Seria Tales a celor de la Banda Namco Entertainment nu este deloc scurtă, proaspăt lansatul Tales of Arise fiind cel de-al șaptesprezecelea titlu principal din această sagă JRPG. Și cum acest gen este foarte bogat, cu numeroase titluri provenite și de la alți producători, trebuie să recunosc ca singurul joc precedent din serie pe care apucasem să-l încerc a fost Tales of Berseria, lansat acum câțiva ani pentru generația precedentă de console.
Totuși, nu îți trebuie cine știe ce experiență cu seria pentru a te putea bucura de povestea din Tales of Arise. Acțiunea are loc la 300 de ani de la războiul în urma căruia Rena (lume mult mai tehnologizată) a cucerit Dahna, iar începutul poate fi un pic confuz pentru cei care au urmărit materialele promoționale ale jocului. În trailere, dar și pe coperta jocului, își fac apariția toate personajele, însă, la startul aventurii îl vei controla doar pe Iron Mask, un erou mascat, sclav într-unul dintre cele cinci tărâmuri din poveste. Rămas fără amintiri, acesta o întâlnește pe Shionne, o femeie misterioasă din Rena, și se aliază cu un grup de rebeli.
Nu voi mai insista asupra poveștii, întreaga abordare din Tales of Arise fiind foarte tipică genului din care face parte: JRPG. Și, deși tema principală rămâne relația dintre renani și dahnani ca stăpâni și sclavi, jocul este plin de multe clișee: eroul principal aduce aminte de Cloud din Final Fantasy VII, în timp ce aliații sau adversarii săi pot fi încadrați în niște stereotipuri previzibile: personajul care trage cu arma, luptătorul de arte marțiale, magul care controlează elemente, soldatul care protejează party-ul, inamicul îmbrăcat în negru cu katana mare etc.
Procesul de a aduna întreg party-ul de șase personaje durează însă destul de mult, oferind suficient timp pentru a le cunoaște pe fiecare în parte. Poți apăsa R1 pentru a vedea diferite conversații dintre aceste personaje, în care acestea vorbesc nu doar despre confruntări sau tactici de luptă, ci și despre pasiunile, fricile sau frustrările lor. Gradul de familiaritate crește astfel și ajungi chiar să te atașezi de unele dintre aceste personaje. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește gameplay-ul, de fiecare dată când apare un personaj nou, jocul îți oferă destul timp pentru a te acomoda cu el și rolul acestuia în party.
De altfel, avem parte de un “parcurs” destul de standardizat pentru JRPG-uri, mecanicile de joc fiind dezvăluite, treptat, pe parcursul a mai bine de 20 de ore. Începi cu destul de multe opțiuni încât luptele să nu fie banale și plictisitoare la primele niveluri, adăugând progresiv elemente noi pentru a menține viu interesul jucătorilor. Luptele se desfășoară în timp real, dar poți pune pauză oricând, fie pentru a schimba inamicul pe care dorești să-l ataci, fie pentru a comuta între personajele pe care le controlezi.
O schimbare în bine față de Tales of Berseria este felul în care a fost regândit sistemul de luptă: toate personajele au acum un atac normal pe care îl pot executa oricând. Mișcările speciale (Artes) costă AG (Artes Gauge) și, utilizate împreună cu atacul normal, pot umple băruța de stagger a inamicilor. Odată umplută, acesta fie îi face vulnerabili la combos și juggles, fie îți oferă acces la Boost Strike, un atac mult mai puternic, executat de două personaje, ce beneficiază de o animație dedicată. Acestea adaugă o doză suplimentară de personalitate party-ului, oferindu-ți exemple clare despre cum pot lucra împreună anumite personaje. Cele renan, în principiu, au acces la vrăji care fie vindecă membrii party-ului, fie le oferă buff-uri. Vrăjile consumă însă CP (Combat Points), iar numărul total al acestora poate fi crescut explorând și găsind diferite item-uri.
