Paradise Lost Review: vizitând muzeul Germaniei naziste

Câteodată, jocurile demne de atenție nu vin doar din partea numelor consacrate din industrie, o surpriză placută ivindu-se de unde te aștepți mai puțin. Un astfel de caz este cel al jocului Paradise Lost, realizat de studioul polonez PolyAmorous și publicat de All in! Games. Prezentat sub forma unei aventuri cu elemente de survival, Paradise Lost este mai degrabă reprezentantul unei gen ce cunoaște un veritabil boom în ultima vreme: walking simulator.

Descrierea genului este oarecum seacă, jocurile de acest tip punând accentul, de obicei, pe fire narative puternice, dar și pe prezentări grafice pe măsură, pentru a păstra viu interesul jucătorului. Iar Paradise Lost nu face excepție: jocul spune povestea lui Szymon, un băiețel de de 12 ani, ce-și duce existența într-un univers paralel, în care cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a finalizat la mijlocul anilor 1940.

O istorie alternativă

În schimb, regimul autoritar impus de Germania nazistă a rezistat timpului, dezvoltând arme nucleare pe care, atunci când Aliații au ripostat, nemții nu au ezitat să le folosească, transformând întreaga Europă într-o umbră a continentului pe care îl știm astăzi. Naziștii s-au retras în interiorul unor buncăre antiatomice, proiectate pentru a susține viata chiar și în cele mai grele condiții, de unde plănuiau revenirea triumfătoare a celui de-al Treilea Reich.

Astfel, prin ochii lui Szymon, vom avea ocazia să explorăm un astfel de buncăr, să descoperim secretele dezvoltate de cercetătorii naziști, dar și soarta crudă a rezistenței poloneze. De altfel, în ciuda premisei promițătoare a poveștii din Paradise Lost, adevăratul atu al jocului constă în vizitarea și explorarea mediilor de joc construite de PolyAmorous.

Construit sub pământ și bazat pe o structură cu mai multe niveluri, buncărul german a fost proiectat pentru a susține viața din toate punctele de vedere, găzduind de la locuințe, la restaurante sau săli de spectacole pentru germanii înstăriți și până la sere, unități de procesare a hranei sau chiar laboratoare secrete. Parcurgerea tuturor acestor niveluri poate fi asemuită vizitării unui muzeu fictiv al nazismului, reprezentând atracția principală din Paradise Lost.

Și asta pentru că, din punct de vedere vizual, creația celor de la PolyAmorous este foarte bine realizată, mediile de joc fiind foarte detaliate, ba chiar grandioase în anumite instanțe. Din păcate, nu același lucru se poate spune și despre partea de “gameplay”. Pun termenul între ghilimele pentru că elementele care diferențiază Paradise Lost de traducerea directă a expresiei “walking simulator” sunt destul de puține și nu foarte bine implementate.

Aventură în cantități neglijabile

Povestea promițătoare se “fâsâie” până la final, majoritatea fiind redată prin intermediul unor foi, scrisori sau note lăsate în urmă de foștii locuitori ai buncărului. Și asta pentru că singurul alt personaj cu care Szymon va interacționa pe parcursul călătoriei sale este o voce venită din difuzoarele buncărului, făcându-și apariția și câteva opțiuni de dialog în cadrul acestor discuții. Aceste schimburi de replici sunt însă foarte slab interpretate, cu accent polonez și fără trăirile specifice unor actori profesioniști. Dialogurile alese însă în secvența de sfârșit a jocului pot duce la câteva finaluri alternative, diferențele dintre acestea fiind însă minore. De asemenea, odată finalizat jocul, salvările vor dispărea, jucătorii fiind nevoiți să reia aventura de la zero dacă doresc să experimenteze un deznodământ diferit.

Porțiunea “adventure” din Paradise Lost este foarte firavă, fiind reprezentată doar de necesitatea de a găsi, în unele instanțe, anumite obiecte pentru a putea progresa (cum ar fi cartele pentru deschiderea anumitor uși). În unele momente considerate mai importante, Szymon poate interacționa și cu niște terminale primitive ale unui sistem computerizat, prin intermediul cărora poate afla ce s-a întâmplat cu adevărat cu foștii locuitori ai buncărului. Mai mult, aceste secvențe implică și anumite alegeri, ce pot altera, într-o mică măsură, mediile de joc pe care le veți întâlni pe parcursul călătoriei.

Per total, dacă explorezi pe îndelete secțiunile buncărului nazist din Paradise Lost, întreaga călătorie îți poate lua undeva pe la cinci ore, decent având în vedere prețul de puțin peste 8€ la care jocul este disponibil acum pe Steam și GOG.

Optimizare discutabilă

După cum am amintit mai devreme, grafica este reușită, ba chiar impresionantă pe alocuri. Nu același lucru poate fi spus însă și despre optimizare: atunci când vrei să te bucuri de Paradise Lost, la nivelul maxim permis de setări, nu o poți face decât la un framerate modest. Spre exemplu, pe sistemul nostru de test – AMD Ryzen 9 5900X, 32GB memorie RAM, NVIDIA GeForce RTX 3080 – am atins abia o medie de 30-40fps în rezoluție 4K, pe nivelul calitativ Ultra. Citind impresiile lăsate de alți utilizatori pe Steam, am tras concluzia că, folosind aceste opțiuni grafice, nici măcar un RTX 3090 nu reușește să obțina mult doritele 60 de cadre pe secundă.

Soluția ar fi scăderea nivelului grafic cu o treaptă, însă asemenea compromisuri nu ar trebui să fie acceptabile, având în vedere că vorbim de cele mai puternice cipuri video de pe piață. Având însă în vedere ritmul lent al jocului (personajul nici măcar nu poate fugi), orientarea către explorare și lipsa oricărui fel de acțiune, framerate-ul modest nu constituie un impediment foarte mare.

La final, Paradise Lost s-a dovedit a fi o experiență mulțumitoare, având în vedere prețul său foarte accesibil. Da, povestea devine previzibilă de la un punct încolo și dialogurile vorbite te cam zgărie pe urechi, însă explorarea unor asemenea vestigii ale unei ere demult apuse reprezintă un argument suficient pentru a te face să duci acestă călătorie la bun sfârșit.