Triangle Strategy Review: când RPG-urile tactice vorbesc prea mult

Dacă tot au funcționat excelent conceptele din Octopath Traveler, echipa Square Enix condusă de Tomoya Asano, responsabil și pentru Bravely Default, a revenit cu un nou RPG similar, tactic, foarte vorbăreț, dar și mai greoi ca desfășurare: Triangle Strategy.

Astfel, după ce m-am distrat ore în șir în Octopath Traveler, am zis să încerc și Triangle Strategy, genul turn and based strategy nefiindu-mi străin, încă de pe vremea lui Dacii și Romanii sau Nu te supăra, frate. Probabil că de acolo și-a dezvoltat generația noastră, cea de 35-40 de ani de astăzi, abilitatea pentru genul ăsta de jocuri, ce combină RPG-ul, strategia și ceva elemente de open world.

Dar cât trebuie să jucăm începutul?

Triangle Strategy începe super greoi, iar dialogurile sunt parcă interminabile, iar dacă nu ești fan al XCOM, Fire Emblem sau Final Fantasy Tactics, atunci ai greșit jocul. Există posibilitatea să dai skip până adormi și tot nu se întâmplă mai nimic.

Și în timp ce citeam povestea, mă gândeam că sunt într-o carte gen “A Song of Ice and Fire” combinată cu ceva istorie britanică, cu niște omuleți pixelați, în stil japonez. Nintendo Switch a devenit oarecum un paradis pentru asemenea jocuri cu elemente de strategie. De la magistralul Fire Emblem: Three Houses, la Into The Breach și Octopath Traveler, și până la Triangle Strategy, piața a devenit destul de aglomerată. Deci, există și un element vandabil.

Și totuși, Triangle Strategy reușește să iasă în evidență cu o grafică minunată, o coloană sonoră irezistibilă și strategii de luptă dure, dar pline de satisfacții. În timp ce distribuția personajelor este cu siguranță distractivă, iar povestea jocului devine exponențial mai dramatică după un început supeeeeeeeeeer leeeeeeeeent, Triangle Strategy avansează dinspre bun spre foarte bun. Da, cred că, după două ore de introducere, începi să simți jocul, fix ca la un antrenament fizic. Și este clar că nu se adresează neinițiaților, deși jocul are și un mod foarte ușor.

Un fel de Războiul celor două roze

Acțiunea din joc are loc pe continentul Norzelia, o suprafață împărțită între trei state vecine: Aesfrost, Glenbrook și Hyzante. Au trecut 30 de ani de când aceste tabere au purtat „Războiul Saltiron”, pentru resurse naturale și în acel timp a existat o pace relativă. Liderul grupului tău este Serenoa Wolffort, un lord nobil care urmează să se căsătorească cu Prințesa Frederica Aesfrost pentru a întări relațiile diplomatice.

Dar, pentru a avea acțiune, o lovitură de stat ne dă peste cap povestea, iar eroii sunt puși pe fugă, iar, din exil și prin luptă, aveți sarcina de a reuni Norzelia. Aici apar temele istorice, destul de stereotipice însă, adică motive de genul păcatul tatălui rege, familii rupte de război sau mașinațiuni politice pe care le-ai văzut în Westeros.

Din fericire, acest stil  artistic „HD-2D” din Triangle Strategy te răsfață. Dacă ați jucat Octopath Traveler, atunci știți la ce să vă așteptați – jocul folosește sprite-uri pentru modele de personaje, cu fundaluri detaliate, dar pixelate. După cum am văzut în Octopath Traveler, acest gen de abordare poate arăta grozav pe PC, însă, pe Switch, aceste diorame ies cu adevărat în evidență, prezintă niște detalii superbe și te fac să te îndrăgostești de peisaje.

Când ne batem și noi în jocul ăsta?

Celor trei eroi (Serenoa, Frederica și Prințul Roland) li se alătură pe parcurs tot felul de personaje și, pentru a nu da skip ca ignorantul, producătorii ți-au pregătit conversații care îți influențează abilitățile. În funcție de răspunsuri, crești la libertate, moralitate și utilitate.

Fiecare dintre aceste valori ascunse va avea un cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care decurg conversațiile, iar acestea se alimentează în decizii mai ample, care pot schimba poveștile, în care este posibil să fie nevoie să-i convingeți pe alți membri din party să vi se alăture.

Personajele nu pot fi schimbate, rămân cu aceleași clase de la început, iar luptele sunt foarte tactice, ca un șah în care trebuie să ataci pe la spate. Din păcate, Triangle Strategy începe super încet. M-am plâns și la început și în titlu și peste tot. Deși este de apreciat că există o poveste de fundal importantă pentru cele trei regiuni, este puțin exagerată și afectează acțiunea.

Spre deosebire de predecesorul său spiritual, Triangle Strategy ia forma unui RPG tactic. Mișcările sunt individuale, așa că trebuie să fii cu ochii pe abilitățile și mișcările fiecărui personaj, ca la șah. Aici ajută mult interfața, foarte prietenoasă, îți indică cine este în pericol, ce adversar merită lovit sau care este slăbiciunea lui, așa cum aveai și în XCOM.

Poziționarea este cheia în luptă, cu daune suplimentare cauzate de atacarea unui inamic din spate sau de sus. Vrăjitorii pot provoca daune în zone mai largi, rănind sau ucigând mai mulți adversari, în timp ce unele personaje, inclusiv Serenoa, pot afecta ordinea mutărilor. Altitudinea contează de asemenea: dacă vă deplasați într-un loc mai înalt, ca la Posada, lupta devine super ușoară.

În concluzie, Triangle Strategy este un RPG tactic drăguț, cu multă profunzime și o poveste stufoasă și lungă. Chiar dacă te plictisește în primele două ore, ușor-ușor devine un joc complet, în care te simți tot mai puternic și reprezintă o alegere potrivită pentru fanii genului. Cum ar zice un contemporan, mult peste medie.