Ghost of Tsushima Review: între samurai și fantomă

Nu știu dacă Sony a făcut-o premeditat sau a fost doar o întâmplare, însă Ghost of Tsushima este ultimul mare joc pe care compania îl lansează în exclusivitate pentru PlayStation 4. O onoare pentru studioul Sucker Punch (responsabil și cu seria inFamous) dar și o povară destul de mare. Astfel, aventura open world cu samurai este nevoită să se ridice la nivelul calitativ cu care ne-au obișnuit titlurile exclusive de la Sony. Reușește jocul celor de la Sucker Punch această performanță? Veți afla în review-ul nostru pentru Ghost of Tsushima.

Lecție de istorie dramatizată

Latura narativă din Ghost of Tsushima reprezintă una dintre atracțiile principale ale jocului, mai ales pentru pasionații de cultură și istorie orientale. Jocul propune o versiune dramatizată și, într-o oarecare măsură, fictivă a invaziei Japoniei de către forțele mongole în 1274. În centrul poveștii se află Jin Sakai, un tânăr samurai ce aproape că își pierde viața în atacul inițial de pe plaja Komoda, din insula Tsushima, și jură apoi să-și elibereze casa de invadatori cu orice preț.

Vă las pe voi să aflați ce sacrificii trebuie să facă Jin pentru a-și atinge obiectivul, ce prieteni și aliați câștigă de-a lungul misiunii sale și modul în care evoluează personalitatea sa spre temutul alter ego ce dă și numele jocului: Ghost of Tsushima. Per ansamblu, deși previzibilă într-o anumită măsură, povestea este decentă și își îndeplinește cu brio rolul de susținere a gameplay-ului. Să nu vă așteptați totuși la cine stie ce revelații narative, metafore pretențioase sau referințe subtile.

Ghost of Tsushima nu este “acel gen de joc”, mulțumindu-se cu formula sa ce combină acțiunea, în mare măsură, și aventura, cu o pondere ceva mai mică, într-un mediu de joc open world. Vom reveni însă asupra acestui aspect un pic mai târziu.

Început cu stângul

Înainte de a continua acest review, trebuie să vă mărturisesc ce m-a deranjat cel mai mult la Ghost of Tsushima. Cel puțin pe parcursul primelor ore de joc, aproape că m-a scos din sărite combinația destul de stângace dintre mișcările personajului, modul în care acesta răspundea la comenzi (sau refuza să o facă) și, nu în ultimul rând, maniera în care este tratată traversarea și depășirea anumitor obstacole sau forme de relief din lumea de joc.

Scriptajul excesiv al unor misiuni, mai ales în prima parte a jocului, îi limitează mișcările lui Jin Sakai: câteodată împingi la maximum stick-ul de deplasare și abia mergi, alteori fugi, alteori alergatul este transformat instantaneu într-un mers lent când începe un dialog, alteori trebuie să apeși pe R3 pentru a te deplasa rapid. Majoritatea acestor limitări sunt valabile și atunci când călărești și, cuplate cu folosirea butonului R2 pentru majoritatea interacțiunilor din joc, duc la o perioadă de adaptare mai mare decât ar fi cazul.

Din cauza mișcărilor rigide ale personajului principal, secțiunile timpurii de platforming devin enervante, lucru evidențiat și de o misiune de la începutul jocului, în care a trebuit să elimin niște arcași inamici ce asaltau un pod. Mai mult m-am luptat cu mișcările personajului și stâncile pe care erau plasați arcașii decât cu inamicii în sine.

Din fericire, după câteva ore, te obișnuiești cu controlul și mișcările din Ghost of Tsushima și devii fie imun la stângăciile amintite mai devreme, fie pur și simplu înveți să le eviți.

Luptele fac deliciul jocului

Un aport deosebit de important în ceea ce privește această adaptare îl joacă sistemul de luptă din joc, interesant și, de multe ori, de-a dreptul captivant. Acesta combină elemente împrumutate din alte jocuri, influențele unui titlu precum Sekiro: Shadows Die Twice, spre exemplu, fiind mai mult decât evidente. Inamicii pe care trebuie să îi înfrunți au atât o bară de viață, cât și una de “armură”, fiind dificilă diminuarea primeia fără să o reduci la zero, mai întâi, pe a doua.

