Luigi’s Mansion 2 HD Review: ești fricos, dar ai aspirator bengos

Chiar dacă vorbim despre un remake foarte bine făcut de Nintendo, rețeta financiară a japonezilor e bună, însă îi frige la buzunare pe părinții care vor să le facă o surpriză copiilor: “știi, mami sau tati au jucat Luigi’s Mansion 2 acum mulți ani, când tu nu erai nici în proiectare, așa că am vrea să îl joci și tu pe Switch, dar e scump, la naiba!”. Totuși, 60 de euro mi se pare o sumă cam exagerată pentru un joc de acum 11 ani, de pe Nintendo 3DS, fie el și refăcut.

Detalii bune, poveste fragmentată

Deci dacă prețul nu v-a speriat și ați cumpărat deja Luigi’s Mansion 2 HD, eventual ați jucat și varianta pe Nintendo 3DS, ei bine, pe Switch veți avea o surpriză plăcută în ceea ce privește detaliul grafic. Avem de-a face cu fratele lui Mario, un tip foarte fricos, care intră în case bântuite, într-o atmosferă de horror clasic, dar apoi își revine, odată ce a pus mâna pe aspiratorul de vânat fantome.

Însă detaliile fac diferența în Luigi’s Mansion 2 HD, adică animațiile foarte bine lucrate, când Luigi cade din șemineu și ajunge într-o cameră secretă, când un pat îl catapultează într-un alt loc, expresiile fantomelor și mai ales lupta lor de a supraviețui, înainte să fie aspirate de personajul principal. Absolut superb, pentru că acest aspirat de fantome ne scoate din zona platformerelor din universul Mario, iar cei care n-au jucat nimic din seria Luigi’s Mansion vor avea surpriza să simtă un tip adventure, cu puzzle-uri și progresie în funcție de nivel.

Sunetele sunt iarăși super reușite, iar tot mediul este un perpetuum mobile, poți aspira aproape totul, de la pânze de păianjen la perdele, să dai covoarele cu funcția de turbo-suflantă, apoi să descoperi monede sau lingouri de aur. Chiar și florile și plantele le poți deschide cu aspiratorul din dotare, deschizi tot felul de trape, din care ies lilieci, șoareci sau păianjeni. Practic, putem spune că, în Luigi’s Mansion 2 HD, totul este ascuns și trebuie să descoperi, să explorezi fiecare colțișor.

Ca o dioramă 3D

Gameplay-ul este diferit de jocurile din universul Mario, în sensul că atunci când a fost lansat, în 2013, pe Nintendo 3DS, casele, camerele din joc erau ca o dioramă 3D, iar la acea vreme puteai să activezi efectele cu glisorul din partea laterală a ecranului. Acum, pe Switch, totul s-a schimbat, iar efectul 3D este proiectat natural, arată ca un joc actualizat, în special la nivel de grafică, dovadă că nimeni nu se pricepe mai bine la remaster-uri precum Nintendo. Da, Luigi’s Mansion 3, fiind un joc special pentru Switch, este considerabil mai bun, dar asta nu scade din meritele lui 2 HD.

Este o îmbunătățire grafică admirabilă, dar prețul este un reproș, de 60 de euro, întrucât jocul original n-a costat atât. OK, veți spune că inflația a crescut, că producătorii sunt rapace. Este adevărat că totul arată bine, dar se simte și vârsta jocului, mai ales în ceea ce privește progresia. Practic, te întorci de mai multe ori în aceeași casă, trimis de profesorul Gadd, care spune obsesiv “sucu-sucu”, în mini-misiuni care întrerup șirul narativ, iar aici veți simți că sunteți într-un joc vechi. Mai ales că vorbim despre tipul adventure, unde exploratul contează poate cel mai mult, mai mult decât luptele care pot deveni banale. Devine un pic enervant să tot revii la profesorul Gadd, care îți reamintește că te poți întoarce să prinzi nu știu ce tip de fantomă. Nu, mersi!

Lupte scurte, viață lungă

Referitor la luptele din joc, sunt destul de simple, necesită apăsarea mai multor butoane, eu am folosit un controller, l-am jucat pe un Switch conectat la TV. Trebuie să orbești fantoma cu o lanternă puternică, vei primi tot felul de upgrade-uri de lumini colorate, în funcție de inamici, apoi o aspiri cu dispozitivul clasic de curățenie, doar că în sac ții fantome. Cel mai enervant aspect este faptul că tot timpul vei simți că primești tutoriale, prin apeluri enervante venite de la profesorul Gadd, care îți tot amintește ce să faci, chiar și-n timpul luptelor. De fapt, nu te vei simți niciodată în largul tău, că explorezi, că te poți bucura de experiența unui adventure ca la carte. Iar combatul nu este foarte diversificat, iar unele lupte sunt scurte, chiar și cu inamicii de tip boss, se încheie rapid și nu rămâi cu nimic memorabil.

Uneori, jocurile Nintendo încheie tutorialul pe parcursul unei ore, hai două cel mult, însă imaginați-vă cât de frumos ar fi fost să descoperi singur, să simți atmosfera înfricoșătoare sau spooky, cum zic cei mici de azi. Dacă tot faci un remaster foarte scump, cred că puteau fi evitate dialogurile inutile și lungi, iar aici se simte din nou că materialul-sursă este vechi și oarecum depășit. La fel și progresia nivelurilor, cum vă spuneam mai sus. Apoi, în multiplayer, doi prieteni nu pot juca de pe aceeași consolă, pe când în Luigi’s Mansion 3 aveai această opțiune. Nu înțeleg de ce n-a fost implementată și în remaster, dacă tot soliciți o sumă de triple A.

Salvat de design

Dacă dai la o parte aceste supărări, legate de structura jocului, ținând cont că vorbim despre un remaster, ei bine, nu ai cum să negi faptul că design-ul este excelent, că avem un joc de tip adventure, cu puzzle-uri provocatoare, lupte cu fantome, foarte amuzante și inteligente, iar atenția la detalii face totul în Luigi’s Mansion 2 HD. Desigur, haterii vor spune că același lucru îl faci și în Luigi’s Mansion 3, iar acolo nu ești atât de des întrerupt de Gadd… Da, însă, dacă ești fan, le joci pe toate, te bucuri de experiența unică a fratelui lui Mario. Și dacă nu este convenabil prețul, noi spunem foarte piperat, așteptați o reducere.