Project CARS 3 Review: o continuare dedicată nimănui

Trebuie să recunosc că dezvăluirea jocului Project CARS 3 m-a luat puțin prin surprindere, acest al treilea titlu al seriei sosind destul de curând dupa apariția lui Project CARS 2. Odată ce ajungi să încerci însă Project CARS 3 începi să înțelegi de ce Bandai Namco Entertainment și studioul Slightly Mad Studios au luat această decizie, noul joc reprezentând o experiență foarte… diferită față de predecesorii săi. Despre cum iese în evidență Project CARS 3 față de titlurile precedente ale seriei vom afla în următorul review.

În primul rând, Slightly Mad Studios nu mai este același studio de acum câțiva ani, când primele două titluri ale seriei Project CARS au fost realizate în principal cu susținerea monetară a fanilor, concretizată prin intermediul unor campanii de finanțare online. Project CARS și continuarea sa au convins comunitatea din postura de jocuri dedicate iubitorilor de simulatoare, iar aceste promisiuni ale producătorilor, în mare parte, au fost îndeplinite.

Acum însă, Slightly Mad Studios nu mai este acel studio independent, fiind preluat de către Codemasters, de unde și o modificare evidentă de abordare în ceea ce privește noul Project CARS 3. Acum câțiva ani, Codemasters a preluat angajații fostului Evolution Studios, echipă dizolvată de Sony după lansarea jocurilor DriveClub, iar, acum, acești “renegați” sunt responsabili pentru Project CARS 3.

Nu este o continuare pentru Project CARS 2…

Este suficient să pornești acest joc pentru a realiza că Project CARS 3 nu mai are aproape nimic în comun cu precedentele titluri ale seriei. Meniul folosește culori țipătoare și are o structură “arcade” (chiar așa, cei de la Slightly Mad Studios par să nu fie capabili să conceapă niște meniuri cât de cât estetice), ce tradează ceea ce urmează și în privința gameplay-ului.

Pentru că adevăratul șoc are loc atunci când, din postura unui veteran al Project CARS 1 și 2, ajungi “cu mașina pe circuit” în acest al treilea joc. Controlul nu mai are nicio legătura cu ce întâlneai în acele titluri (deși sunt folosite setări “de realism” similare), iar bolizii se lovesc între ei mai ceva ca mașinuțele electrice “tamponabile” de la bâlci, fără nicio urmă de damage mecanic.

Cei care așteptau un simulator relativ serios, precum era Project CARS 2, vor fi crunt dezamăgiți, controlul din Project CARS 3 fiind 90% arcade și mult, mult mai accesibil pentru începători. Și dacă tot am amintit mai devreme de DriveClub (iar comparația cu acel joc va continua mai târziu în cadrul acestui review), ei bine, modelul de șofat din Project CARS 3 este chiar mai arcade decât cel din vechea exclusivitate de PS4.

Modificat radical este și sistemul de progresie al campaniei single player din Project CARS 3, asemănarea cu DriveClub fiind și mai evidentă în acest caz. În unele probe nici nu contează cursa propriu-zisă sau poziția ocupată la sfârșitul acesteia, importante fiind alte trei obiective, ce pot varia de la obținerea unui timp anume într-un tur de circuit, depășirea continuă a unui număr de mașini, mersul la aspirație pentru un interval de timp etc. Odată îndeplinit un astfel de obiectiv, primești un soi de medalie, iar accesul la disciplinele superioare ale campaniei este condiționat de obținerea unui anumit număr de medalii. Exact ca în DriveClub.

De altfel, după cum am explicat mai devreme în acest review, această asemănare cu DriveClub nu ar trebui să mire pe nimeni, game director-ul pentru Project CARS 3 fiind nimeni altul decât Paul Rustchynsky, personaj ce a ocupat aceeași funcție și în cazul lui DriveClub.

Chiar dacă această schimbare de viziune față de mai vechile titluri Project CARS este radicală, aduce și câteva elemente bune, ce merită menționate. Spre exemplu, linia ideală afișată pe traseu este înlocuită acum de un sistem ceva mai puțin intuitiv, însă mai realist și care determină jucătorii să “învețe” mai bine circuitele. Astfel, locul acelei linii întrerupte a fost luat de o serie de semnalizări care marchează poziția în care ar trebui să începi perioada de frânare ce precedă o curbă, apex-ul acelui viraj, precum și locul prin care ar trebui să ieși din curbă și să reîncepi accelerația. Te obișnuiești destul de repede, iar manevrele ce duc la “master the corners” intră în reflex.