Mai mult, atunci când jocul progresează în faze mai avansate, este introdusă și mecanica Over Limit: pe măsură ce execuți perfect eschive sau iei damage, poți intra în Over Limit, un mod în care Artes nu costă AG, nu pot fi întrerupte și, dacă ții apăsate două butoane, poți executa Mystic Artes pentru a da mult damage.
Ca un scurt rezumat pentru luptele din Tales of Arise, putem spune că mereu ai ceva de făcut, chiar dacă ai rămas fără AG și CP: poți folosi atacurile normale pentru a continua combo-uri cu restul party-ului. De asemenea, AG se regenerează foarte repede, iar anumite perks pot grăbi acest proces. Față de Tales of Berseria, aici nu mai poți pierde din barele de AG, iar răsplata pentru parările sau eschivele executate perfect este imediată și se integrează bine în dinamica unor lupte mai aglomerate.
Pe lângă creșterea în nivel clasică jocurilor RPG, fiecare luptă terminată cu bine sau quest din Tales of Arise oferă și Skill Points (SP). Acestea pot fi utilizate pentru a debloca Skill Panels din Titles. Aceste titles sunt primite de fiecare personaj pe măsură ce îndeplinește anumite criterii (depășirea unor momente din poveste, rezolvarea de quest-uri, folosirea anumitor mișcări sau vrăji). Un astfel de title ale cinci Skill Panels, iar completarea sa oferă bonusuri permanente (attack, defense, penetration etc.).
După un anumit punct din poveste, se deblochează și Battle Chains, opțiunea de a purta mai multe lupte succesiv pentru a primi bonus de experiență și SP. De asemenea, se vor debloca și Training Grounds, unde poți juca individual cu câte un personaj sau cu întregul party pentru a primi recompense suplimentare.
Pe lângă luptele propriu-zise, Tales of Arise oferă și alte mecanici de joc: se pot construi arme și accesorii folosind moneda in-game (gald) și resurse dobândite din lupte și explorare sau poți alege să gătești diferite feluri de mâncare (rețetele sunt dobândite în urma progresiei normale prin poveste sau din side quest-uri, fiecare oferind diverse beneficii).
Mai târziu se deblochează și “clasicul” pescuit, ți se dă acces și la o fermă de animale (carnea obținută astfel poate fi folosită în rețete), dar și la Owl Fest, un side quest tematic ce te îndeamnă să găsești bufnițe, fiecare pasăre răsplătindu-te cu un item cosmetic. Mai mult, la un anumit număr de bufnițe salvate, primești și un skin nou pentru personaj. Evident, jocul include și secțiunea Outfits, prin intermediul căreia poți alege să echipezi accesoriile primite de la bufnițe și să folosești ce skin dorești pe arme sau personaj. Astfel, dacă ai o armă mai bună dar nu-ți place cum arată, oricând îi poți conferi aspectul unei alte arme deblocate.
Cât despre partea tehnică, Tales of Arise oferă două moduri de afișare pe PlayStation 5: Prioritize Graphics și Prioritize Framerate. Am folosit o vreme modul Graphics, care, teoretic, ar trebui să ruleze în rezoluție 4K cu 60 de cadre pe secundă, însă, în momentele mai aglomerate, simți anumite sacadări. În schimb, modul Framerate este fluent, dar și acolo își fac apariția unele probleme destul de vizibile (cum ar fi texturi încărcate greoi în secțiunile open-world). Nu este neapărat deranjant, dar se întâmplă destul de des.
Tales of Arise lasă impresia că producătorii au rafinat o formulă ce a ajuns deja la cel de-al șaptesprezecelea titlu. Astfel, dacă ai trecut deja prin alte JRPG-uri, vei găsi multe elemente familiare, iar jocul poate deveni repetitiv, mai ales în a doua sa jumătate. Totuși, îmbunătățirile aduse sistemului de luptă, întorsăturile de situație din poveste și dinamica dintre membrii party-ului justifică parcurgerea sa completă. Nu vă obligă însă nimeni să-l cumpărați la preț complet: puteți să așteptați o inevitabilă reducere și eventuala corecție a problemelor tehnice de pe PS5.