Indiana Jones and the Great Circle Review: Indy domesticit și prost optimizat

Jocurile Indiana Jones parca nu și-au găsit niciodată locul, deși filmele omonime cu Harrison Ford au folosit drept surse de inspirație pentru serii precum Tomb Raider sau Uncharted. Prin anii ’80, Indy se “dădea” prin platformere pe HC (cel puțin asta am apucat eu să joc), în timp ce debutul anilor ’90 ni-l prezenta pe arheolog drept erou de joc adventure point and click în Indiana Jones and the Fate of Atlantis. Ulterior, reproducerea virtuală a lui Harrison Ford a încercat să copieze Tomb Raider în The Infernal Machine și The Emperor’s Tomb, fără a reuși însă să se ridice la nivelul calitativ impus de titlurile cu Lara Croft.

Indiana Jones cu frâna de mână trasă

Mă așteptam ca, după succesul înregistrat de Uncharted, această nouă revenire a lui Indiana Jones din The Great Circle să urmeze oarecum aceeași formulă, însă cei de la Machine Games (creatorii titlurilor recente din seria Wolfenstein) au avut alte gânduri. Astfel, noul Indy este un soi de struțo-cămilă de genuri: un action/adventure, desfășurat însă la persoana întâi, evenimentele fiind redate prin ochii personajului central, care nu pune însă accentul pe elementele la care ne-am fi așteptat. În schimb, The Great Circle promovează explorarea, mai degrabă evitarea inamicilor decât confruntarea lor directă și rezolvarea de puzzle-uri, într-un mix care aduce aminte de Dishonored sau Deus Ex. Fără complexitatea niciunuia dintre acestea, însă.

Mai mult, porțiunea de stealth din joc este jenantă uneori, fiind suficient pur și simplu să fugi prin fața inamicilor până găsești un adăpost, fără ca aceștia să te “remarce” pe de-a-ntregul și să se alarmeze. Pentru momentele în care ești totuși detectat, Indy se poate lua la pumni cu fasciștii și naziștii, câteva click-uri executate într-un ritm alert fiind suficiente pentru a-i doborî pe majoritatea dintre aceștia. Alternativ, poți culege din decor tot felul de “arme albe”, de la mături și până chei franceze cu care să-i pocnești în moalele capului. Iar dacă te mai ating și ei, nu-i bai: un ochi vânăt se vindecă imediat cu un bandaj sau un covrig păpat la momentul oportun.

De altfel, și structura jocului este ușor diferită: majoritatea acțiunii are loc în câteva niveluri de tip HUB, destul de întinse, care trebuie explorate, găsite căile de acces către anumite “dungeon-uri” (care țin locul capitolelor liniare), descoperite opțiunile care duc la apariția obiectivelor secundare și, evident, rezolvate misiunile principale pentru a progresa. Și, în funcție de numărul de activități secundare pe care le descoperiți și doriți să le finalizați, parcurgerea unui asemenea HUB poate dura ore bune.

Puzzle-urile nu sunt nici foarte dificile, dar nici mură-n gură. Asta dacă nu apelați la hint-urile oferite prin realizarea de fotografii cu aparatul foto pe care Indy îl are la dispoziție. Cert este că fiecare “descoperire” sau quest secundar îndeplinit vă răsplătește cu adventure points, pe care, dacă explorați atent și găsiți (sau cumpărați) anumite cărți, le puteți investi în îmbunătățirea abilităților de furișare, luptă etc. ale lui Indy. Deși acțiunea este redată la persoana întâi, pentru anumite secvențe de platforming, escaladări executate cu ajutorul biciului etc., perspectiva este mutată în spatele personajului, o oarecare lipsă de consecvență necesară însă pentru a executa corect acele manevre.

Această abordare oarecum reținută asupra gameplay-ului nu pot să zic că m-a încântat foarte tare: câteodată funcționează ok, aducând acel feeling caracteristic momentelor-cheie din filmele cu Indiana Jones, iar alteori efectiv te scoate din sărite, mai ales atunci când trebuie să traversezi din nou, a n-a oară, întregul Vatican (unul dintre acele HUB-uri de care aminteam mai devreme) pentru a face o poză cine știe cărei statui sau fântâni uitate de lume.

Deși jocul împrumută înfățișarea unui tânăr Harrison Ford, precum era acesta în filmele originale ale seriei, faimosul actor nu a participat la înregistrarea vocilor din the Great Circle. În schimb, actorul vocal Troy Baker, cunoscut din The Last of Us sau BioShock: Infinite, se achită de această sarcină, descurcându-se onorabil. Totuși, la fel ca în Batman: Arkham Origins, atunci când Baker a preluat rolul lui Joker de la Mark Hamill, și aici ai senzația că e doar cineva care imită foarte bine și în niciun caz originalul.

Cel mai prost optimizat joc al anului

Pentru testarea acestui joc, am avut la dispoziție o placă video NVIDIA GeForce RTX 4080 SUPER, un veritabil monstru de peste 8000 lei, căruia, în trecut, cam niciun joc n-a reușit să-i pună probleme reale. Până la Indiana Jones and the Great Circle.

Pentru a fi cat se poate de clar, atunci când în sistem este instalată o placă video al cărei cost depășește, singur, prețul a patru console PlayStation 5 digitale sau a două PS5 Pro-uri, am pretenția să joc astfel de titluri fără niciun rabat calitativ, folosindu-mă de tot arsenalul de tehnologii moderne disponibile pe PC, cum ar fi Ray Tracing, DLSS etc.

