Ghostrunner Review: un altfel de joc Cyberpunk

În ultimele luni, am asistat la o mulțime de lucruri nebune care pare că duc ușor spre o poveste dintr-un gen sci-fi într-o societate distopică. Din fericire, nu trăim într-o astfel de lume. Anul trecut trebuia să începem să ne îmbrăcăm ca personajele din Blade Runner al lui Ridley Scott și, din moment ce 2019 a trecut și nimeni nu lucrează la un test „Voight-Kampff”,  cred că putem spune că încă nu am ajuns acolo.  Cel puțin deocamdată nu putem decât să ne imaginăm și să sperăm că nu vom trăi într-o astfel de lume, oricât de fascinantă ar fi.

Genul cyberpunk întotdeauna prezintă o distopie și tinde să se concentreze pe discrepanța dintre clasele sociale, cu accentul pus pe categoriile sociale de jos și modul prin care acestea au acces și folosesc tehnologie avansată, cum ar fi inteligența artificială și cibernetica, juxtapuse cu un grad de decădere sau schimbarea radicală a ordinii sociale.

De-a lungul timpului au fost produse o serie de jocuri de success din acest gen, printre care Beneath a Steel Sky, Blade Runner, Deus Ex, Gemini Rue, Observer sau Technobabylon.

În 2020 au fost lansate sau urmează să fie lansate câteva astfel de jocuri precum Cyberpunk 2077, Cloudpunk și nu în ultimul rând, Ghostrunner. Cel din urmă probabil că surpinde cel mai mult prin maniera prin care combină gameplay-ul dinamic, cu lumea dominată de neoane și o coloana sonoră pe măsură.

Ghostrunner, dezvoltat de studioul polonez One More Level și copublicat de All In! Games și 505 Games, este un platformer FPS, ceea ce este surprinzător în sine. Jocul este disponibil pentru PC (Windows), PlayStation 4 și Xbox One din octombrie 2020, pentru Nintendo Switch din noiembrie 2020 și va fi lansat și pentru PlayStation 5 și Xbox Series X|S în 2021. Ghostrunner este coprodus de 3D Realms și dezvoltat în colaborare cu Slipgate Ironworks.

Recunosc că nu am știut despre ce fel de joc este vorba sau cum va fi gameplay-ul. Totuși, din momentul în care am citit „cyberpunk”, am închis ochii și am așteptat în tihnă ziua lansării.

Inițial nu mă așteptăm ca o combinație între Mirror’s Edge și poate puțin Dying Light să mi se pară dificilă, însă am înțeles că nu doar FromSoftware poate crea jocuri care să te frustreze și, în același timp, să te țină ancorat.

Gameplay-ul amintește de Superhot, un alt indie game FPP, foarte dinamic și unde ai nevoie de dexteritate, reflexe și creativitate. De altfel, întreagă experiență pare o combinație între Superhot, Mirror’s Edge și cu elemente din Portal.

Ghostrunner este provocator, „fun” și, deși poate părea mult prea scurt, cu 6-10 ore de gameplay, după ce îi dai o șansă, vei înțelege de ce nu are nevoie de mai mult pentru a te convinge. Însă suferă, la rândul său, de câteva probleme și este departe de a fi un joc perfect.

Cea mai mare problemă a jocului este totodată ceea ce îl scoate în evidență.

Povestea din Ghostrunner

Povestea nu este centrată pe personajul titular și trebuie tratată mai mult ca scenariul unui film de acțiune fără interes prea mare în dezvoltarea personajelor. Jocul în sine nu vrea lucrul ăsta și nu ai timp sau cadru pentru așa ceva. Ghostrunner-ul execută și navighează o serie de provocări, însă nu asistăm la dezolvarea sau schimbarea sa pe parcurs, în schimb face parte din ansamblul poveștii și personajul principal nu este un punct central.

