The Callisto Protocol Review: succesor spiritual pentru Dead Space

The Callisto Protocol este unul dintre acele jocuri sosite mult prea târziu în cursul anului trecut pentru a avea timp să-l aprofundez și să îi redactez un review detaliat până la finalul lui decembrie. Ce am reușit totuși să joc mi-a stârnit interesul și mi-a atras atenția, într-un sens pozitiv, motiv pentru care am inclus titlul creat de Striking Distance Studios în mențiunile recomandărilor Go4Games pentru cele mai bune jocuri horror ale anului 2022.

Ce m-a intrigat cu adevărat este însă recepția rece pe care The Callisto Protocol a primit-o din partea mai multor publicații din presa internațională, aflată într-o contradicție evidentă cu prima impresie pe care mi-o lăsase jocul. Și, după ce am parcurs întreaga creație a veteranilor echipei din spatele seriei Dead Space, m-am convins că trebuie să am încredere mai mare în instinctele proprii decât în părerile altora: The Callisto Protocol s-a dovedit a fi o surpriză foarte plăcută și una dintre cele mai agreabile experiențe single player din ultima vreme.

Pui de Dead Space

Faptul că The Callisto Protocol are în spate o parte a echipei responsabile pentru Dead Space, în frunte cu veteranul Glen Schofield, nu mai este o surpriză pentru nimeni. Iar jocul celor de la Strike Distance nu face un secret din asta, ba, mai degrabă, o „poartă” mândru, ca pe o emblemă de onoare.

Astfel, nu este de mirare că o sumedenie de elemente familiare din Dead Space se regăsesc și în The Callisto Protocol: nu mai avem de-a face cu o navă spațială, ci cu o închisoare, invadată de extratereștri, care, deși poartă o altă denumire, au multe în comun cu necromorphii din Dead Space.

Transmiterea de informații vitale către jucător, precum nivelul de sănătate al personajului central, sau muniția rămasă pentru fiecare armă sunt redate într-o manieră asemănătoare, fără aportul unui HUD tradițional. Spre exemplu, în timp ce Isaac Clarke purta un costum ce-i afișa nivelul de sănătate, Jacob Lee (protagonistul acestui joc) are un implant în ceafă care îndeplinește aceeași funcție.

De asemenea, eroul beneficiază și aici de o mănușă (GRP) cu ajutorul căreia poate manipula obiecte din mediul înconjurător, dobândind astfel posibilitatea de a folosi diverse elemente de decor drept proiectile sau chiar de a proiecta monștrii în țepi sau alte astfel de capcane.

Nu în ultimul rând, și Jacob Lee poate fi ucis în nenumărate moduri, care mai de care mai violente, fiecare cu propriul mini-cutscene și animație dedicată, exact cum se întâmpla și în Dead Space. Este clar că producătorii asta și-au dorit: să evidențieze faptul că avem de-a face cu un succesor spiritual al seriei pe care au început-o pe vremea când lucrau pentru Electronic Arts.

Nu doar un simplu shooter

Ce diferențiază însă The Callisto Protocol de alte titluri din acest gen, inclusiv de „părintele” său Dead Space, este modul în care a fost gândit sistemul de luptă din acest joc. Deși Jacob va dobândi, treptat, un arsenal deloc de neglijat, o bună parte din joc rolul de „cel mai bun prieten al omului” va fi îndeplinit de Stun Baton, un baston dotat cu electroșoc, unealta cu care protagonistul execută loviturile melee, dar și cu ajutorul căreia poate bloca atacurile adversarilor.

În timpul luptelor, manevra de block se execută folosind comanda jos (mers în spate) aferentă stick-ului analogic stâng (cel care controlează și deplasarea personajului). Alternativ, folosind direcțiile stânga sau dreapta ale aceluiași stick în momentele oportune, personajul poate executa eschive, ferindu-se de atacurile monștrilor.