De asemenea, spre deosebire de precursorii săi (dar și de DriveClub), Project CARS 3 include posibilități mult mai avansate de personalizare vizuală a mașinilor, dar și de upgrade. Într-adevăr, fondurile câștigate progresând prin campanie pot fi investite și în upgrade-uri de performanță pentru aceste mașini, suficient de variate și numeroase pentru a oferi diferențe sesizabile față de modelele implicite ale acestor vehicule.

… și nici pentru DriveClub

Trecând peste senzația inițială pe care o ai atunci când realizezi că Project CARS 3 nu are mai nimic în comun cu ideea de simulator, îți faci speranțe că, totuși, noul joc al celor de la Slightly Mad Studios poate reprezenta o alternativă pentru cei cărora le plac arcade-urile în stilul DriveClub (dacă tot l-am amintit de atât de multe ori).

Din păcate însă, deși cele două jocuri se aseamana din foarte multe puncte de vedere, sistemul de progresie din Project CARS 3 este vizibil mai slab decât corespondentul său din DriveClub. Și asta pentru că, în jocul celor de la Evolution Studios, noi mașini erau deblocate automat atunci când atingeai anumite niveluri de experiență.

Acum însă, Paul Rustchynsky & co. au complicat inutil acest sistem, adăugând în ecuție și câștigurile financiare, cu ajutorul cărora poți achiziționa mașini noi sau upgrade-uri pentru cele deja existente. Adevărata problemă este însă faptul că nu poți acumula astfel de fonduri câștigând cursele, ci doar în momentele în care atingi un nou nivel de experiență. Apoi trebuie să alegi cu atenție mașina în care dorești să investești pentru a aborda o nouă disciplină de curse. Și asta pentru că majoritatea probelor au cerințe de mașini diferite: nu se pot accesa decât la bordul unui model anume sau cu mașini apărute într-o anumită perioadă (anii ’80, anii ’90 etc.) sau doar cu bolizi cu tracțiune integrală etc.

Ajungi destul de repede fără banii necesari pentru a progresa în campanie, din lipsa modelelor de mașini “compatibile” cu probele mai avansate. Și grinding-ul prin probele deja completate din campanie nu ajută foarte mult, pentru că victoriile nu duc la câștiguri financiare, ci doar la acumularea unei cantități limitate de experiență. Iar atunci când atingi în sfârșit un nou nivel de experiență, răsplata financiară riscă să fie ridicol de mică, insuficientă pentru achiziția modelului necesar pentru a continua campania. Astfel, ești forțat să reiei aceleași și aceleași curse de N ori până când poți relua progresul: puțin spus enervant.

Un alt element inexplicabil de slab, mai ales în comparație cu DriveClub (joc lansat în 2014!), este aspectul grafic din Project CARS 3. De altfel, în unele situații, chiar și în comparație cu Project CARS 2, acest al treilea titlu al seriei arată neașteptat de prost. Aspectul circuitelor este monoton, învechit și lipsit de culori vii, iar mașinile, în special privite de la bord, au mai multe margini “zimțate” decât o piramidă. Pur și simplu nu am mai văzut borduri cu o cantitate de aliasing atât de pronunțată de la Gran Turismo 5 pe PlayStation 3 (si nici acolo nu cred că erau atât de deranjante).

Este adevărat, Project CARS 3, în versiunea pentru PlayStation 4 Pro pe care am testat-o, beneficiază de două preset-uri vizuale: unul ce ar trebui să prioritizeze rezoluția, iar al doilea dedicat menținerii unui framerate cât mai constant. Problemele de aliasing persistă însă și atunci când optezi pentru rezoluție, impresia fiind că jocul nu reușește să atingă nici măcar un minim de bun simț de 1080p.

Din fericire, framerate-ul face pasul către 60 de cadre pe secundă (față de DriveClub, unde era blocat la 30fps), valoare pe care o păstrează în majoritatea timpului. Ce-i drept, în cursele pe ploaie, cu concurenți numeroși, valoarea scade perceptibil, însă aceste momente nu sunt într-atât de numeroase pentru a deveni cu adevărat deranjante.

În condițiile în care Project CARS 3 nu are mai nimic în comun cu primele două jocuri din serie, iar diferențele față de DriveClub (sau alte jocuri mai arcade) sunt deranjante, nu putem încheia acest review fără a pune intrebarea: pentru cine și în ce scop a fost concepută această continuare? Veteranii simulatoarelor o vor respinge imediat, iar pasionații de titluri arcade au la dispoziție alte jocuri, mai bine închegate decât acest Project CARS 3.

Dacă totuși sunteți nostalgici în privinta lui DriveClub și vă doriți un titlu realizat într-un stil cât de cât asemănător, puteți da o șansă lui Project CARS 3. Însă doar atunci când jocul va fi disponibil la un preț foarte, foarte redus, undeva pe la 10, cel mult 15€.