Nu știu cât sunteți de familiarizați cu seria Yakuza, dar cred că toți am putut vedea în ultimii ani cum SEGA a început să facă valuri și în vest cu acest nume. Lansate mai întâi pentru PlayStation, titlurile din seria Yakuza au aterizat apoi și pe PC sau Xbox, eventual în versiuni remasterizate, iar astfel seria a început să prindă viață și pe meleagurile noastre europene.
Cum însă povestea lui Kazuma Kyriu a ajuns la final, SEGA a lansat la apa în 2018 un titlu nou, similar ca gameplay, dar redat dintr-o perspectivă complet diferită. Judgment a fost un joc care împrumuta multe elemente din seria Yakuza la vremea lui, de la modul în care se desfășurau luptele și până la cartierele prezente în joc. Marea diferență însă venea din faptul că protagonistul nu mai era un membru Yakuza, ci un detectiv particular, avocat de meserie, care încerca să dezlege cazuri complicate și care se lovea de obstacole din ce în ce mai complicate.
Lost Judgment amplifică acest sentiment. Povestea începe într-o manieră cât se poate de simplă. Tak, detectivul particular și personajul principal, este atras în vâltoarea unui proces care face furori în Tokyo. Un fost polițist este acuzat de hărțuire sexuală în metrou, iar filmarea cu prinderea acestuia devine virală pe rețelele de socializare. Procesul care urmează se bazează fix pe aceste acuzații, însă cum nimic nu este ceea ce pare, autoritățile descoperă o crimă oribilă în alt oraș, la 30 de minute distanță. Și mai interesant este faptul că fix infractorul nostru vine cu detalii legate de această crimă, iar autoritățile stabilesc momentul morții chiar în ziua in care acesta este prins în metrou, ceea ce îi conferă un alibi de necontestat.
Spre deosebire de titlurile din seria Yakuza, povestea din Lost Judgment este mult mai serioasă, abordând o serie de teme de interes pentru societatea japoneză și nu numai. De la tema hărțuirii sexuale, până la problema bullying-ului în școli și chiar a sinuciderii elevilor care suferă de pe urma acestui comportament, complet ignorat de profesori și autorități. Pe parcurs vom afla o serie de detalii care îl trimit pe Tak în Yokohama, pentru a investiga și această crimă, iar la bază sunt o serie de cazuri grave de bullying săvârșite de foști studenți care acum plătesc cu viața pentru ele.
Povestea se îndepărtează deci de viața luxoasă a membrilor și sefilor Yakuza, de relațiile dintre diverse clanuri și de actele sângeroase care au loc în această zonă crepusculară a vestitului cartier Kamurocho. Avem acum o serie de teme care scot în evidență pasivitatea autorităților față de problemele reale are oamenilor și sacrificarea victimelor pentru menținerea unor aparențe care sunt mai importante pentru cei aflați la putere. Țin să menționez toate aceste lucruri deoarece povestea este punctul de atracție cel mai important într-un astfel de joc și consider că trebuie să știți la ce vă înhămați dacă aveți de gând să vă apucați de el. Per total, povestea nu dezamăgește, jucătorul având parte de foarte multe detalii și ramificații, unele la care se așteaptă, iar altele la care nu.
Cel de-al doilea aspect important într-un titlu SEGA este combat-ul sau mai bine spus modul în care se vor desfășura luptele. Dacă seria Yakuza a trecut la un sistem turn-based, Lost Judgment păstrează tradiția vie și avem de-a face cu sistemul clasic, în care personajul central îi cotonogește direct pe cei care îi stau împotrivă. Tak are la îndemână acum trei stiluri diferite de arte marțiale. Stilul tigru este potrivit penru confruntări unu la unu, stilul cocor vă permite să controlați grupuri mari de inamici, iar noul stil șarpe vine cu mișcări menite să dezarmeze inamicii de diverse arme cu care v-ar putea ataca. Tak poate oricând să alterneze între cele trei stiluri, luptele fiind la fel de fluide pe cât v-ați obișnuit în titlurile anterioare. Mai mult de atât, în secțiunea de abilități, veți găsi unele specifice pentru fiecare stil în parte, astfel încât vă puteți îmbunătăți prestația într-un stil sau altul, în funcție de preferințele voastre.
Vorbind despre îmbunătățiri, fiecare activitate importantă întreprinsă de Tak sau fiecare luptă va veni la pachet cu bani și SP. Acest SP reprezintă fix punctele pe care le puteți cheltui pentru skill-uri, astfel încât vă puteți crește viața, puteți mânca mai mult, bea mai mult, chiar și fuma mai mult.
Din dorința de a veni în întâmpinarea fanilor cu un joc diferit, SEGA a căutat să implementeze și mecanici noi de gameplay, însă nu le veți utiliza foarte des, iar, de cele mai multe ori, ele ies la suprafață în cazurile unor obiective secundare. Avem astfel diverse gadget-uri precum o dronă, un aparat de ascultat conversații la distanță, un aparat pentru detecția microfoanelor ascunse dar și un câine. Ce caută câinele la gadget-uri nu știu, dar avem un câine detectiv care poate mirosi existența unor cazuri misterioase care au nevoie de intervenția lui Tak. Bineînțeles, nu lipsesc și alte activități precum competiții în VR, muzica sau jocuri video vechi de care vă puteți bucura în voie.
Nu în ultimul rând, SEGA a adus o grămadă de îmbunătățiri minore jocului. De exemplu, pe parcursul poveștii, Tak primește un skateboard pe care îl poate folosi pe străzile din Yokohama. În felul acesta, poți ajunge rapid dintr-o parte în alta fără să mai fii nevoit să iei taxiul, pe care îl găsești doar în anumite locații și care te va duce, în mod similar, doar în anumite locuri fixe. Apoi, pe lângă cazul principal și obiectivele secundare, Tak are acum de rezolvat diverse probleme care apar la școala din Yokohama, unde îl duce firul poveștii. Elevii au probleme care necesită un ochi atent, un sfat bun sau chiar un exemplu pe care îl pot apoi urma.
Dacă ar fi să concluzionez, aș putea spune că seria Judgment se duce într-o cu totul altă direcție comparativ cu saga Yakuza. Nu este la fel de îmbietoare, ci mult mai serioasă, tratând probleme reale într-o maniera care te îndeamnă sa pui controllerul jos puțin și să meditezi un pic. Pe de-o parte, pot aprecia aceasta abordare. Pe de altă parte, nu putem spune că este la fel distractiv, temele abordate fiind departe de conceptul de distracție.
În plus, prezența unor secvențe cinematice foarte lungi face jocul destul de greu de urmărit la un moment dat. Discuțiile lungi dintre personaje, pline nu doar de detalii, dar și de pauze caracteristice de obicei telenovelelor, fără a fi intercalate cu momente haioase care pot destinde jucătorul, fac din Lost Judgment un joc serios, cu greutate, dar și greu de digerat într-o perioadă în care lumea se confruntă cu probleme grave în viața de zi cu zi. Pentru fanii acestor jocuri, Lost Judgment este un titlu de neratat. Pentru ceilalți, el trebuie abordat cu multă răbdare și cu dorința sinceră de a afla lucruri noi.