Trebuie să învățați să variați aceste eschive (fără a vă feri mereu în aceeași direcție), să blocați atacurile inamicilor, să răspundeți cu propriile combo-uri de lovituri executate cu Stun Baton-ul și să vă folosiți de ferestrele de oportunitate în care puteți aplica, cu ajutorul armei din dotare, câteva focuri bine plasate. Orice monstru doborât trebuie și „călcat pe cap”, în stilul Dead Space, pentru a fi sigur că nu se mai ridică sau nu evoluează într-o variantă și mai periculoasă.

Am văzut multe plângeri conform cărora acest sistem de luptă funcționează bine doar în confruntările 1v1, totul devenind confuz atunci când Jacob este atacat din toate direcțiile, de mai mulți agresori simultan. Nu neg, se poate ajunge în situații în care, în timp ce „dansezi” acest „vals al morții” cu unul dintre atacatori, altul îți rupe capul pe la spate. Însă fiecare astfel de pas greșit din The Callisto Protocol trebuie luat ca o învățătură de minte, ca un semn că, la următoarea încercare, trebuie să adopți o altă strategie.

Mai ales că absolut fiecare confruntare cu un inamic sau un grup de inamici este precedată de un checkpoint, deci poți relua fără probleme o anumită fază mai complicată, fără să te frustrezi prea tare. De multe ori, atacurile directe nu sunt recomandate, ci mai degrabă furișarea, folosirea eficientă a mănușii GRP pentru eliminarea rapidă a unora dintre monștri și înfruntarea directă doar atunci când simți că, într-adevăr, ești stăpân pe situație. Mai ales în prima parte a jocului, când Jacob este destul de vulnerabil și este suficientă numai o lovitură în plin încasată de la un monstru a-l întoarce pe dos.

Toate acestea sunt elementele-cheie din combat-ul jocului, care îl diferențiază de alte titluri similare și îi conferă propria personalitate. Mi-a plăcut mult dinamismul acestui sistem și modul în care Jacob răspunde la comenzi, deși are mișcări relativ lente, îngreunate de echipamentul pe care îl poartă. Luptele din The Callisto Protocol reușesc astfel să acopere un spectru destul de larg: oferă și acel sentiment de vulnerabilitate (orice pas greșit fiind echivalent, de cele mai multe ori, cu reluarea celui mai recent autosave), însă dau și impresia de siguranță și superioritate (arsenalul de arme și mișcări fiind suficient pentru a înfrunta orice amenințare, dacă știi cum și când să le folosești).

Excelența vizuală are prețul său

Al doilea capitol la care The Callisto Protocol iese în evidență este cel al prezentării grafice și sonore. Pe scurt, creația celor de la Striking Distance Studios este unul dintre cele mai arătoase jocuri video pe care am avut ocazia să le încerc până acum: protagoniștii sunt bazați pe actori reali, care le conferă atât aspectul fizic, cât și vocile, rezultatul fiind unele dintre cele mai bine realizate și credibile personaje din jocuri. Îi veți recunoaște pe Josh Duhamel (din seria Transformers), Karen Fukuhara (The Boys) și Sam Witwer (deja un veteran al jocurilor video, după roluri precum cele din seria Star Wars: The Force Unleashed sau Days Gone).

Tabloul este completat de unele dintre cele mai bine realizate decoruri SF văzute în ultima vreme, cu o sumedenie de detalii, totul fiind scos în evidență de utilizarea în exces a efectelor bazate pe Ray Tracing: reflexii, refracții și umbre. Asta în cazul în care optați pentru modul de redare Quality de pe PlayStation 5 și Xbox Series X sau aveți un PC suficient de capabil pentru a le putea reda, la un framerate acceptabil.

