Saints Row Review: reboot sau ce a vrut să spună autorul?

După ce seria Grand Theft Auto s-a tot dezvoltat de-a lungul anilor, tot mai multe jocuri au încercat să copieze, fără prea mult succes, ceea ce fac băieții de la Rockstar. Întotdeauna am spus că Saints Row este o clonă, cu ceva mai mult umor, oarecum ca-n fotbalul românesc, unde se tot vorbește deja despre un război al clonelor.

Îmi amintesc și acum Saints Row din 2006. Aveam de ales între Gears of War și Saints Row, apăruseră în același timp. L-am ales pe al doilea, pentru că tocmai terminasem un alt joc SF. Acolo aveam o bandă, care trebuia să urce în ierarhie, însă, chiar de atunci, lucrurile au escaladat și am ajuns la “sfinți”, care s-au transformat într-o megacorporație obsedată de brand, (cum e lupta dintre FCSB și CSA Steaua, dacă tot am amintit de fotbal). Apoi președintele SUA a fost răpit de extratereștri și dus într-o lume gen Matrix: totul a scăpat de sub control, iar Saints Row devenise cel mai “tâmpit” joc. Superputeri, cu alergat dezbrăcat pe stradă și lovit adversarii cu dildo-uri de 1-2 metri. Varietate la varietate de la continuare la continuare.

Să nu uităm să iubim “sfinții” vagabonzi

Reboot-ul din 2022 ne spune povestea fondatorilor unei noi bande Saints. Patru inși dintr-un oraș fictiv, Santo Ileso, rămân în “fundul gol”, după ce făcuseră parte dintr-o gașcă dintr-asta corporatistă de luptători, plătiți să facă dreptate. Începi cu “Boss”, Șeful, Căpitanul, Barosanul, cum vreți voi să-i ziceți… De la început, cei patru își pun toate facțiunile în cap, Los Panteros, niște luchadores hispanioli, Marshall PMC, șmecherii cu arme sofisticate și Idolii, un fel de ciudați cu hi-tech, cu tendințe sexuale exagerate.

Și cum în Santo Ileso nu există legi, practic poți face orice, dar nu chiar orice, că vine poliția. Aici se implementează stilul din GTA, cu elemente de Spider-man, pentru că acum te urci pe mașini și faci ce vrei ca să-ți elimini adversarii.

La fel ca în jocurile trecute, cum stăpânești teritoriile, ți se extind și posibilitățile: mașini mai bune, statuete cu care poți personaliza sediul central, pe care le obții dacă le pozezi cu telefonul, arme mai bune, mașini tunate și mai rapide, dar mai ales mai puternice; ai nevoie de ele în misiunile unde trebuie să îți învingi adversarii “roată la roată”. Adică poți să elimini deșeurile toxice Bright Future și te umpli de bani sau să ai grijă de clinica Shady Oaks. Tot timpul găsești ceva de deblocat în joc, doar să-ți consulți smartphone-ul din dotare. Apropo, o chestie nouă, acum poți să faci și tururi virtuale prin oraș, de unde afli câteva date istorice despre Santo Ileso.

Dar grafica? Ce ați avut cu ea?

Imaginile din Saints Row sunt cumva blocate în trecut, deși am activat Ray Tracing AO pe PlayStation 5, platforma pe care am primit codul pentru recenzie. Adică te aștepți ca la un așa-zis joc AAA și open world să vezi o grafică finisată. Ce-i drept, mediul înconjurător este frumos, texturile realiste, lumina solidă, iar la apus sau noaptea, unele detalii grafice fac diferența. Să nu uit: și când explodează totul în jur, iarăși o notă mare. Nu însă și la personaje: pare că producătorii au reciclat modelele din anii 2015-2016. Mai grav este că, în ciuda multiplelor opțiuni grafice și a mediocrității vizuale de ansamblu, optimizarea lasă de dorit: numai în rezoluție 1080p poți obține un framerate cu adevărat stabil pe consolele de nouă generație, în condițiile în care alte jocuri, mult mai arătoase, reușesc să mențină 60fps pe același hardware.

De asemenea, am întâlnit probleme mari și cu animațiile: personajul meu dădea pumni în aer și inamicii cădeau secerați ca-n filmele românești istorice din anii ’70. Și asta pe lângă bug-urile de gameplay care pot duce, în cele mai fericite cazuri, la misiuni rezolvate fără nici măcar să ridici un deget.

Pe de altă parte, voice acting-ul este foarte bine interpretat, iar, atunci când îți personalizezi propriul tău “boss”, poți alege dintre mai multe voci, varietatea vocilor este minunată și pentru asta îi voi crește mult la notă. Din păcate pentru fanii hardcore ai seriei,  nu mai există Nolan North…

Cel mai mult m-a impresionat muzica, este de nota 10. Posturile de radio sunt minunate, de la electro-pop-ul anilor ‘80, la new wave, la alternativ, indie rock, reggaetoane, latino, dar și “satane” direct de la Nuclear Blast. Nu lipsește nici muzica clasică, cu arii celebre și compozitori de care a auzit și un copil noob în ale muzicii.

Cam în 15-20 de ore e gata…

Dacă sunteți familiarizați cu seria Saints Row, veți vedea că misiunile împing povestea mai departe și, cu cât înaintați, cu atât descoperiți activități secundare. Acestea sunt scurte, se încheie rapid, multe au bug-uri, cum vă spuneam și mai sus, iar finalizarea tuturor misiunilor “de poveste” n-ar trebui să vă ia mai mult de 15-20 de ore pe dificultatea normală, adică a treia treaptă, jocul având cinci nivelurile de dificultate.

Și totuși cred că arsenalul debordant de conținut secundar, așa plin de bug-uri cum este, îi va mulțumi pe gamerii obsedați de “platinarea” titlurilor open world. Există mult grinding și aici, dacă încercați Insurance Fraud sau Mayhem, puteți să căutați prin tomberoane și cum vă spuneam mai sus, să fotografiați obiective din oraș.

Să-l mai iau de la capăt… nu știu dacă merită

În ciuda reputației sărite de pe fix a acestei serii, reboot-ul Saints Row nu inovează cu mai nimic în domeniu. Cel puțin în comparație cu jocurile GTA sau seria Red Dead Redemption, unde s-au văzut salturi fantastice.

Te aștepți ca un reboot să taie ce a fost mai puțin reușit și să pună accentul pe fun, dar Saints Row nu o reușește într-un mod semnificativ. Termini jocul și rămâi cu întrebarea: “să-l iau de la capăt?”. Și, când vezi ce alte titluri ai de jucat, pur și simplu treci la altceva. Poate și titulatura de “reboot” este cumva jignitoare, având în vedere cât de asemănător rămâne jocul cu celelalte titluri Saints Row. Dacă tot s-a decis reînvierea seriei ăsteia, chiar mi-aș fi dorit să văd ceva mai interesant, ceva apropiat de epoca în care trăim.