Shadow Warrior 3 Definitive Edition Review: DOOM Eternal asiatic

Apărut acum un an, Shadow Warrior 3 a fost unul dintre acele jocuri pe care mi-aș fi dorit să le încerc, însă pur și simplu nu am mai avut ocazia să o fac. Astfel, lansarea proaspetei versiuni Definitive Edition mi-a oferit oportunitatea de a mă întoarce în universul lui Lo Wang, după o pauză de mai bine de aproape un deceniu de la primul Shadow Warrior produs de studioul Flying Wild Hog.

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, însă seria a debutat undeva în anii ’90, Shadow Warrior reprezentând, la acea vreme, o nouă încercare a celor de la 3D Realms de a regăsi succesul înregistrat cu Duke Nukem 3D. Iar acel joc împrumuta foarte multe de la fratele sau Duke, pornind de la motorul grafic folosit, nivelurile inspirate din viața reală, progresia prin acestea, dar și atitudinea de “bad ass” a personajului central Lo Wang. Ulterior, în 2013, Flying Wild Hog a încercat să reînvie această serie, conferindu-i lui Lo Wang un nou cadru narativ, dar și elemente distinctive de gameplay, care diferențiau jocul modern de cel clasic. Cu alte cuvinte, Shadow Warrior avea propria personalitate.

Din păcate, lucrurile s-au schimbat în continuarea Shadow Warrior 2 din 2016, unde producătorii au căzut în capcana unor titluri precum Destiny, alterând formula de first person shooter old school cu loot-ul și grinding-ul caracteristic acestor jocuri. Iar Shadow Warrior 3, din nou, pare că nu are propria sa identitate, realizatorii fiind inspirați acum din alt joc de succes. Din fericire, de această dată, macar a fost aleasă o sursă de inspirație mult mai potrivită: DOOM Eternal, un alt shooter old school.

Old school cu frecvență redusă

Iar acest material-sursă este evident după modul în care „curg” nivelurile și luptele din Shadow Warrior 3. Și aici avem parte de „arene”, cu multiple platforme și niveluri, între care Lo Wang se poate deplasa în mod spectaculos, încercând, în același timp, să reducă la tăcere hoardele de oponenți. Din nou, avem parte de o diferențiere destul de clară a acestor inamici: cei de categorie ușoară sunt „pompați” pe hartă tocmai pentru ca eroul să poată beneficia de sănătate, muniție sau „energie pentru finisher” suplimentare, absolut necesare pentru a doborî adevăratele amenințări.

Trebuie să înveți ce arme funcționează cel mai bine împotriva căror inamici și să te deplasezi mai mereu prin arenă pentru a supraviețui. Spre deosebire însă de DOOM Eternal, finisherele (glory kills în DOOM) aplicate anumitor inamici îți conferă, pentru o perioadă limitată, și armele acestora, mult mai eficiente decât ce are la dispoziție Lo Wang în mod implicit.

Și asta pentru că, în ciuda aspectului amenințător, armele din Shadow Warrior 3 sunt destul de convenționale, pornind de la katană și trecând prin arsenalul obișnuit de revolver, shotgun, mini-guns, lansator de grenade, railgun etc. Și deși acestea pot fi upgradate cu ajutorul unor orb-uri (care joacă și rolul de secrete, multe fiind ascunse destul de bine), funcționalitatea lor nu este alterată într-un mod drastic. La sfârșitul jocului am rămas doar cu amintirea plăcută a unuia dintre cele mai fun railgun-uri din ultima vreme, dar și cu regretul că Lo Wang nu are la dispoziție un lansator de rachete, așa cum i-ar sta bine oricărui erou dintr-un boomer shooter.

Nici tipurile de monștri pe care îi înfrunți nu sunt foarte numeroase și ajungi repede să îi „înveți” și să știi cum trebuie să reacționezi în funcție de situație. Design-urile acestora sunt însă cam limitate, în sensul în care 90% din joc pare că se desfășoară în același decor de inspirație asiatică, iar inamicii nu fac notă discordantă. Mi-ar fi plăcut mai multa varietate, mai multe tipuri de medii de joc, poate fiecare cu propriile amenințări și inamici, așa cum jocuri precum Duke Nukem 3D nu se fereau să o facă în anii ’90.

