Mario vs Donkey Kong Review: ghici cine s-a întors?

Jucăriile ne leagă toată viața, de la clipa în care le atingem prima dată și chiar după 20-30 de ani, când revin amintirile, nostalgiile. Așa este și Mario vs. Donkey Kong, un puzzle platformer readus la viață, după 20 de ani. Bine, el a tot fost actualizat, pe DS, DSi, 3DS, Wii U, iar acum are cea mai bună fațadă, pe Nintendo Switch.

Cumva, Nintendo Switch a intrat în epoca remasterizărilor, a șlefuirii titlurilor vechi, este ca și cum ai avea azi un Pink Floyd din anii ’70, însă cumperi și varianta adusă la sunetul anilor prezenți. Eu am jucat și încă joc pe GBA titlurile vechi ale Nintendo, iar Mario vs. Donkey Kong e unul dintre ele. În weekend am repornit Switch-ul și-n două zile am terminat și varianta 2024, care nu este tocmai la fel cu cea de pe GBA. E drăguță spre încântătoare.

Mi-a pus mintea la contribuție

Și pot spune că e interesant, logic, ba chiar mi-a pus mintea la contribuție. Nu este Mario șah, Mario Go sau Mario Sudoku, dar fiind un puzzle platformer ai provocări la tot pasul și trebuie să gândești cum ajungi la o cheie sau la cadourile lăsate de Haplea Donkey Kong. De aici pleacă tot și-n poveste, de la niște jucării Mini Mario. Ele ajung să fie sold-out, iar Donkey Kong se enervează, se duce la fabrică, dă iama în jucării și nu pleacă doar c-un Mini Mario, înșfacă toate exemplarele. Iar Mario fuge după el până la mama naibii, prin pădurea mistică, prin zona crepusculară, prin zone de șes și de deal, la mare, la soare, în toate formele de relief. Stați calmi, că ajunge și pe zăpadă și gheață.

Fii rapid, teleportează-te, nu ține bomba prea mult

Jocul începe foarte ușor. De fapt, ai varianta nivelurilor contra timp sau cea în care poți elimina stresul secundelor care se scurg, iar tu n-ai ajuns încă la cheie, n-ai adunat toate cadourile și nici nu l-ai pus în buzunar pe Mini Mario. Treaba e simplă, aparent, dar devine „satanică” spre final. Sunt 8 lumi, fiecare lume are 6 niveluri, iar un nivel are două sub-niveluri: partea în care deschizi cu o cheie ușa, iar în cea de-a doua colectezi jucăria Mini Mario. După cele 6 niveluri urmează să ambalezi jucăriile Mini-Mario, dar mare grijă, ar putea să moară, pentru că și jucăria e om, are viață, strigă după tine dacă te îndepărtezi: “Mariooooooooooo, ooooo Mariooooooooo!”. Ho, bă, că nu plec nicăieri, doar explorez lumea asta ciudată.

Și prin lumile astea înveți să te prinzi de frânghii, de cozile de maimuțe de jucărie, din alea muzicale, aluneci pe gheață, prinzi bombe, dar ai grijă să nu explodeze, anticipezi mișcările adversarilor și-ți faci drum spre Donkey Kong. La finalul fiecărei lumi apare Donkey, cocoțat în vârf, și îți face viața grea. Dă cu tot felul de chestii după tine, de parcă ai fi ultima otreapă a societății. Dar tu ești Mario, prinzi coșul de gunoi, butoiul sau bomba, urci până în dreptul lui Donkey Kong și-i dai cu ele în cap, până când se supără, ia sacul cu jucării și fuge.

Uitasem complet jocul original

Uitasem complet de Mario vs. Donkey Kong, am și acum cartridge-ul, acea dischetă de GBA, mă apuc azi să-l joc. Mai mult m-a dus cu gândul la primul Mario, cel de NES, unde Kong stătea cocoțat și arunca butoaie. Ai și acum ciocănelul sfarmă-tot și pe măsură ce trec nivelurile, jocul ajunge cam greuț, apoi foarte greu, iar în lumea a 8-a chiar frustrant. Dacă ați obosit, luați o pauză, e recomandat. Și tot așa, da? Caută cheia, adu-o la ușă, colectează mini Mario, după ce-i ai pe toți 6, du-te cu ei în cutie, strânge literele T O Y, adică JUCĂRIE, și nivelul este perfect. Luptele cu Donkey Kong sunt ușoare, pentru că are mecanici simple, nu are niciun atac surprinzător, sper ca-n jocurile Mario de peste 5-10 ani să nu avem mecanici de tipul Dark Souls, că le dărâm toată cașcarabeta.

Vă spuneam că devine greu, dar să nu uitați că, dacă aveți cheia deasupra capului, ea este cât Mario de mare, nu mai puteți coborî treptele, așa că aici vă puneți mintea la contribuție. Apoi apar niște cutii care te teleportează în puncte-cheie. Atenție, că și aici este un schepsis, trebuie să sari pe culoarea potrivită pentru a activa cutiile teleportatoare. Și nu v-am zis nimic de lasere, dar alea-s pe la final, jucați voi până acolo și sunteți eroi ai muncii. Acolo devine frustrant, când începi să lași cheia, o trimiți pe platformele rulante sau hidraulice, ai doar 15 secunde la dispoziție, după care o iei de la capăt. Pe gheață, Mario alunecă, adversarii nu, pentru că și-au luat ghete speciale, nu ca instalatorul nostru mustăcios, care nu e niciodată pregătit. Ai crede că lucrează la primăriile noastre! Totul îl ia prin surprindere.

Ce avem NOU aici?

Jocul original are 6 lumi, cel de pe Switch vine cu 2 lumi noi, însă puse aleatoriu, nerespectând ordinea de pe GBA: Merry Mini-Land și Slippery Summit, ultimul este cel cu gheața, despre care vă vorbeam. Însă nimic nu se compară cu Twilight City, cu lasere, roboți, jucării, plus niște jazz din ăla old school.

Ce mai avem nou? Păi, grafica e actualizată, nu se compară cu momentele de pe GBA, când trebuia să te joci la umbră, să ai grijă la bateriile rusești. Ce vremuri! Azi, lumea se joacă pe telefoane! Ce glumă! LOL, ar zice generația TikTok!

Am descoperit și opțiunea co-op, de fapt, ca la jocurile arcade, din când în când te atenționează jocul că, dacă „press the button”, poți juca și cu un prieten sau membru al familiei. Și am apăsat să văd dacă vine Luigi, dar era Toad, ciupercuța aia ciudată și care se plânge de orice.

L-am terminat dar nu este scurt, plus că vine un New Game+ la final cu niveluri schimbate complet, dezvoltatorii se laudă că-s peste 130, dar pare vrăjeală. Am numărat eu băbește și mi-au dat 119 toate, pe restul le-am pierdut pe drum.

Mario vs. Donkey Kong se dovedește a fi un joc excelent pentru drumurile interminabile cu CFR-ul, pentru pauzele de la școală, pentru zilele mohorâte: îți colorează viața în universul Nintendo.