Luigi’s Mansion 3 Review: „Who you gonna call?” LU-I-GI!

Mario este mascota Nintendo, însă universul creat în jurul acestui erou include foarte multe personaje. Rareori însă acestea primesc jocuri dedicate, iar Luigi’s Mansion este una dintre puţinele serii derivate din celebrele platformere, cu un stil de joc complet diferit, accentul fiind pus mai degrabă pe rezolvarea de puzzle-uri şi colecţionarea de tot felul de obiecte ascunse. Până acum, Luigi’s Mansion a fost însă o serie care nu s-a bucurat de lansări prea dese, iar pentru o perioadă, aceasta a făcut tranziţia către platforma mobilă 3DS. Cel de-al treilea titlu revine însă pe „marile” ecrane, într-un pachet entuziasmant, care cu siguranţă va bucura fanii Nintendo de toate vârstele.

Spre diferenţă de majoritatea titlurilor care au loc în Mushroom Kingdom, Luigi’s Mansion 3 are şi o poveste ceva mai dezvoltată, ce presupune secvenţe cinematice, interacţiunea cu anumite personaje care au replici (fără voci reale, ci mai degrabă care scot sunete într-o limbă fictivă) şi o structură foarte bine definită.

Luigi, Mario, Peach şi câţiva dintre Toads câştigă un sejur într-un hotel de lux, însă, ca de fiecare dată, aparenţele pot fi înşelătoare. Hotelul se dovedeşte a fi „infestat” de fantome, care încearcă să se răzbune pentru capturarea lui King Boo, antagonistul din jocurile precedente. Desigur, Luigi este singurul care reuşeşte să scape, întregul joc fiind concentrat pe salvarea prietenilor săi şi ai lui Mario, cel pe care ne-am obişnuit să îl vedem de obicei în rolul eroului din jocurile Nintendo.

Desigur, toate acestea sunt prezentate într-un mod foarte „prietenos”, o mare parte din acţiune fiind expusă prin animaţii extrem de expresive, de o fidelitate grafică cum nu te-ai aştepta să vezi pe Nintendo Switch. De fapt, acesta ar putea fi unul dintre cele mai complexe jocuri de pe platformă din punct de vedere tehnic, fiind extrem de apropiat de ceea ce ne-am aştepta să vedem într-un film de animaţie 3D. Jocul nu include secvenţe cinematice pre-randate, totul fiind prezentat cu ajutorul graficii in-engine. Aspectul vizual ajută foarte mult la setarea atmosferei din Luigi’s Mansion 3, acesta fiind uşor de abordat atât de fanii Nintendo mai vechi, care joacă titlurile companiei de câteva zeci de ani, cât şi de către cei mici, care cu siguranţă vor fi atraşi de personajele amuzante, paleta de culori bogată şi animaţiile excelent realizate.

Structura jocului este destul de simplă, iar gameplay-ul este pe cât de lipsit de complexitate, pe atât de bine pus la punct. Practic, Luigi trebuie să exploreze hotelul etaj cu etaj, de jos în sus, în căutarea de indicii despre prietenii săi. Aventura nu este una de proporţii „epice”, precum Mario Odyssey, unde Mario are de explorat întregi tărâmuri pline de puzzle-uri şi zone ascunse, ci este mai concentrată, fiecare „etaj” al hotelului fiind compus din câteva camere.

Totuşi, fiecare cameră în parte este aproape perfect realizată şi minuţios decorată, câte un element secret unic fiind ascuns în fiecare dintre acestea. Studioul canadian Next Level Games, responsabil şi pentru Luigi’s Mansion 2 de pe 3DS, a profitat din plin de perspectiva fixă a camerei din această serie şi a realizat unele dintre cele mai bine construite lumi de joc dintr-un titlu Nintendo. Aceştia s-au folosit de perspectivă pentru a ascunde elemente în locuri pe care le poţi vedea doar din anumite unghiuri, iar oglinzile joacă un rol important în rezolvarea anumitor puzzle-uri sau găsirea unor obiecte ascunse.

