The Legend of Zelda Skyward Sword HD review: Link si Zelda, la origini

Pe cât de mare a fost succesul consolei Nintendo Wii, pe atât de greu a fost pentru Nintendo să relanseze jocurile realizate inițial pe această platformă pe altele mai  noi. Asta pentru că majoritate titlurilor foloseau din plin avantajele de control cu gesturi ale acesteia, care cu greu pot fi transpuse într-un mod confortabil pe un gamepad obișnuit. Dar tocmai asta încearcă să ofere The Legend of Zelda Skyward Sword HD, singurul titlu al seriei realizat exclusiv pentru Wii, care acum ajunge pe Nintendo Switch. Chiar dacă tranziția la butoane nu este tocmai de succes, Nintendo a reușit altceva cu titlul de față: să mă transforme dintr-un fan „casual” al seriei Zelda într-un fan „hardcore”.

Promisiunea versiunii HD a lui The Legend of Zelda Skyward Sword este destul de simplă: grafică îmbunătățită, framerate dublu față de versiunea de Wii, control cu butoane și mai puține tutoriale enervante. Și în mare parte reușește să își atingă obiectivele, însă, trebuie să recunosc că nu erau oricum unele extrem de mari.

Skyward Sword HD este un upgrade minor la capitolul grafică, dar stilul artistic „salvează” aspectul vizual al jocului

Atunci când vorbim de la grafică, de exemplu, Skyward Sword HD este depășit din toate punctele de vedere chiar și de jocuri din generația PS3 sau Xbox 360, deci comparația cu titluri mai noi de PlayStation 4/Xbox One sau chiar PlayStation 5/Xbox Series X, nu mai are rost. Tehnic, vorbim despre un joc cu o grafică cartoony simplistă, cu modele nu foarte detaliate și medii de joc limitate în dimensiuni și complexitate. Dar Nintendo nu s-a bazat niciodată pe partea tehnică, ci a încercat să adopte un stil artistic plăcut, iar din acest punct de vedere, jocul reușește să rămână măcar plăcut vizual.

Urcat de la o rezoluție SD și 30 de cadre pe secundă la Full HD în 60 de cadre pe secundă, diferențele sunt mai mari decât par la prima vedere odată ce pui cele două versiuni una lângă cealaltă. Texturile tot par cam lipsite de detalii, însă motivul este unul destul de simplu. Jocul original avea texturile realizate să pară de parcă au fost extrase dintr-o pictură în ulei, cu urme de pensulă peste tot. Aceste texturi par să fi fost „upscalate” cu o soluție AI, care păstrează stilul original, dar nu crește foarte mult nivelul de detalii. Desigur, rezoluția extra ajută în afișarea unei imagini cât mai clare, cu o soluție destul de bună pentru antialiasing, care face totul să pară bine definit.

Per total, mi se pare că Nintendo a încercat să păstreze cât mai mult din identitatea originală a lui Skyward Sword și a reușit. Un upgrade vizual mai mare ar fi scos probabil în evidență alte probleme, precum nivelurile mici și arhitectura simplistă a locațiilor vizitate. În niciun caz nu este un joc care arată bine pentru standardele de astăzi, însă are câteva momente în care s-ar putea să te surprindă. Pentru un joc Zelda, arată decent pe Switch, dar este clar că grafica nu este atracția principală.

Controlul cu butoane este inferior celui cu gesturi de mișcare

Pentru cei care au stat departe de acest joc al seriei în era Wii din cauza controlului cu gesturi, am două vești, iar ambele ar putea fi considerate proaste. Controlul cu butoanele nu este confortabil de utilizat. Atunci când folosești noua schemă de control, pierzi funcționalitatea stick-ului dreapta pentru controlul liber al camerei. Practic, stick-ul dreapta devine senzorul de mișcare de pe Wii, care îi permite lui Link să lovească cu sabia în diverse direcții. Camera poate fi controlată doar atunci când ții alt buton apăsat, iar anumite acțiuni precum aruncarea de bombe sau orice altă activitate realizată original cu cu gesturi necesită din nou, alte combinații de butoane. Este o bătaie de cap în plus, iar în momentele de acțiune, cu siguranță vei încurca butoanele și combinațiile necesare pentru a emula gesturile.