Povestea este într-adevăr „cyberpunk” generică, însă plăcut de urmărit și țesută bine în gameplay, astfel nu ai cutscenes și momente când eșți nevoit să te opreșți că să urmăreșți dialogul. Ai opțiunea să iei pauză și să asculți ce se vorbește sau poți să continui progresul și să lași dialogul să curgă în fundal.

În felul acesta, comunici constant cu o serie de personaje, care îți explică evenimentele din jurul tău, îți dau motivația pentru acțiunile tale și te ajută să navighezi prin „Dharma Tower” și „Dharma City”.

Personajele cu care interacționezi de la început sunt „The Architect” și „Zoe”. „The Architect” este un sistem de inteligență artificială, mintea păstrată a lui Adam care a creat și a condus Turnul Dharma. Totodată a creat și supersoldații îmbunătățiți tehnologic numiți Ghostrunners, care au servit ca instrument de menținere a oridinii și păcii în rândul locuitorilor din Dharma.

Zoe face parte dintr-un grup de rebeli numit Climbers (cățărători), cei care îl găsesc pe Ghostrunner, îl repară și îi dau acces la diferitele sisteme din districtul Base. Totodată, Zoe este cea care îl numește pe Ghostrunner „Jack”, un joc de cuvinte folosit ca aluzie la condiția sa.

Un alt personaj important este Mara, prezentat drept antagonistul poveștii. Mara a fost confidentul Arhitectului, pe care l-a trădat într-o lovitură de stat ce a dus la distrugerea tuturor unităților Ghostrunner, cu excepția uneia. Ușor de ghicit despre ce unitate este vorba. Acum este cunoscută sub numele de Keymaster, guvernează întreg orașul Dharma, impunându-se într-o manieră care afectează condițiile de viață ale societății.

Imediat după ce rebeliunea l-a găsit pe Ghostrunner și l-a reparat și reactivat, această a fost exterminată brutal de acoliții lui Mara. Arhitectul apoi îl însărcinează pe Ghostrunner să-l învingă pe Keymaster și să restabilească ordinea, eliberând oamenii de sub controlul noului sistem.

De aici începe acțiunea și povestea personajelor noastre. De la primele interacțiuni dintre Jack și The Achitect, apoi dintre Jack și Zoe, ne putem da seama care va fi dinamica dintre cei trei și direcția în care va curge conflictul.

Este greu să nu te asociezi și să simpatizezi cu Zoe și, în același timp, să nu fii suspicios pe acțiunile „arhitectului”. Nu pentru că este evident, ci pentru că acesta ar fi cel mai firesc și satisfăcător lucru pentru jucător.

În schimb, deși vorbim de o poveste simplă, previzibilă, aceasta are un fir narativ satisfăcător și conflictul se desfășoară cursiv. Finalul lasă de dorit și este „over the top”, dar satisfacția nu lipsește întru totul și atinge punctul pe care și l-a propus de la început.

Gameplay și mecanică

Ceea ce scoate jocul în evidență este ritmul. Nu poți să te opreșți. De altfel, fiecare misiune este gândită pentru a fi terminată cursiv și cu o execuție perfectă. De cele mai multe ori te poticneșți și este nevoie să începi iar de la checkpoint și, după câteva încercări, toată secvență este parcursă fără greșeală și asta îți oferă o satisfacție enormă.

Spre deosebire de jocuri ca Dark Souls, deși nu este același gen și nici măcar nu se ridică la același nivel de dificultate, Ghostrunner are tendința să te frustreze, însă nu te pedepsește de fiecare dată când ai murit. De asemenea, sistemul de spawning este prompt și reintri în acțiune foarte rapid.

Este adevărat că de multe ori devine frustrant să reiei tot progresul de la un checkpoint, dar, după mai multe încercări, memoria musculară îți permite să parcurgi același traseu cu ochii închiși.

Inițial nu am știut că mecanismul de saving te obligă să termini un nivel și nu îți salvează automat fiecare checkpoint. Astfel, ești obligat să reiei tot nivelul dacă decizi să ieși din joc „half way through”. Dar aici apare cea mai mare problemă a jocului: are autosave, dar numai după ce ai terminat un nivel. Cu alte cuvinte eșți obligat ca atunci când intri în joc să duci la capăt tot nivelul și abia apoi ți se salvează progresul.

