Princess Peach Showtime! Review: Mulțumim, Peach, dar Mario este în alt castel

Poate că toți copiii care vor încerca Princess Peach Showtime vor fi încântați de universul colorat al jocului, dar super liniar și cam simplu pentru veteranii Mario.

Cred că toți gamerii trecuți de 30 de ani, poate și mai tineri, își amintesc muzica aia din bip-bip-uri din Mario, realizată în 8 biți, cu tărăp tărăp tăp, tî, tî, tî, tărăp tăp, iar la final o ciupercuță îți spunea: Thank you Mario, but our Princess is in another castle. Și săreai cu micuțul mustăcios, mai luai florile alea și după aia scuipai cu flăcări spre inamici. Abia la final o găseai pe prințesa Peach, după ce-l aruncai pe Bowser în lavă. Super Mario Bros. din 1985 a adus o revoluție în lumea gaming-ului, iar la anul se fac 40 de ani de la acel moment. Așadar, ne pregătim pentru conținut masiv din acest univers.

De la film, la prințesă

Trebuie să amintim că filmul Super Mario Bros. a întrecut orice așteptări la capitolul încasări și s-a bucurat de prestația Anyei Taylor Joy, cea care i-a dat viață Prințesei Peach, așa că lumea gaming-ului, implicit și Nintendo, a simțit să mărească Regatul Ciupercilor. Cumva, universului Mario îi lipsea partea feminină, în condițiile în care industria gaming-ului scoate tot mai mult în evidență acest aspect. The Last of Us este poate cel mai reprezentativ în acest sens, cu mesaj puternic, la fel și jocuri precum Hellblade: Senua’s Sacrifice, Control, The Walking Dead sau Horizon Zero Dawn.

Probabil așa a apărut și Princess Peach Showtime, că altă explicație nu am, ținând cont de faptul că este al doilea titlu dedicat prințesei din Mario, după cel din 2005, de pe Nintendo DS (Super Princess Peach). Acum, scoasă de la naftalină după aproape 2 decenii, Peach este o prințesă vedetă, care pare să poată evolua pe orice scenă de teatru. Sper ca următorul joc cu Peach să nu apară când noi vom fi la pensie.

Struguri malefici, omuleți verzi, cowboy, nebunie…

La Super Mario Bros. Wonder am simțit că dezvoltatorii erau “fumați” bine, dar nici Princess Peach Showtime nu este foarte departe, ținând cont de scenele pe care se urcă prințesa (pentru că există mai multe niveluri, cu scene diferite). Jocul este enervant de simplu: la început, ai doar două butoane, unul de sărit, iar celălalt de acțiune.

Și aici voiam să ajung, că e partea cea mai palpitantă și frumoasă a jocului. Fiecare scenă are acțiunea unui film, mai degrabă, decât piesă de teatru, dar avem și patinaj artistic. De la strecuratul prin iarbă și aruncatul panglicii ca la gimnastica ritmică și alergatul pe acoperișurile japoneze în rol de ninja și până la rolul de șerif, care galopează pe iapa de lemn (care te duce cu gândul la seria Paper Mario), te fac să crezi că Princess Peach s-a vrut o variațiune de Mario Party, dar cu un scenariu propriu, care să te țină departe de asemănarea cu alt joc.

Însă este frumos, adică grafica este reușită, boșii sunt bine modelați și luptele cu ei sunt provocatoare, ecranul se umple de prăjituri și torturi pe care le ornezi ca un adevărat chef, iar imaginile astea colorate fac din Showtime un spectacol încântător, jucat pe mai multe scene.

Poate vi se va părea foarte scurt, undeva la 6-7 ore de gameplay, fără prea multă rejucabilitate, dar te ține acolo și asta este tot ce contează.

Gameplay dulce ca prăjitura

În Princess Peach Showtime treaba e simplă, cum vă spuneam și mai sus, două butoane și o poveste deloc complicată. Acum ești patiser Peach, unde trebuie să faci biscuiți pentru hrăpăreții aia mici, care vor prăjituri, nu parizer ca-n Giulești sau salam de soia ca-n Crângași, iar pe cealaltă scenă este Super Peach, care dă de pământ cu navele extraterestre. Mă duce mult cu gândul la Paper Mario, dar nivelurile sunt tot mai diversificate. Aș zice creme de la creme, partea cu patinajul artistic, excelent realizată de dezvoltatori, sau zona în care Peach este Legend Kage sau Ninja Gaiden. E clar că jocul te trimite prin universul Nintendo, grație unor easter egg-uri capricioase.

Da, lipsește Mario, lipsesc personajele din acel univers și poate, tocmai de aceea, este un joc superficial, fără profunzime, fără prea mult acces la zona instalatorului mustăcios. Peach ajunge să fie și detectiv, un amalgam de roluri care te duc cu gândul la orice altceva decât la un joc care-și dorește o continuitate. Pare că dezvoltatorii au deschis un fișier Excel și au pus acolo ideile ca la un prototip, iar japonezul cel bătrân le-a găsit și a zis: “Gata, mâine iese Mario în minutul 28 și intră Peach!”. Un prototip oare prematur?

Of, câte probleme de optimizare!

Super Mario Bros. Wonder a fost minunat, încântător, pentru toate vârstele, însă Princess Peach are puține de oferit veteranilor. Și este plinuț de probleme tehnice: ori consola Nintendo Switch a ajuns la final și Princess Peach ține morțiș să scoată asta în evidență sau chiar e prost optimizat. Vorbim despre astfel de joc în care te simți precum jucând GTA IV pe un PC care abia mai duce. Niciodată n-am întâlnit ca pe un Switch să am sacadări atât de evidente, să văd cum se blochează ecranul, cum aștept câte 10-15 secunde până se încarcă un nivel. Am făcut teste și pe un Switch OLED: la fel, deci problema ori este a optimizării, ori a dezvoltatorilor care au creat un joc cu pretenții mai mari decât resursele consolei japoneze.

Revenind la joc, da, sunt câteva scene frumoase, însoțite de animații superbe, dar fără aport narativ: parcă ar fi un joc de copii 4+ și cam atât.

Peach, o prințesă unidimensională

Chiar dacă se vede efortul dezvoltatorilor, fiind vorba despre o producție solidă, dintr-o franciză care știe să vândă orice, Princess Peach Showtime este un joc un pic dezamăgitor, cu o prințesă unidimensională, care poate fi uitată foarte repede. Dacă vor trece alți 19 ani până la un alt joc cu Peach, este clar că a fost doar o lămâie de marketing stoarsă la amurgul consolei Nintendo Switch.

Nu este un joc rău, dar nu are nicio idee de continuitate, precum seria Kirby, aș spune că Showtime este o carte din aceea 3D, pe care i-o citești copilului fără să fie capabilă să-l adoarmă, apoi o împrumuți altui părinte. Și nu e deloc Mario, adică nici măcar pe-aproape: Mulțumim, Peach, dar Mario este în alt castel!