Splatoon 3 Review: dacă nu-i stricat, nu-l repara?

Splatoon este probabil cea mai apropiată serie de pe Switch de conceputul de shooter competitiv pe care o avem. Am putea spune că este un soi de „Call of Duty” al Nintendo, compania lansând o dată la câțiva ani o versiune nouă, care nu schimbă foarte multe elemente, ci doar adaugă ceva conținut nou pentru multiplayer, dar și o nouă „campanie”. Splatoon 3, la fel ca Splatoon 2 (lansat pe la începuturile consolei Switch), face exact asta, oferind mai degrabă o „rafinare” a experienței, decât să aducă schimbări fundamentale formulei.

Formula Splatoon devine repetitivă

Originalul Splatoon de pe Wii U a fost un joc surprinzător la momentul lansării, oferind una dintre cele mai „fresh” experiențe de pe acea consolă. Nu doar că aducea pentru prima dată un shooter competitiv pe echipe în „universul” Nintendo, dar jocul a reușit să introducă câteva concepte foarte interesante în acest spațiu. Scopul în meciurile online nu era de a elimina cât mai mulți inamici, ci de a „vopsi” cât mai mult din hartă în culorile echipei tale, iar controlul super precis, bazat exclusiv pe țintit cu senzorii de mișcare din controller, a demonstrat că poți oferi acuratețe mare și pe o consolă, atât timp cât depui efortul necesar pentru realizarea unei scheme de control cu giroscop. De asemenea, multiplayer-ul era strâns legat de un program bine definit de rotație a hărților din meciurile online, în timp ce, din când în când, erau organizate evenimente speciale unice în joc.

Totuși, Nintendo s-a bazat la momentul respectiv pe multiplayer și a cam ignorat partea de single player, fix lucrul pentru care compania este cunoscută de obicei. Splatoon oferea doar o „campanie” cu mici niveluri de tip challenge, în care trebuia doar să ajungi la final, rezolvând puzzle-urile sau învingând inamicii, fără ca accentul să fie pus prea mult pe poveste sau pe evenimente spectaculoase.

Toate această descriere este valabilă într-o oarecare măsură și pentru Splatoon 2, iar Splatoon 3 nu pare să se abată prea mult de la „regulă”. Se pare că Nintendo are o viziune clară pentru această serie și aceasta este să folosească șablonul primului joc de oricâte ori este nevoie.

Splatoon 3 pare mai degrabă să fie un update de conținut

Acest lucru nu înseamnă că jocurile nu cresc în calitate, ba dimpotrivă. Splatoon 3 este fără îndoială cea mai bună iterație a acestui concept, dar, după alte două jocuri (aproape) identice, un al treilea pare că devine deja obositor. Singurele motive pentru care ar trebui să cumperi Splatoon 3 în acest moment ar fi dacă ți-au plăcut celelalte două foarte mult și vrei mai mult, sau dacă nu ai jucat niciunul dintre cele de dinainte și vrei un joc de Switch foarte bun, sau dacă ai un grup de prieteni cu care să joci online. Spre diferență de alte titluri competitive din ultima vreme, Splatoon este mult mai „light” și nu necesită prea multă investiție de timp. Meciurile online sunt scurte, iar conceptul jocului este simplu de prins.

Chiar dacă s-a schimbat „orașul” în care are loc acțiunea din Splatoon 3, totul, în rest, a rămas exact așa cum îl știi. Splatsville este similar cu Inktopolis și oferă o experiență similară: câteva magazine responsabile cu vânzarea de echipament pentru personajul principal și puține alte lucruri de făcut în el. Sunt multe NPC-uri non-interactive la tot pasul, acestea reprezentând avatarurilor altor jucători. Iar această componentă a jocului, cea de „hub”, este din nou singura care rulează la 30 FPS. Toate celelalte moduri de joc sunt la 60 de cadre pe secundă. Din fericire, toate zonele din Splatsville pot fi accesate și dintr-un meniu, așa că nu ești obligat să te plimbi prin oraș la 30 FPS pentru a debloca o nouă armă sau pentru a personaliza aspectul fizic al personajului tău.

Modul principal de joc din Splatoon 3 este din nou Turf War, care pune două echipe de câte patru jucători față în față într-una dintre cele două arene din rotația de la un moment dat. O dată la câteva ore, hărțile se schimbă. Există o selecție de hărți noi, dar și câteva hărți clasice din jocurile precedente. Diferențele de grafică și gameplay sunt însă minore.

Nintendo a adăugat doar câteva arme noi, precum un arc cu săgeți, un ștergător de mașină pe post de katana, o umbrelă care are și funcție de scut (în stilul Reinhardt din Overwatch) și câteva noi abilități speciale. Nu pot să spun că acestea nu sunt adiții bune la formula Splatoon, dar parcă nu sunt suficiente pentru a justifica un întreg „sequel”. Tot ce a adăugat Nintendo aici pare că este similar cu ce primim de la alte jocuri printr-un Battle Pass, printr-un DLC sau chiar update gratuit. Mă așteptam la puțin mai mult și la ceva moduri noi de joc, sau alte îmbunătățiri semnificative. Măcar design-ul hărților noi este interesant și este în continuare inspirat din „cultura mall-urilor” a anilor ‘80 și ‘90.

