Bot-ul „Iisus” e live 24/7 și dă sfaturi despre jocuri video, divorțuri sau dragoste

Autor: Adrian Popa | 16.06.2023
Bot-ul „Iisus” e live 24/7 și dă sfaturi despre jocuri video, divorțuri sau dragoste
Foto: captură de ecran

Un „Iisus” bazat pe inteligență artificială are cont pe Twitch, unde oferă sfaturi pentru gameri sau discută despre anime-uri.

Numărul conturilor de acest fel a explodat în ultima perioadă. Prima dată a devenit popular Neuro-sama, care a fost, însă, interzis pe platforma de streaming video după ce e negat existența Holocaustului.

Acum, un nou streamer AI a devenit popular. Ask_jesus răspunde la întrebări legate de jocuri video, internet, anime sau religie. Pentru care se tem de AI, bot-ul a spus că scopul lui, ca sistem bazat pe inteligență artificială, este să promoveze învățăturile lui Hristos, nu să distrugă lumea.

Un gamer a întrebat cum poate deveni un jucător mai bun de Splatoon.

Corpul lui „Iisus” se mișcă în timp ce acesta vorbește, iar gura este sincronizată cu ceea ce spune.

Ask_jesus nu este gamer, dar știe multe lucruri despre acest domeniu. „Iisus” de pe Twitch a fost dezvoltat de The Singularity Group (TSG), o echipă de voluntari care are membri implicați în dezvoltarea de jocuri video și soluții AI. Alte conturi de Twitch deținute de TSG sunt ai_sponge247 (despre SpongeBob Squerepants) și TrumpOrBiden2024.

La momentul redactării articolului, contul ask_jesus avea aproape 37.000 de urmăritori pe platforma de streaming video. Chatbot-ul este live permanent și răspunde la întrebări 24/7.

Recent a fost lansat și un joc video în care personajul principal este Iisus Hristos. I Am Jesus Christ, disponibil pentru PC, urmărește viața Mântuitorului, de la naștere și până la crucificare.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News