The Quarry Review: horror cu repetiție

Until Dawn a fost, la vremea sa, un titlu apreciat, ce a reușit să combine într-un mod armonios stereotipuri horror, o rețetă de gameplay aflată la limita dintre joc și film, o prezentare vizuală meritorie și o distribuție de personaje demne de Hollywood. Din păcate, Supermassive Games și-a făcut un obicei din a încerca, cu fiecare joc nou lansat, să recicleze această formulă, lăsând totuși impresia că niciunul dintre titlurile apărute după Until Dawn (Hidden Agenda, The Inpatient și cele trei capitole din antologia The Dark Pictures) n-a reușit să atingă măreția originalului. Chiar și în aceste condiții, acest gen pare să fie apreciat de public, studioul continuând într-o direcție similară cu The Quarry, lansat de această dată în colaborare cu publisher-ul 2K.

Întrebarea care apare, în mod logic, este cat de mult încearcă să inoveze The Quarry în comparație cu precedentele jocuri realizate de Supermassive Games. Răspunsul este cât se poate de simplu: mai deloc. Formula rămâne în mare parte nealterată, fiind totuși vizibile eforturile pe care producătorii le-au făcut pentru a aduce The Quarry mai aproape de Until Dawn, în comparație cu antologia The Dark Pictures, spre exemplu.

Din nou avem parte de un grup de adolescenți, de această dată aflați pe ultima sută de metri a unei vacanțe în tabăra de vară Hackett’s Quarry (în Until Dawn erau la o cabană înzăpezită). Iar legenda înfricoșătoarelor creaturi wendigo, ce stătea la baza vechiului joc, este înlocuită cu cea a unor creaturi mitologice ceva mai convenționale, la fel de terifiante, pe care vă las să le descoperiți singuri. De asemenea, în timp ce titlurile The Dark Pictures și-au făcut un obicei din a folosi un singur actor cunoscut în fiecare capitol, susținuți de o distribuție care se cam repeta, The Quarry revine la originile “hollywoodiene”, cu actori cunoscuți distribuiți în fiecare rol – David Arquette, Lance Henriksen, Ariel Winter sau Skyler Gisondo sunt doar câțiva dintre ei –, demonstrând că jocul a beneficiat de un buget semnificativ mai generos.

Iar povestea în sine este decentă, la nivelul unui film horror de categorie B, probabil fix ce și-au propus cei de la Supermassive. Contribuie din plin și jocul actoricesc al protagoniștilor, scos în evidență de animațiile si mimica facială destul de bine implementate, chiar dacă nu perfecte. În total, la o primă parcurgere, dacă încercați să îi țineți totuși în viață pe eroi și să găsiți cât mai multe dintre colecționabile, „filmul” din The Quarry poate dura și zece ore. De două ori mai lung decât un capitol The Dark Pictures și apropiat de ce avea de oferit Until Dawn.

Iar pachetul este completat de cam toate opțiunile suplimentare pe care Supermassive le-a adăugat, de-a lungul timpului, jocurilor produse de studio: moduri multiplayer online și locale, colecționabile, opțiuni deblocate după prima parcurgere (cum ar fi „Death Rewind”, posibilitatea de a relua scenele în care îți moare un personaj) etc. Totul în ideea de a oferi valoare adăugată, capabilă să te convingă să reiei jocul de câteva ori. Dacă aveau și dialogurile ridicole în limba română din Hidden Agenda, era și mai fun.

În schimb, în ceea ce privește interactivitatea, The Quarry este parca cel mai „reținut” joc realizat de Supermassive Games până acum. Pe nivelul de dificultate implicit, secvențele de Quick Time Events folosesc acum doar input-uri direcționale, fiind foarte ușor de executat (nu am ratat nici măcar una pe parcursul întregului joc).

Replicile multiple din titlurile anterioare sunt restrânse acum la numai două tipuri de a aborda fiecare astfel de dialog, iar QTE-urile prin intermediul cărora încercai să rămâi nedetectat au fost înlocuite de o abordare mai simplă, în care trebuie să îți ții respirația (adică să menții apăsat un buton) până amenințarea dispare. De altfel, cine nu are chef să-și bată capul nici măcar cu aceste comenzi simple poate opta pentru urmărirea întregii acțiuni din The Quarry sub forma unui film clasic, complet neinteractiv.

Ce am considerat cu adevărat deranjant este modul în care descoperi „secretele” din The Quarry, prezentate sub forma unor cărți de tarot presărate prin decor. Problema este că acestea nu sunt plasate într-un mod convențional, ci ascunse prin tot felul de locuri inaccesibile, pe care le poți observa doar atunci când, ajungând în anumite poziții, camera se schimbă complet, trecând în poziții fixa tipice survival horror-urilor din anii ’90. Este neintuitiv pentru că, în loc să explorezi cu atenție decorul, încerci să miști personajul prin toate pozițiile posibile în încercarea de a „debloca” aceste unghiuri secrete.

Auditiv, pe lângă interpretările meritorii ale actorilor aleși, acțiunea este punctată, în anumite momente-cheie, și de unele melodii licențiate. Iar vizual, lucrurile stau de la bine în sus, cu mențiunea că mimica actorilor din sesiunile de motion capture nu este redată mereu cu succes de animațiile din joc. Dar aceste momente sunt rare și nu atârnă atât de greu. În schimb, performanța pe PlayStation 5 este absolut mulțumitoare, rezoluția țintind spre 4K, iar framerate-ul de 30fps suficient pentru o experiență care rivalizează oricum cu un film.

Revenind la întrebarea inițială, The Quarry nu își propune să inoveze formula celor de la Supermassive Games ci, mai degrabă, să spună o nouă poveste horror, într-un cadru cu care suntem deja familiari. Merită? Depinde de voi și de gusturile voastre în materie de jocuri și filme. Personal, mi se pare că această rețetă horror începe să se repete cam mult și să devină previzibilă, recomandarea mea fiind să așteptați o reducere semnificativă de preț dacă nu sunteți un fan înrăit al genului.