Gran Turismo 7 Review: pentru colecționarii de surprize Turbo

Între jocurile dedicate curselor cu mașini, Gran Turismo n-a fost niciodată o serie care să se schimbe în funcție de trendurile momentului. Kazunori Yamauchi și echipa sa de la Polyphony Digital au rămas consecvenți, fideli viziunii inițiale, care punea mai presus de toate mașina propriu-zisă, reproducerea acesteia și feeling-ul pe care îl aveai conducând-o virtual. Iar Gran Turismo 7 nu face excepție de la aceste reguli nescrise ale seriei. În ciuda unor modernizări, GT7 merge pe linia sa, adresându-ne în special fanilor vechi și iubitorilor de mașini, ignorând tendințele open-world sau arcade spre care au virat alte titluri concurente.

În rândurile care urmează, ne vom concentra pe experiența single player oferită de Gran Turismo 7, versiunea pe care am avut-o la dispoziție pe perioada testării fiind limitată în ceea ce privește multiplayer-ul online (disponibil doar alături de alți review-eri) sau modul Sport (disponibil doar în anumite intervaluri de timp). Oricum, după un GT Sport conceput în jurul online-ului, Gran Turismo 7 ar trebui să reprezinte revenirea la conceptele inițiale ale seriei, precum campania single player.

Sever, dar accesibil

Iar Gran Turismo 7 reușește, într-o mare măsură, să fie poate cel mai „streamlined” joc GT de până acum, măcar în ceea ce privește acea perioadă de tranziție scursă din momentul în care îl pornești și până la acomodarea cu mecanicile sale de joc. Ești întâmpinat încă de la început de meniuri explicative, cu ajutorul cărora poți opta pentru diferite preset-uri de assist-uri sau scheme de control. Mai mult, jocul insistă să renunțe la conceptul clasic de driving line ajutător, oferind alte astfel de opțiuni, precum indicatoare pe ecran atunci când trebuie să apeși frâna sau marcarea zonelor de frânare pe traseu.

De bază rămân însă indicatoarele care semnalizează pozițiile de intrare în curbă, apex-ul virajului și iesire din acesta: jocul pur și simplu te învață să conduci mai bine și să reții astfel traseele. Pentru începători totuși, clasicul driving line multi-color ar fi fost mai inspirat decât opțiunile disponibile acum (zone de frânare sau indicatoare de frână afișate pe HUD).

Lumea Gran Turismo 7, mai mică decat m-am așteptat

Campania din GT7 are o structură diferită față de titlurile anterioare, în centrul acesteia aflându-se GT Cafe. Progresul se bazează pe „meniuri” primite din partea proprietarului GT Cafe, mai exact o serie de obiective ce trebuie îndeplinite pentru a acumula experiență, pentru a colecționa mașini și pentru a debloca accesul la toate componentele jocului (secțiuni din World Map, moduri de joc, circuite etc.).

Majoritatea dintre aceste meniuri îndeamnă jucătorul să completeze anumite mini-colecții de automobile (trei modele Porsche, trei modele Ferrari, trei mașini compacte japoneze etc.). Pentru a le obține, poți apela fie la opțiunea de a le cumpăra, dacă finanțele in-game o permit, fie la câștigarea lor de pe urma clasicelor probe cu care seria GT ne-a obișnuit (Sunday Cup, Clubman Cup etc.).

Pentru fiecare astfel de colecție completată, primești și o recompensă vizual-informativă: câteva secvențe în care îți este prezentată istoria respectivelor modele, cadre interesante cu ele etc. De altfel, asemenea „lecții de istorie” sunt prezente și în magazinele anumitor mărci din magazinul de mașini in-game, în secțiunea Museum.

Ocazional, operațiunea de colecționare de mașini este întreruptă de unele meniuri mai speciale, câteva banale, de genul „spală-ți mașina la service”, iar altele de-a dreptul interesante, cum ar fi obținerea permiselor naționale de categorii A sau B, mission challenges (îndeplinirea obiectivelor în anumite scenarii) sau campionate multi-cursă. Totuși, la acest capitol, GT7 pare mai sărăcăcios decat precursorii săi, lipsind acele evenimente speciale licențiate, cum au fost probele pe circuitul Top Gear din GT5 sau Goodwood Festival of Speed din Gran Turismo 6.

De altfel, întreaga campanie single player din GT7 pare de dimensiuni semnificativ mai reduse decât ce întâlneam în precedentele titluri din serie: țin minte că am petrecut mult mai mult timp până să ajung la lista de credits de final în GT5/6, în timp ce, în noul joc, completarea celor aproximativ 40 de meniuri GT Cafe care compun campania mi-a luat aproximativ 25h.

Evident, pe lângă probele ce țin de completarea campaniei, jocul oferă în continuare conținut suplimentar: obținerea permiselor internaționale, probe suplimentare pe circuitele deblocate, mission challenges, curse splitscreen pentru doi jucători, Music Rally pentru cei care doresc să se întreacă pe ritmul anumitor melodii etc. Lipsa acestora de structurare în cadrul unei campanii organizate le scade însă mult din aport, cel puțin din punctul meu de vedere.

Mașini multe, damage puțin

În privința „conținutului cantitativ”, cu mici excepții, mă pot declara mulțumit de ceea ce există în GT7. Cele peste 400 de modele de mașini acoperă mai toate gusturile, de la vehicule mici de oraș, la modele ce pot face tranziția de la stradă la circuit, la automobile sport și până la super-car-uri, mașini de raliu sau chiar prototipuri concepute special pentru seria GT.

