Yakuza Like a Dragon Review: un mafiot fără mafie

Yakuza ar trebui să fie o serie cunoscută publicului larg în ultimul timp. Dacă până acum niște ani aceste jocuri treceau doar prin mâinile unor pasionați de cultură japoneză, azi ele nu ar trebui să mai fie un mister pentru cei care urmăresc cât de cât industria și lansările importante. Chiar dacă nu ai trăit experiența Yakuza alături de Kazuma Kiryu, protagonistul clasic, probabil că tot ai auzit măcar de această serie și ce presupune ea. Voi încerca, pe parcursul acestui articol, să ma adresez tuturor, atât celor care au jucat și alte titluri din serie, cât și celor care intrâ în pâine odată cu Yakuza: Like a Dragon.

Spun asta deoarece aș acorda nu una, ci două note acestui joc, dacă ar fi posibil. Bineînțeles, nota de la final va evidenția părerea mea ca fan al seriei, însă voi expune și motivele pentru cealaltă notă, aplicabilă celor care doresc o experiență simplă, o introducere accesibilă în universul Yakuza. Notele sunt cât se poate de diferite, asa cum și fiecare perspectivă are argumentele ei. Dar hai să incepem cu desertul și să lăsăm murăturile pentru mai încolo.

Asta înseamnă să fii mafiot

Yakuza: Like a Dragon propune o poveste nouă, cu un protagonist pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Ichiban Kasuga este, la începutul jocului, un tânăr fără prea multă experiență, dar cu o personalitate bine conturată, idealuri mărețe și energia specifică vârstei. Dar, după cum bine știți, seria Yakuza nu a favorizat niciodată protagonistul, astfel încât trebuie să se întâmple ceva rău de tot la început pentru a-i da o lecție de viață, acea tragedie de care toți avem nevoie pentru a trage concluziile corecte și pentru a deveni mai buni și mai puternici. În cazul lui Kasuga, momentul nedorit se traduce prin ani grei de pușcărie. Curat mafiot, monșer!

Dar asta nu este tot. Proaspăt eliberat, tânărul nostru trece printr-un alt eveniment tragic și, practic, cade din lac în puț, cum ne place nouă să zicem. Nu aș dori să vă dau și mai multe detalii deoarece povestea este pusă, pe bună dreptate, la loc de cinste de către producători. Dovadă stau cele câteva minute de gameplay din primele ore ale jocului, care te fac să te întrebi când vei avea ocazia să faci și tu ceva. Șocul trece peste căteva ore pline de secvențe cinematice, din care unele ce nu pot fi ignorate, așa că esti nevoit să le urmărești. Trebuie să te asiguri ca ai destule gustări și ceva de băut pentru că dialogurile sunt excelente și povestea plină de surprize. Deci ar cam trebui să le urmărești și nu o să-ți pară foarte rău, doar ca la un moment dat începi să te întrebi dacă jocul acesta se joacă singur și a uitat de tine.

RPG pe pilot automat

Hai să spunem că ai rezistat eroic. Nu spun asta degeaba pentru că eroismul este una dintre temele jocului. Kasuga se comportă mai mult ca un băiat bun la suflet, nicidecum ca un membru yakuza fără scrupule. Violența este răspunsul lui la aproape orice problemă, dar asta se întâmplă deoarece el nu are alte soluții la îndemână. Și nici jocul nu prea ți le oferă, în ciuda faptului că s-a îndepărtat foarte mult de rețeta originală. Acum ai al doilea șoc. Like a Dragon nu mai este un beat’em up așa cum ne-am obișnuit până acum, ci un fel de turn-based RPG cu un grup de personaje ce îl însoțesc pe Kasuga și care îl ajută în luptă.

