Titlurile Watch Dogs au o istorie oarecum controversată. Primul joc al seriei a stârnit un interes imens, țin minte că evenimentul de lansare din București a strâns sute de persoane la fața locului, însă, în final, nu a reușit să se ridice la înălțimea acestor așteptări. Iar promisiunile neîndeplinite de primul Watch Dogs l-au afectat și pe cel de-al doilea titlu din serie, primit cu o oarecare răceală în momentul lansării sale din toamna lui 2016. Ubisoft își dorește să corecteze aceste neajunsuri prin Watch Dogs Legion, iar această determinare ne-a fost dovedită prin intermediul unei recente sesiuni de preview la care am avut ocazia să luăm parte.
Având în vedere că trăim în vremurile pandemiei de COVID-19, este evident faptul că tradiționalele evinimente de preview “fizice”, prin care publisher-ul reunea presa din Europa (sau din întreaga lume) în cadrul unui singur event, nu mai sunt posibile. Însă Ubisoft au reușit să depășească acest hop, punând la punct o soluție software de streaming, prin intermediul căreia am fost invitați să încercăm un segment consistent din Watch Dogs Legion chiar din fața propriilor computere.
Am putut testa o porțiune destul de cuprinzătoare din Watch Dogs Legion, această ediție de preview rulând pe PC-urile celor de la Ubisoft cu setări grafice destul de avansate, inclusiv RTX și DLSS de la NVIDIA activate, și fiind apoi livrată sub forma de stream video către computerul personal, de unde am controlat-o prin intermediul unui gamepad de Xbox. Condițiile de streaming nu au fost ideale, însă mi-au permis să încerc suficient din joc pentru a-mi putea face o primă impresie.
Și trebuie să recunosc că am fost foarte plăcut impresionat de accentul pe care Ubisoft îl pune pe latura narativă din Watch Dogs Legion: am reușit să parcurg aproape 5 ore din acest joc, iar majoritatea covârșitoare a acestui interval am petrecut-o în misiunile principale, cele dedicate poveștii din joc.
Iar această poveste este mult mai complexă decât ar putea părea din trailerele prezentate până acum. Fără a intra prea mult în detalii și a aluneca în tărâmul spoilerelor, o serie de explozii din Londra sunt puse în cârca organizației DedSec, determinând autoritățile să apeleze la “ajutor extern” pentru a monitoriza populația, în ideea de a preveni alte astfel de potențiale amenințări.
Evident, din postura de membri activi ai DedSec, puținii supraviețuitori ai grupului de hackeri trebuie să investigheze cauzele acestor atentate, în încercarea de a dovedi nevinovăția organizației și de a regimul restrictiv impus asupra capitalei Marii Britanii. Lucrurile nu sunt nici pe departe la fel de clare cum păreau la prima vedere, povestea din Watch Dogs Legion divizându-se în mai multe direcții, cu mai multe organizații conduse de diferite persoane de interes, asupra cărora trebuie să-ți concentrezi atenția.
De asemenea, un lucru ce merită menționat, ba chiar scos în evidență, este abordarea unor subiecte delicate, inspirate din realitățile pe care le trăim în viața de zi cu zi, precum problema imigranților, izolați de autoritățile din joc în veritabile lagăre de concentrare și apoi exploatați în felurite moduri de grupările mafiote etc.
Misiunile principale sunt grupate în diferite “quest line”-uri, finalizarea uneia dintre acestea ducând, automat, la activarea următoarei, până când acel grup de misiuni este dus la bun sfârșit. Se păstrează astfel consistența narativă, iar jucătorii pot relaționa mai ușor cu anumite personaje. De asemenea, un lucru pe care l-am remarcat cu entuziasm în acest preview pentru Watch Dogs Legion este lipsa limitărilor artificiale în privinta progresului prin poveste: nicio secundă pe parcursul acestei sesiuni nu am fost forțat să ating un anumit nivel de experiență pentru a avansa către următoarea misiune.
În ceea ce privește gameplay-ul, cei care au trecut deja prin Watch Dogs și continuarea sa se vor simți ca acasă și în Legion. Așa-numitul “gameplay loop” (șirul elementelor care se repetă cel mai mult pe parcursul jocului) implică din nou infiltrarea în tot felul de instituții și clădiri, mai mult sau mai puțin oficiale, și operațiunile de hacking aplicate terminalelor acestora.