Există și câteva avantaje pentru cei care au jucat Splatoon 2. Jocul îți oferă câteva resurse pentru a debloca din start câteva arme, indiferent de nivelul necesar pentru a le debloca în mod normal. Apoi, cei care au mai jucat în trecut pot accesa de la început și modul ranked. Alternativ, fără o salvare mai veche, va trebui să joci multe meciuri unranked înainte să poți accesa acest mod. Rotația de hărți pentru ranked este diferită, oferind alte opțiuni decât modul „standard”.

Cea mai mare schimbare apare însă în evenimentele sezoniere Splatfest, unde a fost introdus un nou mod de joc în trei echipe. Din păcate, nu am apucat să îl și joc, întrucât este un eveniment cu timp limitat care are loc în weekend și nu am fost disponibil să îl încerc la momentul respectiv. Am putut însă să văd că Nintendo a actualizat aspectul Splatsville pe perioada evenimentului.

Campania single player este însă cea mai dezvoltată față de jocurile anterioare, dar totodată nu destul de diferită. Se vede că Nintendo a încercat măcar să schimbe câteva lucruri oferind mai multă libertate în ordinea în care abordezi nivelurile, însă acestea sunt tot un soi de challenge-uri succesive, menite să te învețe mai degrabă să folosești mecanicile de joc pentru a le aplica în multiplayer. Măcar scenariile propuse sunt interesante, iar fiecare este destul de scurt pentru a putea fi jucat și în mod portabil.

De multe ori uit că Switch este o consolă pe care o poți lua cu tine peste tot, iar faptul că ai conținut de acest gen disponibil oriunde este un avantaj al acestui joc. Singurul lucru care mă deranjează este că mi-aș fi dorit și o „campanie” reală, care să valorifice toate aceste mecanici de joc într-un cadru ceva mai primitor, decât misiuni fără legătură între ele și fără implicații reale în „poveste”.

Măcar există o poveste care să pună progresul prin joc într-un oarecare context, care implică și personaje din jocurile anterioare, dar și un „overworld” destul de mare, format din mai multe insule. Această zonă se numește „Alterna” și poate fi accesată din Splatsville în orice moment. Totuși, nu putem vorbim despre foarte mult conținut, întrucât poți termina cam tot ce ai de terminat în Alterna în aproximativ 10 ore.

Ce am apreciat însă la Splatoon 3 în Single Player este că măcar boșii de la finalul fiecărei insule, și chiar boss-ul final, sunt foarte bine puși la punct. Țin minte că toți boșii din Splatoon 1 erau doar remixuri ale primului boss.

La fel ca în Splatoon 2, și cel de-al treilea joc vine cu un mod cooperativ bazat pe valuri, un soi de „horde mode” numit Salmon Run. Acesta este probabil cel mai interesant dintre toate, dar și cel care devine repetitiv cel mai repede. Trebuie să supraviețuiești alături de alți trei jucători la trei valuri de atacatori (uneori patru, unul fiind bonus). Printre inamicii standard apar și mini-boși care trebuie atacați în anumite feluri specifice. Dificultatea este reprezentată în principal de numărul de inamici, dar și de faptul că jucătorii sunt echipați în fiecare val cu o altă armă, la întâmplare. Secretul este să știi să joci cu toate armele și să te adaptezi la rutele inamicilor, dar și la schimbările hărții care apar pe parcurs.

Singurul mod cu adevărat nou de joc din Splatoon 3 este un joc de cărți numit Tableturf Battle. Colecționarea de cărți din alte moduri de joc poate duce la asamblarea unui pachet, iar scopul este să ocupi mai multe pătrățele de pe tabla de joc decât adversarul, cu mențiunea că formele cărților tale nu se pot suprapune cu alte cărți, fie că sunt ale tale sau ale inamicului. Personal, nu am fost impresionat de acest mod de joc, și nu am investit timp aproape deloc în el.

Muzica este în aceeași notă ca în jocurile anterioare: sonorități pop japoneze cu acorduri de chitară și voci neinteligibile. Aceasta se potrivește perfect cu meciurile rapide și agitate din multiplayer, mai ales când intri în ultimul minut de joc și tempo-ul crește.

Concluzii

În timp ce nu regret timpul petrecut alături de Splatoon 3, nu pot să spun că sunt complet satisfăcut. Mi-ar fi plăcut să văd o evoluție a acestui concept, însă este posibil ca Nintendo să considere fie că a găsit o formulă câștigătoare pe care nu vrea să o strice, fie că Switch și-a atins limitele și atât poate fi realizat pe această platformă.

Dar dezamăgirea mea este strâns legată de faptul că am jucat foarte mult Splatoon 1 și 2. Dacă este primul tău joc Splatoon, cu siguranță te vei distra alături de Splatoon 3. Atenție, însă! Acesta este un joc concentrat pe multiplayer, deci va trebui să ai un abonament Nintendo Switch Online activ pentru acces la toate modurile de joc. Există și moduri locale, însă îmi vine greu să cred că există mulți jucători care au alți șapte prieteni cu Nintendo Switch și Splatoon 3 pentru fiecare consolă pentru meciuri LAN.

Punând lucrurile însă în context, având în vedere că lumea cumpără an de an câte un FIFA sau Call of Duty, faptul că mai cumperi câte un Splatoon o dată la 4-5 ani, nu mai pare o afacere atât de rea.