Little Nightmares II Review: coșmarurile copilăriei revin

Deși apărut în cadrul unei nișe dominate de titluri precum Limbo sau Inside, abordarea celor de la Tarsier Studios a reușit să evidențieze suficient primul titlu al seriei Little Nightmares. Asemănător din multe puncte de vedere cu jocurile celor de la Playdead, Little Nightmares și-a câștigat totuși o identitate proprie, reieșită poate dintr-un stil vizual mai memorabil și dintr-o formulă narativă minimalistă, ce oferea totuși unele personaje memorabile. Iar toate aceste elemente au rezonat cu jucătorii, vânzările înregistrate fiind suficiente pentru a garanta existența unui Little Nightmares II.

Familiar, însă și nou pe alocuri

Deși sosită pe un fir cât se poate de logic, această continuare nu sugerează, prin prisma evenimentelor ce au loc în joc, ideea unui “sequel” tradițional. Dimpotrivă, poți privi povestea din Little Nightmares II din mai multe puncte de vedere și chiar o poți caracteriza drept un posibil prequel pentru primul titlu al seriei. Cert este că, în Little Nightmares II, avem parte de o concluzie satisfăcătoare și foarte logică, bineînțeles în contextul universului macabru ce caracterizează această serie.

În Little Nightmares II avem parte de un nou personaj principal: un băiețel pe nume Mono, dar și de apariția protagonistei din titlul anterior – fetița Six –, ce joacă acum rolul unui partener controlat de AI. Ca o paranteză, poate ca ar fi mers aici și un mod de joc co-op în care unul dintre jucători îl controla pe Mono, iar celălalt pe Six. Sunt însă suficiente porțiuni din joc în care Mono este singur și o abordare co-op nu ar fi funcționat, însă este clar că există un anumit potențial și din acest punct de vedere.

În schimb, jocul “curge” într-o manieră asemănătoare cu primul titlu din serie, combinând platforming-ul și puzzle-urile, în cadrul unor decoruri desprinse parcă din coșmarurile unor copii: școala dominată de bullies și de profesori stricți, spitalul în care nici pacienții, dar nici doctorii nu sunt ceea ce par la prima vedere etc.

Pe lângă interacțiunile cu Six, vitale pentru a rezolva anumite puzzle-uri, Mono nu este la fel de neajutorat precum era protagonista primului titlu din seriei. Eroul are la dispoziție, de această dată, câteva unelte ce îl ajută, atât la navigarea prin niveluri, cât și în ceea ce privește puzzle-urile (cum ar fi o lanternă al cărei fascicul de lumină este capabil să imobilizeze anumiți inamici), precum și unele ofensive, cu care poate lupta direct împotriva anumitor atacatori.

Însă, odată cu aceste noutăți, își fac apariția și o serie de secvente sau lupte “scriptate”, să le zicem, ce se doresc atât tensionate, cat și spectaculoase. Din păcate, multe dintre acestea au la bază un sistem destul de agasant de tip “trial and error”, fiind nevoit să le parcurgi de mai multe ori pentru a depista “soluția” imaginată de producători (nu întotdeauna cea logică). Aceste porțiuni sunt, de departe, cele mai enervante din Little Nightmares II: au existat câteva astfel de momente în care am pus controllerul jos și am închis jocul, preferând să nu mă enervez prea tare și să revin mai târziu, cu mintea limpede, pentru a le parcurge corect.

Cu bune și cu rele

Din fericire, în afara acestor momente mai frustrante, de care treci însă cu răbdare și concentrare, Little Nightmares II preia cu succes și chiar îmbunătățește formula primului joc din serie, completand-o cu o atmosferă întunecată, apăsătoare, pe care nici măcar unele titluri horror 100% nu reușeșc să o reproducă.

Ba chiar și în privința duratei de joc, pe care am blamat-o în recenzia primului Little Nightmares, cel de-al doilea joc al seriei o duce mai bine, aventura lui Mono dovedindu-se a fi ceva mai lungă, mai ales dacă explorezi atent pentru găsi secrete și obiecte colecționabile.

Tot referitor la primul Little Nightmares, m-am plâns de faptul că mediul tridimensional, redat însă din perspective fixe, poate duce la unele secvențe de platforming frustrante, unde nu puteai aprecia corect direcția sau lungimea anumitor salturi. Din fericire, acest gen de momente sunt mult mai puțin frecvente în Little Nightmares II, studioul producător perfecționându-și, în mod evident, abordarea.

Chiar și așa, am găsit destule locuri unde, aflat în cautare de secrete de-a lungul aventurii lui Mono, am reușit să blochez personajul principal în tot felul de “colțuri” ale hărții. De asemenea, nu doar o dată, am fost oarecum incomodat de schema de control aleasă pentru gamepad (pătrat pentru fugă, R2 pentru interacțiune), pe care, cel puțin pe console, nu o poți schimba.

O identitate vizuală aparte

Din punct de vedere vizual, puține lucruri îi pot fi reproșate jocului: decorurile sunt detaliate, animațiile fluente, iar confruntările cu boșii au același “aer macabru” precum în primul Little Nightmares. Evident, vorbim despre o experiență în care stilul artistic ales contează mult mai mult decât latură tehnică; chiar și în aceste condiții, Little Nightmares II a rulat fluent, fără sacadări sau alte probleme de acest gen, indiferent de platformă (pe Google Stadia puteți întâmpina însă anumite inexactități și artefacte vizuale cauzate de calitatea stream-ului).

Sonor, muzica este din nou foarte bine aleasă, atunci când intervene pentru a marca anumite momente mai importante. Dialogurile vorbite lipsesc și de această dată, gestica și replicile neinteligibile ale personajelor fiind mult mai potrivite în contextul universului portretizat de acest joc.

Concluzie

La final putem spune că, din postura de fani ai primului titlu din serie, Little Nightmares 2 este exact jocul pe care îl așteptam. Deși adaugă o serie de mecanici noi, o face fără să afecteze experiența în ansamblul său: sunt păstrate elementelor definitorii ale primului joc, precum stilul artistic deosebit, atmosfera apăsătoare, puzzle-urile deștepte, dar și grotescul anumitor personaje (și nu mă refer doar la înfățișarea acestora!). Păcat de acele momente scriptate, uneori prea frustrante, care întrerup starea de spirit pe care ți-o induce un asemenea joc.