Metal Gear Solid Master Collection poate fi privit din două unghiuri. Pe de-o parte, această colecție ar putea fi considerată drept un efort lăudabil făcut de publisher-ul Konami de a readuce în lumina reflectoarelor seria Metal Gear, numai bun pentru a crea interes pentru viitorul remake Metal Gear Solid Delta: Snake Eater. Pe de altă parte, dacă este să judecăm după stadiul în care a fost lansat volumul 1 al acestei colecții, Metal Gear Solid Master Collection pare mai degrabă o încercare lamentabilă de a mai scoate niște bani de la fanii seriei.
Astfel, în schimbul a aproximativ 60€, primiți un pachet ce reunește primul Metal Gear Solid, alături de toate misiunile sale suplimentare, Metal Gear Solid 2: Sons of Liberty, Metal Gear Solid 3: Snake Eater, alături de versiunile inițiale ale jocurilor Metal Gear și Metal Gear 2: Solid Snake, precum și edițiile pentru NES Metal Gear și Snake’s Revenge.
Mai mult, fiecare joc a primit un meniu preliminar cu acces la diferite bonusuri, precum scenariile originale, manuale sau diferite benzi desenate. Iar unele dintre acestea chiar sunt de calitate și merită pentru fanii înrăiți ai seriei. Totuși, nu există o aplicație care să reunească toate jocurile incluse într-un singur launcher: fiecare titlu are propria icoană în meniul consolei.
Și aici se cam opresc lucrurile bune legate de Metal Gear Solid Master Collection Vol. 1. Și asta pentru că, spre exemplu, MGS1 rulează printr-un emulator, la aceleași rezoluție și framerate ca pe PS1, cu aceleași probleme de afișaj specifice platformei, precum marginile instabile ale poligoanelor și alte neplăceri vizuale.
O abordare de-a dreptul rușinoasă, având în vedere că orice emulator modern poate elimina aceste probleme și poate urca rezoluția fără probleme. Jocul ar fi mers fără mari eforturi în rezoluție 4K cu 60fps pe configurații PC cât de cât moderne sau pe consolele PlayStation 5 și Xbox Series X. Mai mult, versiunea europeană, cea implicită, este limitată la 25fps (TV-urile PAL cu tub aveau refresh de 50Hz): vă recomand să descărcați versiunea nord-americană (inclusă), pentru a beneficia de măcar 30fps. Chiar și așa, fiind vorba despre un emulator care simulează PS1, așteptați-vă la aceleași probleme de performanță pe care le întâlneați pe consola Sony din anii ’90. Nici vorbă de alte opțiuni specifice emulatoarelor precum filtrarea texturilor sau filtre CRT suplimentare etc.
În schimb, MGS2 și MGS3 sunt bazate pe versiunile HD dezvoltate de Bluepoint Games pentru PS3 și Xbox 360 în 2011. Probabil însă că nu a existat acces la codul sursă complet al acestora, pentru că, indiferent de platforma pe care joci, rezoluția rămâne aceeași ca în 2011: 1280×720. Chiar și pe PC, fără nicio setare oferită de joc pentru a schimba rezoluția (moderii au trecut peste aceasta limitare, însă nu dăm bani către Konami pentru a aștepta fix-uri venite de la comunitate). Măcar pe platformele moderne avem parte de 60fps, cum era și pe PS3 și Xbox 360. Nu și pe Nintendo Switch, unde framerate-ul abia atinge 30fps, cu destule sacadări.
La prețul actual, Metal Gear Solid Master Collection Vol. 1 pur și simplu nu poate fi recomandat. Într-adevăr, include niște bonsuri consistente pentru colecționari și fanii înrăiți ai seriei și aduce în sfârșit Metal Gear Solid 3 și pe PC. Însă modul în care sunt portate aceste jocuri, cu un efort minim (chiar și această catalogare reprezintă o supraevaluare!) este de-a dreptul jignitor pentru o serie atât de apreciată și iubită. Când prețul va mai scădea, iar Konami va adăuga niște opțiuni de bun simț, precum suportul pentru rezoluțiile din secolul al XXI-lea, poate atunci va merita mai multă atenție.