Din păcate, unul dintre păcatele vechi ale seriei – lipsa damage-ul vizual – se face simțit și în GT7. Nu în aceeași măsură precum în jocurile anterioare: după multiple lovituri, acum mai sare vopseaua de pe mașini, tabla se mai îndoaie și, uneori, se mai sparg și farurile. Este un pas în față din acest punct de vedere, însă în continuare insuficient pentru pretențiile seriei Gran Turismo.

În ceea ce privește circuitele, selecția este destul de bogată, cu nume importante prezente pe listă: Monza, Nurburgring (cu mai multe variante, inclusiv faimosul Nordschleife), Brands Hatch, Suzuka etc. Au revenit, de asemenea, și câteva dintre circuitele fictive concepute de producători pentru seria GT, cum ar fi Trial Mountain sau High Speed Ring. Din păcate, cu excepția Tokyo Expressway, lipsesc circuitele urbane din precedentele jocuri GT (Monaco, Madrid etc.).

Arată, sună și se simte bine

Iar toate acestea arată cum nu se poate mai bine: GT7 este fără îndoială cel mai arătos joc al seriei și un număr 1 de necontestat în domeniul jocurilor cu mașini atunci când vine vorba de reprezentarea cât mai realistă și autentică a modelelor de mașini.

Acestea sunt redate excelent, fiind modelate în cele mai mici detalii, un plus fiind adus și de reflexiile Ray Traced, disponibile în mai toate modurile jocului, mai puțin cursele propriu-zise. Astfel, ai parte de unele dintre cele mai realiste și arătoase reluări, dar și de o reprezentare și mai autentică a bolizilor în Scapes, photo mode-ul extins din GT7.

Și circuitele au primit de această dată mai multă atenție, fiind adăugate mai multe detalii precum publicul animat, vegetația mai variată și deasă etc. Cea mai mare modificare este însă caracterul dinamic al iluminării acestor circuite. Pe lângă ciclul zi-noapte, reproducerea reală a norilor care acoperă traseele poate avea urmări vizibile asupra modului în care circuitul este iluminat: ajunge să arunci o singură privire (și nu neapărat spre cer) pentru a „simți” condițiile meteorologice în care va avea loc cursa. Mai mult, norii pot acoperi doar o porțiune de traseu, mai întunecată, în timp ce alta se scaldă în lumina caldă a soarelui. Iar când noaptea cade, sursele de lumină artificială de pe marginea circuitului prind viață, oferind un veritabil spectacol vizual.

Din păcate, nu la fel de spectaculoasă este reproducerea curselor pe timp de ploaie, abordarea celor de la Polyphony Digital fiind mai degrabă funcțională aici, decât foarte estetică. Mai exact, apa căzută din cer și jeturile proiectate de oponenți sunt menite să-ți obstrucționeze câmpul vizual și nu neapărat să te lase cu gura căscată, așa cum o făceau în DriveClub, spre exemplu. Din nou, pe o porțiune a unui circuit poate ploua, în timp ce alta rămâne uscată, transformând alegerea pneurilor potrivite într-o sarcină cu adevărat dificilă.

Indiferent însă de condițiile meteo, numărul de mașini din cursă sau traseul ales, nu am avut sacadări sau probleme de performanță pe PS5, framerate-ul menținându-se constant: 60fps în cursele propriu-zise și 30fps în cadrele ce folosesc Ray Tracing, cu o rezoluție 4K nativă. Alternativ, se poate opta pentru modul Performance, care elimină reflexiile ray traced în favoarea unui framerate de 60fps în toate modurile din GT7.

Implementarea DualSense din GT7 este exemplară: simți în controller fiecare denivelare din circuit, fiecare vibrator abordat corect sau greșit, ba chiar și întrepătrunderile dintre blocurile de ciment de pe soșeaua din Tokyo. De asemenea, versiunea care ne-a fost pusă la dispoziție pentru acest test includea suport pentru volanele cu pedale de la Thrustmaster, modelul T150 fiind recunoscut de către joc.

Deși timpii de încărcare dintre meniuri și cursele propriu-zise sunt aproape inexistenți pe PlayStation 5, inexplicabil, mai apar pauze și sacadări atunci când navigați prin World Map-ul jocului (meniul principal). De asemenea, structura acestor meniuri este un pic cam stufoasă și neergonomică, anumiți pași facili în teorie (cum ar fi upgrade-ul și tuning-ul unei mașini înainte de cursă) necesitând prea multe tranziții și comutări printre diferitele secțiuni din meniu.

Muzica este, de asemenea, plăcută, clasicele teme muzicale GT fiind acompaniate de tot felul de piese licențiate, trezindu-mă că fredonez unele dintre acestea chiar și după ieșirea din joc. Sunetele aferente motoarelor și impacturilor au fost, la rândul lor, îmbunătățite. Din păcate, porțiunile de „poveste” din GT Cafe sau explicațiile personajelor cu care interacționezi în joc sunt redate doar în format text, fără ca aceste dialoguri să fie vorbite. De asemenea, dependența campaniei de o conexiune online poate fi pusă doar pe seama unui DRM mai “silitor” decât era cazul, scuza cu prevenția trișării fiind cam trasă de păr.

Concluzie

În ciuda unor cutume nu neapărat plăcute pe care Gran Turismo 7 le-a preluat de la precursori (cum ar fi reproducerea „discretă” a damage-ului) și a campaniei mai scurte decât eram obișnuiți, noua creație a celor de la Polyphony Digital rămâne etalonul în privința echilibrului aproape perfect dintre autenticitate și accesibilitate. Nu este neapărat un joc pentru amatorii de arcade-uri gen Froza Horizon sau Need for Speed, ci mai degrabă o experiență dedicată pasionaților de masini, celor care colecționau surprizele Turbo atunci când erau mici și cărora nu le este teamă să se ia „la trânta” cu Nordschleife, la bordul unui Porsche nervos, fără a avea nevoie de assist-uri.