Cea de-a doua veste proastă este că pe Switch Lite nu prea ai alternative și va trebui să joci Skyward Sword HD exclusiv în acest mod, care mie mi s-a părut ciudat. Am optat astfel pentru „motion controls” cu cele două Joy-Cons, iar experiența de joc a fost surprinzător de bună… cu mici excepții. Pentru că Switch nu are un Sensor Bar care să ofere un punct de referință ca pe Wii pentru poziția televizorului, va trebui să resetezi calibrarea Joy-Con-ului dreapta constant pentru mișcări cât mai corecte, întrucât fiecare schimbare a poziției de joc, va necesita recalibrare. Din fericire, acest lucru se face cu apăsarea unui singur buton, în orice moment. Tot ce trebuie să faci este să îndrepți Joy-Con-ul dreapta către ecran în poziția pe care o consideri „neutră”.

Stilul de gameplay din Skyward Sword este diferit de cel al altor jocuri Zelda, tocmai din cauza controlului. Luptele sunt mai degrabă dueluri între Link și diverșii monștri clasici ai seriei (Bokoblini, Moblini, Lizafos și restul), întrucât direcția loviturii de sabie este foarte importantă. Inamicii pot să blocheze loviturile și trebuie să fii constant atent la direcția în care parează pentru a căuta zona în care sunt vulnerabili. Asta creează niște scenarii de luptă mai antrenante decât te-ai aștepta, iar mecanica de a para cu scutul cam orice atac inamic este foarte satisfăcătoare.

Iar gesturile de mișcare sunt prezente în toate aspectele jocului. În hub-ul jocului, lumea din nori numită Skyloft, Link poate călători pe spatele unei păsări, pe care o controlezi prin mișcarea Joy-Con-ului, iar senzația de mișcare 1:1 a direcției este excelent redată. De asemenea, toate gadget-urile și armele lui Link necesită fiecare un gest de mișcare propriu. Sigur, acum pot fi folosite și din butoane, dar senzația nu este aceeași. Ba chiar as putea spune că jucând cu butoane, pierzi o parte importantă a experienței Skyward Sword, care, în ciuda graficii simpliste, reușește să fie unul dintre cele mai „imersive” jocuri Zelda.

Skyward Sword poate fi un punct bun pentru a te familiariza cu povestea The Legend of Zelda

Povestea acestui titlu este plasată înaintea tuturor celorlalte din serie, deci este ușor de abordat chiar și pentru cei care nu știu mare lucru despre Zelda din punct de vedere al firului narativ. Iar faptul că nu este un joc open world care să permită prea multă explorare în afara poveștii asigură o experiență bine concentrată pe subiectul principal: salvarea prințesei Zelda. Dar aceasta este totodată și povestea construirii sabiei Master Sword, cea care este folosită în fiecare joc pentru a învinge răul, în orice formă vine acesta. De aici și numele „Skyward Sword”.  Astfel, titlul de față are o valoare mare și pentru cei care au urmărit seria de-a lungul deceniilor, oferind răspunsuri la câteva întrebări importante.

Din păcate, în ciuda promisiunilor că tutorialele sunt limitate, lucru adevărat, întrucât asistenta Fi este mult mai puțin enervantă în varianta HD, intro-ul jocului este în continuare destul de lung. Dacă vi se pare că începutul este prea lent, vă sfătuiesc să strângeți din dinți și să nu abandonați jocul. După primele 2-3 ore, totul se deschide și odată ce povestea prinde puțină viteză, va fi greu să mai lăsați Joy-Con-urile din mână . Și nu pentru că ar avea prestații impresionante ale unor actori, pentru că jocurile Zelda nu prea au voci. De fapt, Skyward Sword nu are nicio voce. Și chiar și fără voci, doar cu text, acest titlu spune o poveste impresionantă. Dar nimic nu ar fi la fel de captivant, dacă ceea ce faci în joc nu ar fi distractiv.

Skyward Sword este unul dintre cele mai creative titluri ale seriei

Față de alte titluri Zelda, Skyward Sword include mai multe dungeon-uri, fiecare cu câte o tematică. Sigur, nu vorbim despre o mare originalitate în tematici: avem clasicele dungeon-uri cu apă sau foc, unul cu pirați și alte câteva de acest gen. Fiecare în parte este însă plin de puzzle-uri și mecanici de joc extrem de bine puse la punct. Rezolvarea lor necesită puțină gândire logică și uneori chiar o gândire neconvențională, însă întotdeauna ai la dispoziție toate uneltele necesare pentru a le duce la bun sfârșit. Dacă ați jucat Breath of the Wild și vi s-au părut prea limitate cele 4 dungeon-uri (Divine Beasts) și prea simpliste puzzle-urile din shrine-uri, Skyward Sword va „scărpina” cu siguranță această nevoie.

