Star Wars: Bounty Hunter se lansează pentru PC și console. Când va fi disponibil

Autor: Cosmin Aionita | 28.06.2024
Star Wars: Bounty Hunter se lansează pentru PC și console. Când va fi disponibil
Foto: Aspyr

După Star Wars Battlefront Classic Collection, Aspyr a anunțat că va relansa un nou titlu clasic al seriei Războiului Stelelor: este vorba despre Star Wars: Bounty Hunter, remasterizat în colaborare cu Lucasfilm Games pentru platformele moderne.

Lansat inițial în 2002, Star Wars: Bounty Hunter va primi upgrade-uri de ordin vizual, precum îmbunătățirea texturilor mediului înconjurător, noi efecte de iluminare dinamică, dar și de gameplay, cum ar fi introducerea unei lanterne pentru explorarea zonelor întunecate.

În Bounty Hunter, jucătorii vor intra în pielea lui Jango Fett, într-un titlu de acțiune și aventură redat din perspectivă third person, misiunea acestuia fiind de a captura un cavaler Jedi întunecat scăpat de sub control. Acțiunea va avea loc înainte de evenimentele din filmul Star Wars: Episode II – Attack of the Clones, iar Jango Fett va avea la dispoziție un arsenal extins, din care nu vor lipsi Dual Blasters, lansatorul de flăcări, Whipcord, dar nici furia mandaloriană (Mandalorian Rage). Echipat cu emblematicul său jetpack, Jango va putea executa numeroase acrobații aeriene, schema de control fiind adaptată pentru platformele moderne.

De asemenea, această versiune actualizată a jocului va oferi suport complet pentru consola Steam Deck, precum și pentru caracteristicile oferite de controller-ul DualSense de pe PlayStation 5. Nu în ultimul rând, după finalizarea campaniei, jucătorii vor debloca un skin Boba Fett pentru următoarea reluare a jocului.

Star Wars: Bounty Hunter urmează să fie lansat pe 1 august 2024, în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One, Nintendo Switch și PC (Steam), la un preț recomandat de 19,50€. Totuși, cei care aleg să plaseze o precomanda până în ziua lansării vor beneficia de o reducere de 10%.

Star Wars Bounty Hunter
Foto: Aspyr

Sursa: Aspyr

Urmărește Go4Games.ro pe Google News