Spre sfârșitul anului trecut, am aruncat o privire asupra noilor căști de gaming Sony Inzone H9, modelul de top al celor de la Sony dedicat atât utilizatorilor de PC, cât și gamerilor ce dețin un PS5. Dotările lui H9 duc însă acest headset într-o gamă de preț mai greu accesibilă celor cu resurse financiare mai limitate, Sony oferind însă alternative și pentru aceste categorii de public: modelele Inzone H7 și H3.
Trebuie menționat încă de la început că H7 are aceleași aspirații premium precum fratele său mai mare, cu câteva compromisuri pentru a se situa la un nivel de preț mai „prietenos”, în timp ce H3 este un model de intrare în gamă, care face mai multe sacrificii pentru a nu depăși un cost accesibil, în teorie, tuturor buzunarelor. Să le luam însă pe rând.
În cazul lui Inzone H7, se vede cu ochiul liber că avem de-a face cu un soi de „frate geamăn” al variantei H9, conținutul pachetelor celor două modele fiind identic, inclusiv dongle-ul USB cu comutator, ce permite conectarea căștilor la PC sau PS5.
De asemenea, design-ul ergonomic, punctul forte al H9, este păstrat aproape neschimbat și la H7, asigurând confortul purtătorului chiar și în timpul unor sesiuni de utilizare mai lungi. Diferența majoră la acest capitol față de fratele mai mare este înlocuirea materialului din care sunt confecționate cupele căștilor: în timp ce H9 folosea un soi de piele artificială foarte comodă, H7 se rezumă la cupe realizate dintr-un material textil.
Și, deși este comod, acesta are un aspect mult mai „ieftin” și lasă impresia că se murdărește mult mai rapid și se curăță mai anevoios decât soluția aleasă pentru H9. Evident, prefer materialul premium de la H9, mai ales în condițiile în care aceasta este dotarea standard pentru căștile de gaming din gama de preț a lui H7.
Cea de-a doua diferență majoră față de modelul H9 este absența implementării ANC (active noise cancelling) din Inzone H7. Sincer, nu pot zice că duc lipsa acestei opțiuni: sesiunile de gaming au loc de obicei în locuri liniștite și relativ silențioase, unde blocarea pasivă a sunetelor înconjurătoare este, de cele mai multe ori, absolut suficientă. Odată cu eliminarea ANC, veți observa și dispariția microfoanelor dedicate de pe exteriorul căștilor, precum și a butonului dedicat aceste funcții.
Un avantaj al lipsei ANC din acest model este legat de durata de viață a bateriei: spre deosebire de H9, care dispunea de o autonomie de puțin peste 30 de ore, H7 se laudă cu 40 de ore, suficientă pentru a face uitat cablul de încărcare chiar și în condiții de gaming intens, pentru câteva zile la rând.
In privința calității de redare audio, experiența cu H7 este identică cu cea de pe H9 (minus ANC-ul): absolut satisfăcătoare în jocuri, atunci când este folosită conexiunea wireless cu dongle-ul USB inclus, și modestă, când utilizăm căștile pentru ascultat muzică, spre exemplu, prin Bluetooth.
Și aplicația folosită pentru a configura în detaliu căștile, pentru a activa opțiunea de virtual surround (pe care nu o recomand), pentru a regla EQ-ul etc. este aceeași ca în cazul lui H9: Inzone HUB, pe care o puteți descărca gratuit de pe site-ul celor de la Sony.
Ca o concluzie referitoare la modelul Inzone H7, admir ergonomia sa de top, modelul fiind extrem de comod de purtat chiar și pe durate mai lungi, dar și redarea de calitate a sunetului din jocuri. Apreciez compromisul de a elimina ANC-ul în favoarea unui preț mai bun, însă nu mă încântă deloc materialul mai slab calitativ din care sunt confecționate cupele de la H7.