La a două încercare a unui nivel, care inițial îmi luase în jur de o ora, am resuit să-l parcurg în 10 minute. Chiar dacă înveți schema de control și îți este mai ușor a două oară, pierzi mult timp să refaci traseul și știm cât de mult dezechilibrează experiența.

Un exemplu este progresul pe care l-am pierdut și care a durat în jur de 60-70 de minute și pe care a trebuit să-l reiau pentru că nu mi-am dat seama că nu s-a terminat nivelul.

La finalul fiecărui nivel, ți se prezintă un status, cum ar fi obiectele pe care le-ai găsit sau de câte ori ai murit, dar este ușor să uiți unde eșți și să pierzi progresul pe care l-ai făcut din cauza faptului că poți muri de 200 de ori într-un nivel și la timpul tău se adaugă considerabil mai multe minute.

Nu contează de câte ori eșuezi și trebuie să fii respawned, sau în cât timp termini un nivel, nu îți este afectat gameplay-ul și nici nu ești pedepsit sau răsplătit pentru asta.

Câteodată poți naviga secțiuni întregi ale unui nivel fără să omori un inamic, dar de cele mai multe ori ești nevoit să faci asta deoarece, după cum îți explică “jocul”, inamicii sunt conectați la sistemul de acces și trebuie să fie neutralizați pentru ca ușile să se deschidă.

Deși este satisfăcător să îți croieșți drum cu o sabie samurai printre inamici, mai ales că sistemul de coloziune este bine definit și animaliile de “kill” sunt brutale și violente, am încercat să evit o confruntare de câte ori am avut ocazia, tocmai din cauza faptului că riști să fii omorât și spawned la un checkpoint inconvenient.

Deși mecanismul cu care eșți trimis înapoi în lupta este rapid, repetând procesul de mai multe ori devine anevoios și începe să ia din cursivitatea gameplay-ului.

Sistemul de luptă este deschis și întâlnirile cu inamicii oferă multiple modalități de abordare. Sabia este singură ta armă, ce poate fi personalizată, dar nu poate fi actualizată sau îmbunătățită cu alte caracteristici, însa viteza și mobilitatea îți sunt arme în sine și pot fi îmbunătățite cu diferite upgrades.

Numărul de îmbunătățiri pe care îl poți adăuga personajului va ușura considerabil jocul și, pe măsură ce progresezi, provocările, deși din ce în ce mai dificile, vor părea mult mai accesibile. Cu toate acestea, adversarii vor deveni la rândul lor din ce în ce mai buni, iar armele și apărarea lor se schimbă pe măsură ce avansezi.

Aproape fiecare nivel va introduce ceva nou, cum ar fi un mecanism care te obligă să te adaptezi și să navighezi într-un mod diferit. Un exemplu ar fi un sistem de tip cârlig care te ajută să te agăți și să te deplasezi de pe un obiect pe altul sau power-ups-urile care încetinesc timpul și te ajută să navighezi mult mai ușor.

Mai multe moduri prin care poți aborda o luptă te obligă să vii cu o nouă strategie de fiecare dată, iar atunci când mori, s-ar putea să vrei să regândești traseul ales sau să-l îmbunătățești, să-l adaptezi sau să-l schimbi cu totul.

Porțiunile fără inamici sunt destul de simple, iar puzzle-urile nu sunt dificile și este plăcut să ai puțin timp liber că să respiri. Deși, și în cazul ăsta există câteva niveluri foarte dificile.

Există un sistem de upgrade, reprezentat printr-un joc similar cu tetris care te obligă să fii creativ cu modul în care folosești spațiul disponibil, dar îți permite, de asemenea, să-ți personalizezi modificările în funcție de stilul de joc care ți se potrivește cel mai mult. Îl ajută pe jucător și de asemenea, este util dacă vrei să te adaptezi în funcție de unele niveluri.