Iar acesta este principalul element al gameplay-ului din Luigi’s Mansion 3: explorarea. Primeşti un „loc de joacă” foarte bine construit, în care poţi folosi cele 2-3 mecanici pe care le ai la dispoziţie pentru a rezolva puzzle-uri din ce în ce mai complexe.

La prima vedere, jocul poate părea un soi de „Ghost Busters” în universul Mario, însă adevărul este că „luptele cu fantomele” joacă un rol secundar. Luigi poate folosi aspiratorul pentru a atrage sau împinge, poate folosi un desfundător de chiuvete pentru a trage de anumite obiecte şi mai poate să sară, aterizarea creând o undă de şoc care loveşte obiectele din jur. De asemenea, acesta beneficiază de o lanternă magică ce poate dezvălui anumite obiecte ascunse şi care are şi mod de funcţionare convenţional, pentru iluminare. Astea sunt cam toate metodele prin care Luigi poate să interacţioneze cu mediul înconjurător.

Totuşi, doar folosind aceste acţiuni, cei de la Next Level au reuşit să construiască nenumărate puzzle-uri şi scenarii de joc extrem de creative, iar descrierea lor ar face un mare deserviciu celor care vor parcurge acest titlu, întrucât descoperirea fiecărei camere în parte este o adevărată plăcere şi un motiv să joci Luigi’s Mansion 3. Unde mai pui că Luigi are aproape tot timpul cu el o „clonă” gelatinoasă numită Gooigi, ce poate fi controlată, şi care este indispensabilă pentru rezolvarea unora dintre puzzle-uri şi în multe dintre luptele cu boşii.

Când vine vorba despre sistemul de „luptă”, totul este extrem de simplu, dar totodată foarte satisfăcător. Din când în când întâlneşti fantome, iar aceleaşi unelte pe care le ai la dispoziţie în modul de explorare vor fi folosite şi aici. Un „blitz” cu lanterna este de ajuns pentru a face fantomele să fie vulnerabile, iar aspiratorul trebuie folosit pentru a le captura. Desigur, acestea nu se vor lăsa prinse atât de uşor, iar mecanica de capturare implică mişcarea stick-ului analogic în direcţia opusă celei în care fantoma fuge, o mecanică similară cu… pescuitul, într-o anume măsură. Odată ce fantoma a „obosit”, aceasta poate fi efectiv trântită de toţi pereţii şi chiar poate să lovească alte fantome din jur pentru damage.

Varietatea fantomelor pe parcursul campaniei nu este mare, însă jocul creşte dificultatea întâlnirilor cu acestea, oferindu-le diverse accesorii precum scuturi sau ochelari de soare, capabile să le protejeze de blitz. Totuşi, Luigi’s Mansion 3 nu devine niciodată foarte greu, toate confruntările fiind abordabile şi deloc frustrante.

Întâlnirile cu boşii sunt în schimb extrem de bine realizate, cu un design unic pentru fiecare în parte. Inclusiv aceste confruntări sunt practic nişte puzzle-uri cărora trebuie să le dai de cap, explorarea si înţelegerea arenelor şi abilităţile fiecărui boss fiind extrem de satisfăcătoare. De altfel, boşii sunt inspiraţi de tema fiecărui etaj în parte: există un etaj „restaurant” unde boss-ul este o fantomă-bucătar, un etaj „muzeu”, unde o fantomă a posedat scheletul unui T-Rex, etajul „egiptean”, etajul „studio de televiziune” şi multe altele. Varietatea este mare, iar durata fiecărui etaj în parte este de aproximativ o oră.

Astfel, jocul nu trebuie obligatoriu abordat în sesiuni lungi, iar acest design încurajează şi utilizarea modului portabil de pe Switch şi se pretează foarte bine la noul Switch Lite. Poţi parcurge, din când în când, câte un etaj din Luigi’s Mansion 3, fără să simţi că te deconectezi de la lumea jocului dacă te opreşti fix după ce ai terminat respectivul nivel.

Etajele pot fi explorate în totalitate după completarea lor pentru a căuta diamantele ascunse, fantomele secrete şi zonele inaccesibile anterior, adăugând câteva ore în plus peste cele 15 necesare pentru a parcurgerea firului narativ.