Trebuie să recunosc că acesta este modelul pe care îl așteptam cu cel mai mare interes: speram la ergonomia sporită a fraților mai mari H7 și H9, aceeași calitatea audio, însă într-un format mai tradițional, cu fir și jack de 3,5mm, alături de un preț mai accesibil. Cu alte cuvinte, o soluție mai ieftină, dar performantă și comodă, pe care să o pot folosi la o gamă mai extinsă de produse și să o pot transporta mai lejer, fără frica de a pierde vreun dongle USB.
Din păcate, în cazul lui Inzone H3, apar numeroase compromisuri calitative făcute pentru a atinge acest preț mai accesibil. Spre exemplu, sistemul de ajustare și prindere a cupelor de suportul pentru cap este diferit și pare mai puțin flexibil și solid decât în cazurile lui H7 și H9. De asemenea, cupele în sine folosesc același material textil precum H7, confortabil însă ușor de murdărit, și nu pielea sintetică de pe H9.
Evident, nu mai vorbim despre un model wireless, Inzone H3 folosind conectarea clasică prin fir cu mufă de 3,5mm. Deși nu mă deranjează neapărat acest aspect, trebuie menționat că alte modele ale concurenței (și chiar Pulse 3D de la Sony!) oferă conectare wireless în aceeași plajă de prețuri.
Modelul H3 vine echipat cu un jack combo (audio stereo + microfon); surprinzătoare este însă includerea în pachet a unei interfețe audio USB, cu ieșire jack, la care vă puteți conecta căștile în cazul în care nu aveți o placă de sunet dedicată sau dacă utilizați o soluție audio cu intrare de microfon separată de ieșirea stereo. Este păcat că nu puteți profita de eventuala calitate de redare mai ridicată oferită de o placă audio dedicată dacă aceasta nu dispune de un soclu jack combo; ar fi fost de preferat includerea în pachet a unui simplu convertor de la jack combo la două jack-uri separate (stereo + microfon).
Ca bonus, interfața audio USB oferită în pachetul lui H3 este recunoscută și de sistemul de operare MacOS, nu doar de PC, însă software-ul dedicat Inzone HUB nu este disponibil decât pe Windows.
Indiferent însă de metoda pe care o alegeți pentru a conecta căștile (interfața USB sau jack), calitatea sunetului suferă un downgrade sesizabil în comparație cu Inzone H7 sau H9. În timp ce pe acele modele, sunetul este „rotund” și puternic în jocuri, pe H3 lipsește dinamica, iar înaltele pot deveni chiar deranjante în anumite situații, la volum crescut.
Nici în ceea ce privește microfonul lucrurile nu stau mai bine, cu un nivel destul de mare al zgomotului de fond preluat, atât atunci când conexiunea este realizată prin fir, cât și atunci când căștile sunt conectate via USB. Și, la fel ca în cazurile lui H7 și H9, microfonul nu este detașabil, însă acest aspect contează mai puțin: H3 oricum nu are conectivitate Bluetooth și nu are avea mare sens să utilizezi aceste căști în exterior.
Chiar și în interior însă, dacă nu dețineți un suport dedicat pentru căști (sau o husă/carcasă adecvată), veți avea probleme cu depozitarea lui H3. În ciuda faptului că nici H7 și nici H9 nu includ în ambalaj carcase sau huse dedicate, măcar cutiile acestora sunt solide și puteți stoca căștile în ele atunci când nu le folosiți. În schimb, la H3, ambalajul este mult mai firav, realizat din niște cartoane subțiri, care se dezmembrează imediat cele le despachetezi.
Dacă le găsiți la un preț cu adevărat bun, Inzone H3 pot reprezenta o opțiune viabilă pentru un gamer cu buget limitat, care să deservească atât un PC sau un laptop, cât și o consolă. Piața este însă destul de bogată în opțiuni mai accesibile financiar, unele dintre acestea, chiar dacă nu la fel de ergonomice, fiind superioare modelului Sony în ceea ce privește calitatea redării audio.