Iar aici intervin, din păcate, problemele tehnice cu care a fost lansat The Callisto Protocol, probabil cel mai mare „călcâi al lui Ahile” al jocului. În primul rând, dacă doriți să vă bucurați de Ray Tracing pe console, trebuie să fiți împăcați cu gândul că, deși rezoluția 4K este generoasă, framerate-ul va fi limitat la 30fps. Măcar avem de-a face cu genul acela de 30 de cadre pe secundă „fluidizate” de o utilizare inteligentă a efectelor de post-procesare, precum motion blur-ul. Cel puțin pe PlayStation 5, platforma pe care am primit jocul la test.

Alternativ, pe PS5 și XSX există un mod Performance, care dezactivează Ray Tracing-ul și anumite elemente vizuale, promițând, în schimb, un framerate de 60fps. Personal, am preferat varianta cu Ray Tracing, mult, mult mai arătoasă decât redarea din modul Performance.

În perioada scursă din ziua lansării și până acum, au apărut și numeroase plângeri legate de performanța sau lipsa anumitor elemente vizuale de pe consolele Xbox Series, unele dintre ele fiind rezolvate de update-urile lansate între timp. De asemenea, nu vă recomandăm edițiile last-gen (PS4 și Xbox One), acestea suferind downgrade-uri vizuale severe, nivelul de performanță fiind foarte modest, chiar și în aceste condiții.

Totuși, probabil cea mai dezamăgitoare a fost, inițial, versiunea pentru PC, de nejucat din cauza sacadărilor frecvente cauzate de compilarea shaderilor în timp real. Ulterior, grație unui update, acest proces a fost mutat înaintea pornirii jocului propriu-zis, eliminând o bună parte a acestor sacadări. Optimizarea rămâne în continuare foarte problematică, jocul având nevoie de hardware foarte puternic și scump pentru a rula la nivelul de așteptări al acestei platforme (un RTX 4090 este necesar pentru Ray Tracing în 4K, la „aproape” 60fps).

Concluzie

Un alt aspect care s-ar putea să deranjeze o parte a publicului este legat de durata de joc din The Callisto Protocol. Mai exact, jocul își respectă ambițiile de titlu AAA (grafică la cel mai înalt nivel posibil, distribuție de actori de la Hollywood, componentă sonoră realizată cu ajutorul companiei Skywalker Sound etc.) pentru aproximativ 10-12 ore, cât durează parcurgerea integrală a poveștii. Mai puteți scoate 1-2 ore în plus dacă căutați cu atenție toate secretele sau vă puteți bucura de modul New Game+, introdus de cel mai recent update.

Totuși, jucătorii obișnuiți cu zecile sau chiar sutele de ore oferite de alte titluri contemporane, s-ar putea să fie reticenți în a plăti un preț premium pe o experiență mai scurtă. Personal, am fost mulțumit de durata jocului, fiind oarecum sătul de open world-urile cu zeci de ore de grinding.

Lăsând la o parte neajunsurile tehnice, cvasi-inexistente pe PlayStation 5, însă prezente pe majoritatea celorlalte platforme, The Callisto Protocol mi-a plăcut foarte mult. Putea lejer să-și etaleze mai mult elementele proprii, precum sistemul de luptă original, și să nu fie atât de dependent de unele mecanici preluate direct din Dead Space. Pe de altă parte, atmosfera este excelentă, iar povestea, deși departe de a fi inovatoare sau demnă de vreun premiu, își face treaba și te convinge să-i atingi finalul.

Pe de altă parte, pot înțelege și vocile critice: este inacceptabil ca jocul să fie lansat în starea în care a fost lansat pe celelalte platforme, în special pe PC, unde nici măcar cele mai noi componente nu-ți pot asigura o experiență de joc optimă. În concluzie, luați în calcul calificativul de mai jos doar dacă dețineți o consolă de nouă generație, sau scădeți-i 1-2 puncte în cazul în care sunteți nevoit să parcurgeți jocul pe altă platformă. Așteptați totuși o reducere de preț înainte de-a o face.