Colegii de la IGN au publicat un clip ce prezintă nu mai puțin de zece minute de gameplay din Nobody Wants to Die, jocul de aventură cu atmosferă SF noir PLAION și studioul Critical Hit Games. Acțiunea va avea loc în New York-ul anului 2329, unde progresul tehnologic permite oamenilor să trăiască veșnic, conștiințele acestora fiind stocate în bancuri de memorie și apoi transferate către un alt corp. Bineînțeles, doar pentru cetățenii înstăriți, care își permit astfel de cheltuieli.
Jucătorii vor intra în pielea detectivului James Karra, la rândul său trecut printr-o experiență aproape mortală. Doar cu ajutorul Sarei Kai, o tânără informatoare a poliției, Karra trebuie să aducă în fața legii un ucigaș în serie care țintește cetățenii de elită ai orașului.
Detectivul va putea cerceta scenele acestor crime cu ajutorul augmentărilor sale care îi permit manipularea timpului, recreând astfel evenimentele care duc la săvârșirea fiecărei crime și descoperind astfel indicii vitale pentru rezolvarea cazului.
Jocul celor de la Critical Hit Games este construit cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 5, producătorii promițând atât o experiență narativă originală, cât și un aspect vizual fotorealistic.
Nobody Wants to Die va fi lansat pe 17 iulie 2024, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (via Steam).
Sursa: IGN