Beyond a Steel Sky – detalii despre povestea din joc într-un nou trailer

Autor: Cosmin Aionita | 09.06.2020
Beyond a Steel Sky – detalii despre povestea din joc într-un nou trailer

Revolution Software, alături de colegii de la IGN, au publicat un nou trailer pentru titlul de aventură Beyond a Steel Sky, dezvăluind astfel elemente suplimentare despre povestea din joc. Pentru veteranii genului adventure, sunt incluse și referințe la primul titlu din serie: Beneath a Steel Sky.

Acțiunea din Beyond a Steel Sky urmează să se desfăşoare într-o lume SF, pe care producătorii o caracterizează drept “un sandbox dinamic”. Mai exact, acțiunile jucătorului vor influența atât mediul de joc, cât și atitudinea celorlalte personaje, AI-ul din spatele acestora urmând să se adapteze în mod dinamic.

Chiar dacă Beyond a Steel Sky continuă în același univers cu Beneath a Steel Sky, iar personajul central va fi același, cei de la Revolution Software dau asigurări că povestea a fost concepută în așa fel încât să fie accesibilă și pentru nou-veniții în cadrul seriei.

Primul joc al seriei poate fi încercat în mod gratuit

Revolution Software are o experienţă vastă în domeniul jocurilor de aventură, pe lângă clasicul Beneath a Steel Sky, studioul fiind responsabil și pentru întreaga serie Broken Sword. La cârma echipei se află Charles Cecil (părintele seriei Broken Sword), Beyond a Steel Sky fiind conceput, la fel ca predecesorul său, în colaborare cu artistul de benzi desenate Dave Gibbons. Spre deosebire însă de jocul din anii ’90, Beyond a Steel Sky este realizat 3D în întregime, urmând să ruleze în rezoluție 4K cu suport HDR (High Dynamic Range).

De altfel, pentru cei nefamiliarizați povestea din Beyond a Steel Sky expusă în trailer, Revolution Software oferă posibilitatea de a juca Beneath a Steel Sky, primul titlu al seriei, complet gratuit, prin intermediul GOG (Good Old Games). Tot ceea ce trebuie să faceți este să accesați pagina jocului de pe GOG, să apăsați butonul verde marcat “Add to cart” și să urmați instrucțiunile de pe ecran.

Beyond a Steel Sky este așteptat în cursul anului 2020, pentru PC (prin intermediul Steam), cât și pentru iPad și iPhone, prin intermediul serviciului Apple Arcade.

Sursa: IGN

Urmărește Go4Games.ro pe Google News