Această schimbare este majoră, iar aici intră în discuție profilul jucătorului. Dacă ți-a plăcut sistemul vechi și ți-ai fi dorit să rămână neschimbat, atunci dezamăgirea este totală și cruntă. Iar ca să ne tortureze și mai tare de atăt, producătorii au decis că nu a fost suficient să simplifice sistemul, ci ar fi nevoie chiar de o funcție de auto-battle pentru cei care probabil nu au chef sau îl consideră prea complicat. Deci nu v-au ajuns orele nesfărșite de cutscene-uri, nu-i așa? Acum aveți ocazia să priviți și cum eroii noștri se luptă singuri, fără ca jucătorul să fie nevoit să ridice un deget. Exagerez puțin: mai sunt QTE-uri în timpul unei lupte, dar ele nu sunt deloc obligatorii, rezultatul fiind de cele mai multe ori un mic bonus de damage. Rezultă că, practic, ce ne mai rămâne nouă de făcut efectiv în joc e să ne deplasăm prin oraș, să mai facem câteva cumpărături din când în când, puțin management al obiectelor obținute și, mai ales, să fim atenți pe unde hoinărim. Sună trist, dar în măsura în care jocul face atât de multe lucruri pentru tine, ajungi într-un moment în care nu îți mai vine să te joci. Și totuși nu renunți pentru ca povestea merge înainte și te-a prins, iar asta este marea bilă albă a jocului și cea care îl salvează.

Ce vreau să spun este că nu mai obții satisfacția și bucuria unei victorii împotriva unui boss dificil sau a unor adversari mai puternici. Rezultatul unei lupte depinde direct de tactica pe care o vei aplica, în funcție de armele și hainele echipate pe fiecare personaj, de skill-urile lor, de clasa lor denumită în joc „job” și de alte obiecte din inventar care te vor ajuta să-ți refaci viața sau să scapi de anumite debuff-uri pe care inamicii ți le dăruiesc din toată inima. Sau apeși auto battle de fiecare dată și te duci să-ți mai faci o cafea. În majoritatea cazurilor e cam tot aia.

Un câmp de luptă numit Yokohama

Mare parte din joc o vei petrece în Yokohama, un oraș cu totul diferit de familiarul Kamurocho din Tokyo. Harta este mult mai mare de această dată, fiind împărțită pe cartiere (sau districte). Începi undeva în sud și pe măsură ce avansezi în poveste te vei duce spre nord. O poți face și la început, însă vei avea surpriza neplăcută să dai peste inamici cu mai multe niveluri peste echipa ta, iar asta va rezulta într-o înfrângere categorică. Și poate nu ar fi o tragedie atât de mare dacă nu ai pierde de fiecare dată jumătate din bani. Te vei potoli după câteva astfel de surprize.

Bineînțeles, această pierdere poate fi evitată dacă îți depui banii la bancă, dar surpriză din nou, bancomatele nu sunt marcate pe hartă nici măcar după ce le descoperi. Dacă ții minte unde era unul pe care l-ai găsit din greșeală, bravo ție, dacă nu, ghinion. Spun asta deoarece sistemul de transport cu ajutorul taxiurilor este oarecum similar. Ele nu apar pe hartă până când nu deschizi portiera, treci prin tot dialogul scriptat și refuzi călătoria. Practic, la început ești forțat să mergi cât mai mult pe jos și să descoperi fiecare cartier al orașului, ceea ce nu este un lucru rău, însă, comparativ cu titlurile anterioare, vei fi întâmpinat de foarte mulți inamici pe care îi vei găsi la aproape orice colț de stradă și pe care nu ai cum să-i mai ocolești așa de ușor cum făceai în trecut. Iar toate acest lupte costă timp, mai ales când sunt mai mulți într-un grup.

Cred că ar fi fost mai elegantă soluția ca toți inamicii să “scaleze” în funcție de nivelul echipei tale, însă nu avem parte de așa ceva. O luptă cu inamici care au două sau trei niveluri peste echipa ta nu îți va da mari dureri de cap, mai ales dacă ieși din auto battle din când în când, însă cei cu patru sau cinci niveluri peste tine reprezintă un obstacol greu de trecut, iar rezultatul depinde mult de numărul inamicilor, de componența echipei tale și de atacurile de care vei avea parte. În general, aceste lupte ar trebui evitate, însă jocul nu îți oferă prea multe detalii în legătură cu fiecare grup de inamici. În plus, te poți trezi că ai dat colțul (la propriu) și practic ai dat nas în nas cu ei. Iar, odată începută lupta, nu mai ai ce să faci și trebuie să o duci la bun sfârșit.