Și pentru a ne întoarce la DOOM Eternal, și aici arenele sunt legate între ele de porțiuni de platforming, pe parcursul cărora Lo Wang trebuie să sară, să se agațe și să se balanseze cu ajutorul unui grappling hook, să urmărească platforme mișcătoare, să fugă pe pereți etc. Avem parte și de posibilitatea de a executa double jumps, precum și dash-uri rapide, pentru a te feri eficient de proiectilele inamicilor sau pentru a sări peste hăuri imposibil de traversat la prima vedere.

Iar controlul, deși nu la fel de exact precum în jocul celor de la id Software, se simte bine și îți permite să te miști ca peștele prin apă prin toate aceste secvențe, fie lupte sau porțiuni de platforming. Din păcate, arsenalul oarecum limitat și puținele tipuri de inamici se traduc și printr-o durată de joc scăzută. Mai exact, poți termina campania din Shadow Warrior 3 în aproximativ 5-6 ore, pe dificultate medie, pe parcursul acestora jocul oferind doar două lupte majore împotriva unor boși impunători.

Amuzant și nu prea

De asemenea, nu vă așteptați la cine știe ce revelații sau inovații narative de la Shadow Warrior 3: jocul are o poveste, despre un dragon care a distrus lumea noastră aproape în totalitate, însă nu se ia niciodată în serios, in ciuda faptului că nivelurile sunt mereu întrerupte de secvențe cinematice. Își fac apariția și personaje din titlurile anterioare, însă totul este la nivelul unei salate de vară, de pe urma căreia nu rămâi cu nimic după ce ai mâncat-o.

Așadar, mai bine nu vă bateți capul cu urmărirea poveștii, ci vă concentrați pe transformarea inamicilor în sushi cu ajutorul katanei din dotare. Ușor de spus, mai greu de pus în aplicare pentru că Lo Wang și tovarășii săi vorbesc neîntrerupt pe parcursul jocului. Deși am apreciat câteva dintre replicile amuzante pe care protagonistul le rostea în momentele mai aprinse ale acțiunii, mărturisesc că mi-aș fi dorit să pot dezactiva în totalitate aceste dialoguri.

Nici grafic nu pot spune că Shadow Warrior 3 excelează, lăsând impresia că producătorii de la Flying Wild Hog au pus mai mult accesul pe direcția artistică decât pe inovațiile tehnologice. Din păcate, din cauza duratei foarte scurte a jocului, nici acest stil artistic nu se dovedește prea variat. Nimic de reproșat însă optimizării pe PC, jocul, cu toate detaliile la maximum, depășind în mod constant 100fps pe un GeForce RTX 4080, fără să fie nevoie să apelez la DLSS sau alte trucuri similare. De asemenea, pe console, acest Definitive Edition aduce suport nativ pentru PlayStation 5 și Xbox Series X, oferind jucătorilor posibilitatea de a opta între modul 4K/30fps și cel Performance 60fps.

Definitive Edition parcă nu este suficient

Pe lângă optimizarea nativă pentru consolele de nouă generație, acest Definitive Edition vine și cu o serie de noutăți, fiind disponibil în mod gratuit pentru cei care dețin deja versiunea inițială de Shadow Warrior 3, indiferent de platformă.

Spre exemplu, noul mod Survival este deblocat după finalizarea campaniei principale, oferind acces la trei arene noi, în care puteți înfrunta hoarde de inamici. De asemenea, a fost inclus un meniu prin intermediul căruia puteți selecta capitolele din poveste deja parcurse, în încercarea de a găsi toate secretele și a colecționa toate orb-urile de care aminteam mai devreme.

Campania beneficiază acum și de un nivel de dificultate extrem – Hardcore – și, odată finalizată, poate fi reluată în modul New Game Plus, păstrând toate armele și upgrade-urile găsite/aplicate deja. Nu în ultimul rând, puteți opta și pentru Hero Mode, un mod care îi oferă personajului principal o singură „viață”, ce poate fi extinsă până la trei dacă executați finishers. Dacă pierdeți însă aceste vieți, progresul este pierdut și jocul trebuie luat de la început.

Totuși, acestea sunt doar brizbrizuri adăugate unui miez destul de sărăcăcios, durata foarte scurtă a campaniei din Shadow Warrior 3 nejustificând prețul de 39,99€ la care jocul este comercializat. Sigur, în ciuda evidentei surse de inspirație, creația celor de la Flying Wild Hog se „simte” și se „joacă” bine, fiind recomandată pentru fanii first person shooterelor din anii ’90. Însă numai la un preț de maximum 20€.