Bandai Namco Entertainment a dezvăluit data de lansare a jocului The Dark Pictures: Man Of Medan, primul din cadrul seriei The Dark Pictures Anthology dezvoltată de studioul Supermassive Games (autorii hitului horror Until Dawn). Astfel, The Dark Pictures: Man Of Medan va fi disponibil începând cu 30 august 2019, atât pe console, cât şi pentru PC.
În Man of Medan, patru tineri americani dornici de aventură pleacă în vacanţă, planificând să facă scufundări în preajma epavei unui vas dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ziua nu decurge însă conform aşteptărilor şi, după ce sunt loviţi de o furtună de zile mari, lucrurile devin mult mai sinistre, viaţa protagoniştilor fiind ameninţată în mod constant.
Jucătorii vor intra în rolurile tuturor celor cinci personaje, fiecare dintre ei având o perspectivă diferită asupra evenimentelor. Explorând şi luând deciziile necesare în momentele-cheie ale poveştii, jucătorii vor decide cine va supravieţui şi cine va muri la sfârşit.
Conform producătorilor, fiecare titlu al seriei va fi conceput pentru a putea fi rejucat, cu poveşti ce vor putea fi parcurse în mai multe moduri, cu finaluri multiple. Deciziile luate de jucător promit să fie importante pentru soarta protagoniştilor, existând multiple combinaţii în care doar unii, sau poate chiar toţi, îşi pierd viaţa pe durata aventurilor sinistre.
Cei care aleg să plaseze o precomandă pentru The Dark Pictures: Man Of Medan vor primi, ca bonus, acces imediat la modul de joc suplimentar Curator’s Cut. Pentru a-l accesa, va trebui să finalizaţi mai întâi povestea iniţiala a jocului, acest mod urmând să ofere o nouă perspectivă asupra firului narativ, cu posibilitatea de a controla alte personaje în scenele deja parcurse, de a lua noi decizii care pot influenţa povestea în moduri diferite, precum şi noi capitole şi secrete ce nu-şi fac apariţia în campania iniţială. Curator’s Cut va fi lansat, în mod gratuit, pentru toţi deţinătorii jocului, spre sfârşitul acestui an.
The Dark Pictures: Man of Medan urmează să fie lansat pe 30 august 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi (doar în format digital pe) PC.