A Plague Tale Innocence Review: cea mai plăcută surpriză a anului

Jocurile de aventură au trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe etape, în încercarea de a-şi menţine atât relevanţa, cât şi viabilitatea comercială. De la point and click-urile clasice, care au marcat sfârşitul anilor ’80 şi începutul ultimei decade a secolului al XX-lea, s-a trecut la mixarea acestui gen cu cel action (din care au reieşit titluri de mega-succes precum Tomb Raider), şi s-a ajuns, în ultimii ani, la apariţia aşa-ziselor “filme interactive” (vezi seria The Walking Dead de la Telltale Games sau titlurile de la Quantic Dream cum ar fi recentul Detroit: Become Human). Deşi populare, aceste jocuri au fost blamate, pe bună dreptate, că sacrifică gameplay-ul în detrimentul expunerii, într-o manieră cât mai spectaculoasă, a laturii lor narative.

S-au încercat diferite metode de a readuce, măcar într-o anumită măsură, gameplay-ul propriu-zis în cadrul acestui gen, o astfel de implementare “modernizată” fiind şi recentul A Way Out, de la Electronic Arts şi Hazelight Studios. Acolo aveam de-a face însă cu un joc conceput special pentru a fi abordat în mod cooperativ, pierzându-se astfel din “intimitatea” caracteristică unui titlu adventure de calitate. A Plague Tale: Innocence încearcă să umple exact acest gol, diversificând însă formula cu o serie de mecanici împrumutate din alte genuri.

Încă de la început trebuie spus că A Plague Tale: Innocence s-a dovedit a fi una dintre cele mai plăcute surprize ale anului, jocul celor de la Asobo Studio (echipă mică şi relativ necunoscută din Franţa) sosind fără prea mare tam-tam, prin intermediul celor de la Focus Home Interactive. Şi după cum ne-au obişnuit titlurile acestui publisher (cum ar fi recentul Call of Cthulhu), ne aşteptam la un joc cel mult mediu din punct de vedere calitativ, fără prea mari pretenţii. Din fericire, toate aceste aşteptări au fost depăşite, A Plague Tale: Innocence fiind, din foarte multe puncte de vedere, capabil să se “ia la trântă” cu titluri AAA provenite de la publisheri cu departamente de marketing mai abile şi cu bugete mult, mult mai generoase.

În primul rând, ca orice titlu de aventură care se respectă, A Plague Tale: Innocence este construit pe baza poveştii sale, cu o abordare narativă destul de originală în contextul jocurilor de astăzi. Acţiunea are loc Franţa medievală de la sfârşitul secolului al XIV-lea, măcinată atât de Războiul de 100 de ani purtat împotriva englezilor, cât şi de “Moartea neagră”, flagelul ciumei care a decimat o bună parte a populaţiei de pe glob. În aceste condiţii, jucătorii fac cunoştinţă cu fraţii Amicia şi Hugo de Rune, doi copii care ajung, prin circumstanţe pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri, principala ţintă a forţelor malefice ce stau în spatele Inchiziţiei.

Şi de aici reiese poate principalul merit al acestui joc: expunerea unei perioade extrem de dificile şi şocante din istoria omenirii prin ochii unor copii şi a unei percepţii pe cât de naive, pe atât de nevinovate. Iar cei de la Asobo au modelat aproape perfect firile acestor copii: Hugo este doar un ţânc de cinci ani, o vârstă mult prea fragedă pentru ororile pe care puştiul este nevoit să le trăiască, dar care nu reuşesc să-i ştirbească “puritatea”. Resposabilă pentru supravieţuirea fratelui său, Amicia, personajul pe care îl veţi controla în peste 90% din joc, este o adolescentă, mult mai pragmatică şi ancorată în realitate decât Hugo, însă, în acelaşi timp, impulsivă şi impredictibilă, ca mai orice copil de vârsta sa. Cei doi vor trece prin numeroase întâmplări şi, de-a lungul aventurii lor, vor avea ocazia de a cunoaşte şi alţi copii de vârsta lor, care, la rândul lor, vor juca roluri active în poveste. Dacă ar merita ceva criticat la capitolul narativ este oarecarea lipsă de consistenţă a poveştii, care, în marea sa parte, lasă impresia de autenticitate istorică, sentiment spulberat de elementele fantasy ce-şi fac apariţia în ultimele capitole. Per total însă, povestea din A Plague Tale: Innocence are sens şi merită parcursă în întregime.

Aminteam mai devreme de “filmele interactive” cu care, din anumite puncte de vedere, am putea asemăna A Plague Tale: Innocence. Jocul celor de la Asobo Studio are cam acelaşi tip de progresie liniară, ce nu ar trebui să pună mari probleme unor gameri cu experienţă. Şi totuşi, A Plague Tale pune mult mai mult accent pe gameplay, cu elemente împrumutate din mai multe genuri. În majoritatea timpului, stealth-ul va juca un rol crucial în aventura Amiciei şi a fratelui său, cei doi ferindu-se de gărzile Inchiziţiei aflate pe urmele lor. Jocul este, de altfel, structurat ca o serie de puzzle-uri, ce implică depăşirea acestor soldaţi. Trebuie luate în considerare dispunerea elementelor din mediul înconjurător (cum ar fi porţiunile de iarbă înaltă prin care cei doi se pot furişa), orientarea, rutinele şi echipamentele inamicilor, dar şi “posibilităţile de exprimare” pe care Amicia le are la dispoziţie.