Şi dacă tot simţi că nu ai primit o porţie suficientă de Luigi’s Mansion după ce ai „devorat” întregul conţinut Single Player, acest titlu include şi moduri multiplayer. În primul rând, întregul joc poate fi jucat în co-op, unul dintre jucători controlându-l pe Luigi, în timp ce al doilea preia controlul lui Gooigi. Apoi există ScareScraper, care poate fi jucat şi online, în care echipe de până la patru „Luigi” pot explora o casă bântuită pentru a captura toate fantomele într-un anumit timp, cât şi ScreamPark, o colecţie de mini-jocuri competitive ce pot fi abordate local în până la 8 jucători, pe echipe. Acestea nu sunt tocmai esenţiale experienţei, însă toate sunt distractive şi satisfăcătoare.

Îşi fac apariţia şi câteva lucruri care nu sunt tocmai perfecte în Luigi’s Mansion. De exemplu, sistemul „economic” din joc este acolo doar ca să fie. Luigi strânge tot felul de bănuţi, bancnote şi alte obiecte de valoare, însă acestea pot fi folosite pentru a cumpăra doar trei lucruri din magazinul in-game: un obiect de tip „continue”, care îţi mai dă o viaţă fără să te întorci la cel mai apropiat checkpoint, marcarea unui diamant pe hartă şi marcarea unei fantome ascunse pe hartă. Practic, poţi juca fără să interacţionezi cu această componentă.

Un alt aspect care poate părea negativ, dar care se „rezolvă” pe parcurs, odată cu familiarizarea treptată cu jocul, este schema de control, păstrată de la titlurile de pe GameCube şi 3DS. Butoanele par să fie puse într-o manieră care nu are foarte mult sens, însă, după o oră sau două, schema devine „naturală”. Acesta ar putea fi un hop peste care unii s-ar putea să nu treacă, însă, dacă atmosfera te prinde de la început, va fi greu să abandonezi acest joc doar pentru că nu îţi poţi configura butoanele aşa cum doreşti.

Am amintit la început aspectul vizual excelent al jocului, posibil datorită unui motor grafic avansat. Avem umbre în timp real, efecte de particule foarte detaliate şi texturi bine puse la punct în contextul unui titlu cartoony (se văd inclusiv fibrele pe şapca lui Luigi). În ciuda efectelor grafice avansate, acest titlu rulează la o rezoluţie înaltă: 1080p, adică maximum cât poate consola Switch să afişeze. Dacă ar fi să ghicesc, probabil că jocul în mod portabil rulează la 720p, rezoluţia nativă a consolei şi a modelului Switch Lite, iar framerate-ul stă la 30 FPS constant în modul docked şi de cele mai multe ori şi în modul portabil. Da, un salt la 60 FPS ar fi fost de preferat, însă stilul mai lent al jocului şi grafica cu adevărat impresionantă pentru această platformă compensează pentru framerate-ul „înjumătăţit”.

De altfel, un framerate de 30 FPS se îmbină bine cu stilul artistic ce aminteşte de un desen animat. Componenta audio este de asemenea excelentă, cu un soundtrack foarte plăcut şi adaptat atmosferei de „Halloween” pe care o are jocul. Desigur, nu are rost să vorbim despre voci, pentru că ele pur şi simplu nu există decât la nivel de bază. Luigi îl strigă din când în când pe Mario, iar restul personajelor care „vorbesc” nu rostesc cuvinte adevărate.

Luigi’s Mansion 3 este încă un succes pentru Nintendo şi încă o exclusivitate de calitate foarte înaltă pentru consola Switch. Cel mai bine este să nu ştiţi mare lucru despre acest joc înainte să îl încercaţi, întrucât este plin de surprize, care fac întreaga experienţă şi mai plăcută. Desigur, trebuie să fiţi fani Nintendo pentru a „gusta” din plin acest joc, sau măcar să vă doriţi să jucaţi un titlu puzzle cu elemente de „ghost busting”.