VIDEO: Dată de lansare confirmată pentru Broken Sword – Shadow of the Templars: Reforged

Autor: Cosmin Aionita | 19.08.2024
VIDEO: Dată de lansare confirmată pentru Broken Sword – Shadow of the Templars: Reforged
Foto: Revolution Software

Planul celor de la Revolution Software de a readuce în prim plan seria de jocuri adventure Broken Sword începe să se concretizeze, primul pas în acest sens fiind dezvăluirea datei de lansare pentru Broken Sword – Shadow of the Templars: Reforged, remasterizarea primului titlu din serie, lansat în 1996. Astfel, noua versiune remasterizată va fi disponibilă începând cu 19 septembrie 2024

Shadow of the Templars: Reforged reia povestea originală de acum aproape trei decenii, cu un aspect grafic adaptat însă pentru afișajele 4K moderne. Toate personajele și animațiile acestora au fost redesenate de mână, cu expresii ale fețelor mult îmbunătățite.

Pentru ediția originală, echipa de la Revolution Software realizase aproape o sută de schițe desenate de mână cu locațiile din joc, pornind de la străzile din Paris, trecând prin piețele aglomerate din Siria și sfârșind cu misterioasele sate irlandeze. Pe baza acestora au fost recreate și locațiile din versiunea remasterizată, complet re-pictate de mână, în rezoluție 4K.

Broken Sword Reforged
Foto: Revolution Software

Inclusiv secvențele cinematice au fost refăcute și aduse de la rezoluția inițială 480p până la standardul 4K din ziua de astăzi. De asemenea, porțiunea audio a jocului a fost complet remasterizată.

Nu în ultimul rând, în Broken Sword – Shadow of the Templars: Reforged veți putea comuta oricând între varianta remasterizată a jocului și cea originală, din 1996.

Broken Sword – Shadow of the Templars: Reforged va fi lansat pe 19 septembrie 2024, în ediții pentru PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S, Nintendo Switch, PC (Windows și Linux) și Mac, prin Steam și GOG.

Broken Sword Reforged
Foto: Revolution Software

Aventura va continua în Parzival’s Stone

Broken Sword – Parzival’s Stone va fi cel de-al șaselea joc oficial al seriei, aflându-se în dezvoltare pentru console, PC și dispozitive mobile. Vizual, Parzival’s Stone se bazează pe un concept pe care producătorii îl numesc “super 2D”, ce implică aplicarea de fundaluri desenate de mână pe obiecte geometrice tridimensionale.

Bineînțeles, eroii George si Nico se vor întoarce la datorie, descoperind o noua conspirație bazată pe povești medievale, vânători de comori naziști, precum și fizică cuantică. Cei de la Revolution Software au ales să elimine cifra „6” din titlul jocului, dorind astfel să atragă și jucătorii care nu au parcurs până acum primele cinci jocuri din serie.

Sursa: Steam

Urmărește Go4Games.ro pe Google News