Ba chiar avem și un număr mare de „boși” în Skyward Sword, iar învingerea lor este de cele mai multe ori bazată pe câte o mecanică de joc. Aceste lupte, în special, sunt mult mai plăcute atunci când joci cu motion controls. Totuși, și acest joc cade într-o capcană a multor titluri japoneze: cu anumiți boși te vei lupta pe parcursul jocului de mai multe ori, fără foarte multe diferențe între confruntări. Din fericire, există și o varietate destul de mare de boși „unici”, cât să nu facă jocul să devină plictisitor.

Și chiar dacă are un număr aproape dublu de dungeon-uri față de alte titluri Zelda, Skyward Sword are mai puține medii de joc. Avem doar trei zone principale de joc, plus, zona de deasupra norilor, hub-ul unde se află și orașul Skyloft, și… cam atât. Te vei întoarce de mai multe ori în fiecare zonă în parte, pentru a debloca zone inaccesibile anterior, dar la un moment dat este posibil să se instaureze oboseala, mai ales dacă jocul zucerează că te afli spre finalul aventurii, dar la scurt timp te trezești cu trei noi obiective pe care trebuie să le parcurgi, în aceleași trei medii principale.

Skyward Sword nu este deloc un joc scurt, iar motivul pentru care mi-a luat mai bine de 30 de ore pentru a parcurge povestea, cu un minimum de obiective secundare duse la bun sfârșit, este faptul că este un joc ceva mai lent, uneori mai cerebral, iar alteori pur și simplu umplut cu obiective în plus, doar pentru a prelungi durata de joc. Din fericire, există și câteva activități secundare, care să te mai scape puțin de „cotidianul” loop-ului de gameplay standard. Acestea sunt de obicei mici fetch quest-uri, pe care le faci pentru diverșii cetățeni din Skyloft.

La prima vedere Skyward Sword pare cam limitat din punct de vedere al dimensiunii nivelurilor, dar sunt multe secrete ascunse la tot pasul, pentru cei care sunt dispuși să le caute, iar selecția foarte „pestriță” de personaje secundare colorează universul jocului și te fac tot timpul să te întrebi peste ce ciudățenie vei mai da după următorul colț. Totuși, structura firului narativ este cât se poate de liniară, deci nu trebuie să „bâjbâi” prea mult dacă dorești doar să te concentrezi pe terminarea jocului.

Mai mult decât oricare alt joc Zelda, Skyward Sword spune povestea ca pe un basm cu ilustrații

Spuneam totuși că Skyward Sword m-a transformat într-un fan hardcore Zelda la început, iar motivul este nivelul ridicat de creativitate pe care Nintendo a reușit să îl integreze în acest joc, fiind lansat inițial pe o platformă destul de limitată hardware. De asemenea, acesta a fost primul joc Zelda cu o coloană sonoră înregistrată cu ajutorul unei orchestre, din care rezultă unele dintre cele mai bune melodii ale seriei. Unele dintre cele mai emoționante momente ale jocului sunt punctate cu muzică excelent aleasă, care compensează pentru lipsa de voci înregistrate.

Ba chiar am avut o revelație atunci când jucam acest titlu (întrucât aceasta a fost prima dată când l-am parcurs). Faptul că „citești” povestea și vezi doar acțiunile de pe ecran din secvențele cinematice conferă acea senzație de basm, de parcă ai citi o carte de povești cu ilustrații. Acest lucru, tematic, cel puțin, se împacă bine cu ideea de „legendă” din titlul seriei.

Dacă nu ați fost fani ai controlului cu gesturi pe Wii sau nu vă surâde ideea de a juca Skyward Sword HD în acest fel, probabil că nu veți deveni fani nici acum. Dar măcar există o alternativă. O alternativă pe care nu o consider foarte bună, dar funcțională și absolut necesară pentru Switch Lite sau pentru a juca jocul în mod portabil pe un Switch „normal”.

Probabil că mulți vor strâmba din nas la prețul întreg al unei relansări care nu a primit un tratament „remaster” tocmai impresionant, însă este în continuare vorba despre un joc single player cu mult conținut, care oferă măcar 30 de ore de gameplay la o primă parcurgere, sau semnificativ mai multe pentru cei care doresc să facă și activitățile secundare. Iar la final este deblocat și Hero Mode, un soi de „Master Quest” al jocurilor anterioare, cu inamici mai puternici și mai puține oportunități de healing. Experiența Skyward Sword HD nu prea are cum să dezamăgească fanii seriei The Legend of Zelda și ar putea chiar să atragă public nou, probabil acesta fiind și obiectivul celor de la Nintendo. Având în vedere trailerul nou pentru „Breath of the Wild 2”, care îl prezintă pe Link într-o lume similară cu cea din acest titlu, poate că este o idee bună să îl jucați pe acesta înainte de următorul joc nou al seriei.