Broken Sword 5 are dată de lansare!

| 05.11.2013
Broken Sword 5 are dată de lansare!

Studioul Revolution Software a anunţat datele de apariţie pentru mult aşteptata continuare a seriei Broken Sword. Astfel, cel de-al cincilea joc al seriei, Broken Sword: The Serpent’s Curse, va fi lansat în două episoade, primul dintre acestea urmând să-şi facă apariţia pe 4 decembrie 2013, în versiunile sale pentru PC (Steam şi GoG), Mac (Steam), Linux (Steam). Cel de-al doilea episod va fi lansat în luna ianuarie a anului viitor.

Doritorii vor putea achiziţiona doar primul episod (pentru un preţ echivalent cu 9,99£) sau un bundle cu ambele episoade (14,99£). Broken Sword: The Serpent’s Curse va fi de asemenea lansat la o dată ulterioară şi pe dispozitivele echipate cu sisteme de operare iOS şi Android, precum şi pe consola portabilă PlayStation Vita.

Broken Sword: The Serpent’s Curse va marca revenirea seriei la decorurile bidimensionale clasice şi la gameplay-ul point and click tradiţional. Actorul Rolf Saxon se va întoarce în rolul eroului principal George Stobbart. Mai sus puteţi viziona cel mai recent trailer al jocului, iar în galeria ataşată puteţi admira imagini noi din Broken Sword: The Serpent’s Curse.

Broken Sword 5

Urmărește Go4Games.ro pe Google News