Cu mai puțin de două luni rămase până la apariția pe piață a jocului, Sony Interactive Entertainment și studioul Insomniac Games au publicat un nou trailer pentru Ratchet & Clank: Rift Apart. Jocul va fi lansat în exclusivitate pentru PlayStation 5 pe 11 iunie 2021, iar în secvențele de mai jos putem admira un nou personaj jucabil ce va debuta în Rift Apart: Rivet.
Rivet aparține tot de rasa Lombax, precum Ratchet, și face parte din forțele de rezistență ce luptă împotriva maleficului împărat Nefarious… dintr-o altă dimensiune. Trailer-ul mai prezintă și câteva secvențe din locații deja cunoscute fanilor seriei Ratchet & Clank, precum Sargasso sau Torren IV, dar și medii de joc complet noi, precum Nefarious City.
Cu această ocazie, cei de la Insomniac Games au dezvăluit și cele cinci armuri ce vor fi incluse în pachetul Digital Deluxe Edition al jocului, disponibil la precomandă, prin intermediul PlayStation Store, la un preț de 424,90 lei.
Astfel, cele cinci costumații exclusive sunt Imperial, Scavanger, Android, Rebel și Hacker si vor avea un rol pur cosmetic, oferindu-vă totuși un look special, numai bun de imortalizat într-un screenshot cu ajutorul Photo Mode-ului ce va fi inclus în Ratchet & Clank: Rift Apart.
Pe lângă acest gameplay trailer nou, Sony Interactive Entertainment pregătește încă o surpriză pentru fanii Rachet & Clank: un segment extins de gameplay, ce va fi prezentat în cadrul unei noi ediții a show-ului State of Play.
Noul episod State of Play va fi difuzat pe 30 aprilie 2021, chiar de la miezul nopții, și va putea fi urmărit în direct chiar aici, pe Go4Games. Pe lângă noua secțiune de gameplay din Ratchet & Clank: Rift Apart, acest episod va include informații despre două noi jocuri indie.
Ratchet & Clank: Rift Apart va fi lansat pe 11 iunie 2021, în exclusivitate pentru PlayStation 5.
Sursa: PlayStation Blog