Din fericire, cu un minim de informații poți aborda precaut aceste situații. O soluție este să ai mereu cel mai bun echipament, jocul oferind și aici o scurtătură prin intermediul unui buton denumit sugestiv „optimal gear”. Nu te stresa, jocul va face și asta pentru tine. La un moment dat, începusem să mă întreb de ce au luat decizia să-l transforme într-un RPG dacă jocul îți oferă atât de multe scurtături. Te simți ca într-un titlu pentru mobile: să nu se înțeleagă ca aș avea ceva împotriva acestora, doar că ai alte așteptări de la un joc care nu este sau nu ar trebui să fie dezvoltat pentru mobile.

Dar să revenim. Like a Dragon oferă multe opțiuni de a-ți echipa și schimba într-o oarecare măsură personajele. Echipa ta suferă modificări în funcție de poveste, dar la un moment dat vei avea mai mult control și le vei putea schimba job-ul de bază (practic clasa), le vei putea da cele mai bune arme și chiar vei putea upgrada echipamentul folosind materiale pe care le găsești prin diverse locuri. Inventarul este la comun, astfel că, în timpul unei lupte, fiecare membru al echipei poate folosi tot ce ai disponibil. Nivelul lor va crește pe măsură ce câștigă experiență, iar ea se va obține ușor datorită numărului mare de confruntări de care vei avea parte. La fel și în cazul banilor, confruntările fiind principala sursă de venit. Ulterior, un substory (side quest) va debloca și altă sursă de venit, îndeplinind în paralel și visul lui Kasuga de a deveni un erou cu diplomă, ca să zicem așa.

Activitățile secundare merită și ele un scurt moment de atenție. Dintre ele, substories reprezintă cea mai importantă parte deoarece sunt peste tot, însă nu de la început. Unele sunt haioase, altele sunt emoționante, dar cel mai important este ca vei primi ceva în schimb, deci ar fi indicat să fie parcurse. Mai ales că poveștile respective nu sunt atât de rele, indiferent cât de scurte sau lungi vor fi. Unele chiar vor debloca activități precum kart racing sau administrarea unei companii ce produce dulciuri, în timp ce alte activități sunt disponibile la liber, precum diverse mini games. Vă sfătuiesc totuși să nu ignorați substories pentru ca ele vă ajută să mai descoperiți orașul, să obțineti ceva în schimb și poate vor crește și anumite caracteristici (stats), de care veți avea nevoie mai târziu.

Concluzie

Nu în ultimul rând, jocul rulează impecabil pe PlayStation 5 prin backwards compatibility, versiunea nativă pentru PS4 fiind singura la care am avut acces. Nu există niciun fel de facilități în plus, varianta dedicată PlayStation 5 urmând a fi lansată în luna martie 2021, însă nivelurile se încarcă rapid, jocul este fluent în scene mai complexe și nu vei avea parte de niciun fel de crash-uri. Cu toate acestea, pe PlayStation 4 sau 5 nu ai parte de mai multe opțiuni pentru a-ți alege rezoluția sau numărul de cadre pe secundă. De asemenea, așa cum ne-am obișnuit, vocile sunt excelente, mai ales dacă alegeți limba japoneză.

Ajunși la final, cred că este destul de clar de ce ne este foarte greu să recomandăm acest joc tuturor. Pe de o parte, schimbările aduse pot determina pe unii dintre fanii seriei să-l ocolească, fiorul și satisfacția luptelor dificile din titlurile anterioare fiind ieșite complet din peisaj. Pe de altă parte, cei care vor totuși să încerce altceva sau cei care nu au mai avut niciun contact cu această serie și vor un joc simplu, care pe dificultatea standard este de fapt “super easy”, au acum cea mai bună alternativă. Nota reflectă perspectiva noastră ca fani ai seriei, dar așa cum spuneam și la început, ea se poate îmbunătăți major odată cu schimbarea perspectivei și a așteptărilor. Nu este deloc un joc rău, dar cu siguranță nu este cel pe care ni l-am dorit. Sau, ca să formulăm altfel, nu mai este Kazuma Kiryu, dar ne mulțumim cu ce Kasuga avem.