De asemenea, anumite mecanici de joc, precum condusul vehiculelor (acum în majoritate electrice) sau hacking-ul de la distanță prin intermediul camerelor de luat vederi sau a diferitelor gadget-uri, se întorc și în Watch Dogs Legion.
Marea noutate adusă însă de Legion este adăugarea posibilității de a recruta în DedSec, drept personaj jucabil, orice locuitor al Londrei. Acest procedeu de recrutare implică îndeplinirea unei misiuni pentru fiecare personaj; rămâne de văzut cât de variate vor fi aceste misiuni: în sesiunea mea a trebuit să șterg înregistrările unor cercetări farmaceutice dintr-un server secret pentru a-mi îmbogăți echipa de hackeri cu încă un membru.
Odată recrutați acești aliați noi, remarci că nu sunt chiar diferențe enorme între toate aceste personaje jucabile. Gameplay-ul “stealth lite” rămâne în mare măsură la fel, și acum fiind pus accentul pe controlul de la distanță al dronelor sau al păianjenilor mecanici, pentru a putea pătrunde în arii altfel inaccesibile.
Diferă însă capabilitățile de luptă ale acestora personaje (armată sau chiar corp la corp), unele arme și unelte pe care le au la dispoziție, dar și anumite skill-uri “pasive”. Spre exemplu, dacă reușești să recrutezi un polițist, ceilalți eroi de-ai tăi, în cazul în care sunt capturați de forțele de ordine, vor fi eliberați din arest mai repede. În rest, toate personajele au acces la aceleași abilități de baza și unelte specifice hackerilor (precum sunt dronele sau păianjenii amintiți mai devreme), pe care le pot îmbunătăți cu ajutorul unor tech points. Acestea pot fi obținute fie prin îndeplinirea de misiuni, fie prin colectarea acestora din cotloane mai puțin evidente ale mediului înconjurător, fiind incurajată astfel explorarea atentă.
Un aspect pe care l-am apreciat foarte mult este că aceste multiple personaje recrutate reprezintă și un soi de opțiune de a continua de unde ai rămas, în cazul în care eroul controlat îți este doborât sau capturat. Situația aferentă unei misiune rămâne aceeași, obiectivele îndeplinite deja rămân îndeplinite, inamicii incapacitați dispar din ecuație și poți reveni la “locul faptei”, cu un alt personaj, și relua misiunea din același punct.
Până la urmă, chiar dacă diferențele dintre acești multipli eroi recrutabili nu sunt pe atât de mari pe cât poate și-ar fi dorit producătorii, particularitățile fiecăruia, precum și design-ul misiunilor, ce pot fi abordate în felurite moduri, pot oferi suficientă diversitate în gameplay. Astfel, preconizez că se va ajunge la situații în care doi jucători vor îndeplini aceleași obiective prin metode complet diferite.
Din ce am putut juca în cadrul acestei sesiuni de preview, Watch Dogs Legion arată bine din punct de vedere grafic. Totuși, având în vedere că am încercat jocul prin intermediul unei soluții de game streaming, experiența nu a fost tocmai perfectă, așa că îmi rezerv pentru mai târziu verdictul final în ceea ce privește aspectul vizual al jocului.
Cert este însă că Londra futuristică portretizată în Watch Dogs Legion este foarte bogată în reflexii realizate cu ajutorul tehnologiei de ray tracing RTX, prezente la tot pasul, atât pe mașini, cât și pe clădirile impunătoare din oraș. De asemenea, mulți dintre locuitorii Londrei arată sensibil mai bine decât în Assassin’s Creed Odyssey, spre exemplu, aspect deosebit de important într-un joc care pune accent pe diversitatea personajelor.
După ani de zile în care jocurile open world de la Ubisoft păreau să o ia în niște direcții nu neapărat pe gustul meu, mărturisesc că această versiune de preview pentru Watch Dogs Legion chiar mi-a stârnit interesul în privința ediției finale. Sper doar că, în produsul final, povestea va continua în direcția matură prezentă în acest demo, iar gameplay-ul își va menține nota de diversitate, fără a deveni însă foarte aglomerat și complex.