Dacă sunt forțat să am un timp de reîncărcare mai scurt, la alte niveluri poate că voi schimba întreaga grilă și voi avea un șablon de modificări diferite. Cu toate acestea, spațiile libere din grilă de upgrade vor ajută la regenerarea focalizării, probabil cea mai importantă caracteristică și cea de care te foloseșți cel mai mult.

Alături de focalizare(focus), vei putea folosi alte patru power-ups: Blink, Tempest, Surge și Overlord.

Atunci când ți se permite și nu ai prea mulți inamici prin preajma, Ghostrunner este distractiv, profită și se folosește eficient de mecanismul parkour pe care-l adoptă și este unul dintre cele mai antrenante și bine ritmate jocuri platformer.

Deși nu ies cu nimic în evidență și sunt în mare parte generici, există câteva categorii de inamici care îți pot pune probleme. În câteva ore de gameplay, vei da peste inamici protejați de scut sau de un câmp de forță, inamici cu diferite tipuri de arme, roboți și până și inamici cu săbii samurai. Toți fac parte din lista de obstacole prin care trebuie să treci.

Important este să fii conștient de faptul că, la prima întâlnire cu un nou tip de inamic, cel mai probabil vei fi omorât deoarce nu ești încă obișnuit cu mecanica de atac și încă nu ai dezvoltat o strategie. Astfel, pe măsură ce avansezi, o parte dintre inamici sau “Keys”, numiți astfel de Zoe datorită loialității lor față de “Keymaster”, încep să sufere modificări și capătă aptitudini și arme noi.

Unii inamicii cu arme automate îți pun dexteritatea și viteza de reacție la încercare, dar înveți destul de repede tiparul pe care îl iau, direcția proiectilelor și timpul de încărcare a armei. Însă, pot deveni frustranți, mai ales în număr mare și cu un sector complex pe care trebuie să-l parcurgi.

Unele întâlniri, deși dificile, se pot transforma foarte repede în situații comice. Spre exemplu, inamicii cu scut îți pun destule probleme din față, însă dacă ajungi în spatele lor nu mai prezintă niciun risc și poți zăbovi o perioada de timp agățat de ei. Pe măsură ce avansezi, jocul tinde să arunce în tine cu cât mai multe elemente din aceeași oală și, pentru ce știe să facă, nu este deloc greșit, însă începi să-i apreciezi limitările.

Concluzie

Ghostrunner îți pune în față suficiente încercări încât să nu te plictisească și, împreună cu povestea, muzica și grafica, creează o experiență  antrenantă și distractivă.

Însă, pentru unii jucători poate fi o sabie cu două tăișuri și la fel de ușor te poate enerva sau plictisi. Asta pentru că nu povestea este punctul forte, ci gameplay-ul, iar atunci când întâlnești obstacole dificile există șansa să abandonezi jocul.

Nivele precum “The Gatekeeper” îți pun răbdarea la încercare și aici e posibil să decizi dacă ai voință să mergi mai departe sau renunți complet. Mai ales când înțelegi progresul pe care l-ai făcut, știind că un nivel nu durează foarte mult, dar ai pierdut poate ore întregi că să-l termini.

Dificultatea și timpul scurt de gameplay îl fac ideal pentru speedrunners, însă după cum spuneam, devine frustrant și nu este un joc casual în care să petreci câteva minute de gameplay relaxant. Este un salt cu parașuta printre obstacole.

De aceea, poate fi polarizant când e vorba de gameplay și poate fi privit precum un joc de la FromSoftware, cu o comunitate de nișă. Însă, putem cădea de acord când vorbim despre grafică și muzică.

Din punct de vedere vizual, jocul este fascinant și îți poate distrage atenția de la gameplay prin imaginile și culorile sale, iar împreună cu o coloana sonoră synthwave creează atmosfera “cyberpunk” perfectă.

Îl recomand cu căldură oricărui gamer care caută o provocare, însă dacă vrei o experiență relaxantă, trebuie să fii cât se poate de pregătit pentru că nu este o plimbare în parc.