurajează schimbarea, progresul și colaborarea”, a declarat Harvey Mason Jr., CEO al Recording Academy.

Evenimentul în care sunt oferite Premiile Grammy, organizat de obicei în luna februarie, este considerat echivalentul muzical al premiilor Oscar acordate în industria filmului.

Popularitatea uriașă și impactul pe care îl au în societate jocurile video nu mai pot fi ignorate de organizatorii de evenimente culturale. În 2021, Hades a devenit primul joc video din istorie care a câștigat prestigiosul Hugo Award, un trofeu oferit anual celor mai bune opere de science-fiction sau fantasy.

Sursa: VGC

Urmărește Go4Games.ro pe Google News