Tânara protagonistă se va baza, în majoritatea timpului, pe praştia sa cu care va putea arunca diferite tipuri de “muniţie”, cum ar fi pietrele, eficiente împotriva soldaţilor ce nu poartă coifuri de protecţie, dar şi utile pentru acţionarea unor elemente interactive. Înclinaţiile sale către alchimie şi sistemul de crafting bazat pe colectarea anumitor resurse îi vor permite Amiciei, pe măsură ce avansează în poveste, să creeze şi alte tipuri de proiectile, fiecare capabil de un efect diferit. Spre exemplu, Ignifier va permite aprinderea anumitor surse de lumină bazate pe foc, un element deosebit de important, mai ales după apariţia în ecuaţie a şobolanilor infectaţi.

Responsabili pentru răspândirea ciumei negre, prezenţa acestor şobolani din A Plague Tale: Innocence este, pe cât de exagerată (din motive ce ţin totuşi de gameplay), pe atât de terifiantă. Ajungi la un moment dat să fii “spionat” de sute de perechi de ochi flămânzi, care, din întuneric, îţi urmăresc înfometate fiecare mişcare. Iar singura metodă de protecţie împotriva maleficelor rozătoare este folosirea eficientă a luminii şi a focului. De asemenea, ceilalţi copii pe care veţi avea ocazia să îi cunoaşteţi pe parcursul aventurii vor avea propriile abilităţi speciale, pe care le vor putea folosi la ordinul protagonistei (descuierea unor cufere sau porţi ferecate, spre exemplu, sau lupta directă cu unii dintre soldaţii Inchiziţiei). Folosind toate aceste posibilităţi, fiecare situaţie critică din joc poate fi parcursă într-un mod logic, această abordare, combinată cu accentul evident pus pe poveste, determinându-ne să încadrăm A Plague Tale: Innocence în cadrul genului adventure (ce-i drept, modernizat).

Nu vă închipuiţi însă că îşi vor face apariţia situaţii aparent fără ieşire, în care să riscaţi să vă “blocaţi” şi să nu puteţi termina jocul. După cum am amintit, A Plague Tale: Innocence este destul de permisiv şi pune la dispoziţie resurse suficiente atât pentru crafting-ul de proiectile, cât şi pentru diferite upgrade-uri ale uneltelor Amiciei, astfel încât orice “punct critic” al jocului să poată fi parcurs cu uşurinţă, câteodată existând chiar şi mai multe posibilităţi de a aborda aceeaşi situaţie. Din fericire, producătorii au reuşit să “mixeze” destul de bine puzzle-urile din joc, rareori lăsându-ţi impresia că repeţi prea mult aceiaşi paşi. Per total, cele 16 capitole ale jocului (plus un epilog) pot fi duse la bun sfârşit în aproximativ zece ore, unele jucând mai degrabă un rol “terapeutic”, un soi de răsplată pentru jucători pentru atingerea anumitor momente-cheie ale poveştii. O anumită doză de rejucabilitate este adăugată de prezenţa în niveluri a mai multor obiecte colecţionabile, ascunse destul de bine, existând posibilitatea de a relua fiecare capitol în parte pentru a le găsi (în stilul comorilor din jocurile Uncharted).

Un alt capitol la care A Plague Tale: Innocence merită toate laudele este “punerea în scenă” a tuturor acestor aventuri. Avem parte de o prezentare mult peste pretenţiile cu care jocurilor celor de la Focus Home Interactive ne-au obişnuit în ultimii ani, cu o calitate grafică şi artistică demnă de titluri ce au beneficiat de bugete mult mai generoase. Mediile înconjurătoare arată superb şi sunt pline de tot felul de detalii, în timp ce personajele şi vocile acestora sunt credibile, mai ales în prim planurile din secvenţele cinematice. Iluminarea dinamică joacă un rol deosebit de important, atât în gameplay cât şi în ceea ce priveşte atmosfera apăsătoare a jocului, întregită de tensiunea adusă de hoardele de şobolani, motorul grafic proprietar dezvoltat de Asobo Studio fiind capabili să afişeze pe ecran, în acelaşi timp, mii de astfel de creaturi terifiante. De asemenea, jocul a rulat în condiţii foarte bune, fluent şi constant, în cazul versiunii pentru PlayStation 4 Pro pe care am avut ocazia să o testăm.

În privinţa aspectelor mai puţin plăcute din A Plague Tale: Innocence, pe lângă abordarea fantasy ce domină porţiunea de final a poveştii (şi care constituie, până la urmă, doar o părere în întregime subiectivă), unele animaţii sunt mult prea rigide şi lipsite de nivelul de finisare care caracterizează restul jocului. De asemenea, cel puţin în versiunea pentru PlayStation 4, utilizarea stick-ului analogic drept, folosit pentru a privi împrejur, nu este prea fericit implementată, cu un deadzone prea mare şi o sensibilitate prea crescută odată ce mişcarea propriu-zisă a camerei începe. Chiar dacă, pe parcursul perioadei de testare, ne-am obişnuit destul de repede cu această implementare stângace, acest inconvenient ar putea fi lesne corectat de un patch.

În rest, după cum am mai zis-o, A Plague Tale: Innocence ne-a întrecut toate aşteptările, sosind parcă de nicăieri şi transformându-se în cea mai plăcută surpriză a anului, cel puţin până în acest moment. Creaţia celor de la Asobo Studio depăşeşte cu mult nivelul calitativ obişnuit al titlurilor publicate de Focus Home Interactive şi se instalează, confortabil, pe poziţiile fruntaşe în lista celor mai bune jocuri din 2019.