Ce te faci însă când, în momentul sosirii codului de review pentru Indiana Jones and the Great Circle, promisele opțiuni de Path Tracing (Full Ray Tracing) nici măcar nu existau în joc? Mai grav, vorbim de aceeași perioadă de acces prioritar promisă celor care au plătit cu 50% în plus pentru a se bucura de beneficiile aduse de ediția Premium a jocului. Cu alte cuvinte, “plătiți voi 100€ pe joc, pentru a-l avea la dispoziție cu trei zile mai devreme, însă, în acea perioadă, nu vă dăm și Ray Tracing, nu-l meritați, fraierilor”.

Apoi, odată cu sosirea update-ului care adaugă funcțiile Path Tracing (Full Ray Tracing), și-au făcut apariția și problemele majore de optimizare. Cum vă spuneam, dacă toate titlurile de până acum au mers cu detaliile la maximum pe o asemenea placă video, am pretențiile bine argumentate ca și acest nou Indiana Jones să o facă. Nici măcar nu este cine știe ce joc foarte arătos, versiunea fără Path Tracing aratând chiar urâțel și învechit în anumite instanțe. Se vede că Machine Games au recurs la tehnologie id Tech mai veche în detrimentul unui motor grafic modern, precum Unreal Engine 5.

Și totuși, atunci când urci detaliile la maximum, inclusiv Path Tracing la cea mai înaltă treaptă posibilă, cu DLSS setat pe profilul Quality, în prima arie a jocului (una dintre cele mai solicitante), abia daca am obținut un 50fps constant. Nu-i problemă, îmi zic, activăm Frame Generation și am rezolvat problema. Fals: implementarea FG din acest joc este pur și simplu stricată atunci când Path Tracing-ul este activat: duce la apariția unor artefacte vizuale în extremitățile ecranului, la performanță mai scăzută (exact efectul invers față de așteptări) și, nu în ultimul rând, la un input lag oribil (nu există opțiune pentru NVIDIA Reflex în meniul jocului).

Așadar, stați în banca voastră dacă vreți Path Tracing și jucați-vă cu setările DLSS pentru a câștiga câteva boost-uri de framerate: 60fps se pot obține cu profilul Balanced sau chiar peste 70fps cu cel Auto. Dar performanța rămâne în continuare foarte variabilă, cu creșteri și scăderi de framerate câteodată de neînțeles.

Mai exact, nu de puține ori am dat peste următorul scenariu: joci fără probleme la 60fps+, dai de o secvență cinematică, pe parcursul căreia framerate-ul începe ușor să o ia la vale și să sacadeze deranjant. Ok, nu este o problemă majoră, ar trebui să-și revină odată cu finalizarea secvenței cinematice. Doar că acest lucru nu se întâmplă, iar gameplay-ul continuă la 10-20fps, ultra sacadat și deranjant. Soluția este să reușești totuși să ajungi la un checkpoint și, apoi, fie să ieși în meniul principal și apoi să reîncarci checkpoint-ul (funcționează în majoritatea cazurilor și framerate-ul își revine), fie să închizi complet jocul și să-l repornești (de vreo 2-3 ori am avut nevoie de o asemenea abordare drastică).

Toate aceste neplăceri pot dispărea dacă renunțați la Path Tracing. Veți rămâne doar cu un efect de iluminare globală redat prin Ray Tracing, cu framerate-uri mult mari, dar și cu un joc, de ce sa nu o zic, mult mai urâțel. Culmea, fără Path Tracing, și opțiunea Frame Generation începe să funcționeze adecvat. Însă, simt nevoia să mă repet: dezactivarea anumitor opțiuni grafice care fac deliciul vizual al jocului este de neacceptat pe o asemenea placă video.

Iar acestea sunt doar o parte dintre problemele tehnice ale jocului, cu crash-uri ocazionale, inabilitatea de a dezactiva sau porni DLSS câteodată, incompatibilitățile anumitor opțiuni video cu activarea modului de redare HDR și alte asemenea stângăcii, care demonstrează că Indiana Jones and the Great Circle pur si simplu a fost lansat înainte de a fi terminat. Bunul simț ar dicta totuși ca aceste probleme să fie rezolvate rapid printr-un update a cărui lansare se lasă încă așteptată. Pe de altă parte, nu pot bănui de foarte mult bun simț un publisher care le-a oferit clienților plătitori de prețuri premium, în perioada de acces prioritar, o experiență vizuală inferioară.

De încercat în Game Pass

Ce-i drept, Indiana Jones and the Great Circle este disponibil și în abonamentul PC Game Pass și, dacă vreți neapărat să încercați jocul, aceasta este singura opțiune pe care o pot recomanda. Eventual, dacă sunteți mari fani ai personajului, așteptați să apară toate update-urile și optimizările necesare și, abia apoi, la o eventuală reducere, puteți face pasul către a-l achiziționa.

Personal, pe lângă dezamăgirea cruntă legată de starea tehnică în care a fost lansat, the Great Circle nu mi se pare 100% potrivit conceptelor action/adventure promovate de filmele cu Indy, pe care alte titluri similare par să le fi implementat mult mai bine. Parcă m-am simțit mai… Indiana Jones… în Uncharted 4 sau Shadow of the Tomb Raider decât în acest titlu nou.