În prima fază, ai la dispoziție două tipuri de atacuri: cel rapid, folosit de cele mai multe ori în cadrul combinațiilor de lovituri, și cel “heavy”, mult mai eficient pentru a diminua cât mai semnificativ “garda” oponenților. De asemenea, ai la dispoziție mai multe tipuri de manevre de apărare, fiecare eficientă împotriva anumitor tipuri de atacuri și/sau inamici: blocarea ce protejează de majoritatea atacurilor normale, pararea bine cronometrată lasă inamicul vulnerabil pentru scurt timp, în timp ce unele atacuri trebuie eschivate, neputând fi blocate sau parate.

În cazul în care ești lovit, poți recupera din viața pierdută folosind o rezervă de “resolve” (determinare sau tărie de caracter ar fi niste traduceri cât de cât potrivite în limba română). Resolve-ul suplimentar este câștigat în cadrul acestor confruntări, luptând eficient, parând atacurile și doborând inamicii.

În timpul luptelor, pe lângă katana și arcul cu săgeți, vei mai putea folosi și o serie de “elemente ajutătoare”, precum proiectilele kunai, care reduc la zero defensiva inamicilor și îi lasă vulnerabili pentru câteva secunde sau bombele cu fum, cu ajutorul cărora poți să amețești un grup mai numeros de adversari și poți fie să-i elimini mai rapid, fie să te faci nevăzut în cazul în care îi consideri prea puternici.

Problemele de rigiditate a controlului se regăsesc însă și aici: camera “fuge” de multe ori în spatele unor obstacole, obstrucționând pozițiile eroului sau ale unor inamici (poți lupta cu mai mulți în același timp), iar sistemul de lock-on pe adversar este automat, de multe ori Jin lovind în direcții care nu au nimic în comun cu intențiile jucătorului.

Poți evita, într-o anumită măsură, aceste incoveniente printr-o abordare stealth, destul de accesibilă în majoritatea situațiilor din Ghost of Tsushima. Mediile de joc sunt bogate în iarbă în care te poți camufla, structuri sub care te poți deplasa și/sau ascunde, locații strategice de la adăpostul cărora poți asasina direct inamici (one shot kill, cum ar veni). Mai mult, în stilul jocurilor din seria Assassin’s Creed, și aici poți otrăvi inamici sau îi poti asmuți unul împotriva altuia cu ajutorul săgeților otrăvite.

De altfel, modul în care alegi să-ți înfrunți adversarii stă la baza poveștii și dezvoltării lui Jin Sakai ca personaj principal, acesta fiind nevoit să mențină, pe cât posibil, echilibrul dintre lupta dreaptă, directă, modul onorabil de a acționa al samurailor, și atacurile stealth, din umbră, lipsite de onoare, caracteristice temutei “fantome” în care eroul se transformă, treptat. Excepția o fac duelurile cu boșii, pe care nu le poți aborda stealth și unde trebuie să lupți direct, bazându-te pe abilitatea de a evalua atacurile adversarului și de para sau eschiva la momentele oportune.

O lume deschisă, fără restricții artificiale

Aminteam mai devreme că voi reveni, în cadrul acestui review pentru Ghost of Tsushima, la formula open world a jocului. Din fericire, avem parte de un action/adventure destul de convențional, prezentat în acest format, fără falsele pretenții de joc RPG atât de prezente în titlurile recente ale seriei Assassin’s Creed. Mai exact, poți aborda lumea și misiunile în fix ce ordine dorești să o faci, fără restricții artificiale, fără niveluri de atins dacă vrei să continui povestea sau alte limitări de acest gen.

Iar această lume de joc este plină de lucruri de făcut: misiunile ce reprezintă firul narativ principal (pe care îl poți duce la bun sfârșit în aproximativ 20 de ore, pe dificultate medie) sunt complementate de tot felul de povești secundare. Unele țin de anumite personaje întâlnite pe parcursul aventurii lui Jin Sakai, altele sunt legate de legendele insulei Tsushima, dar și de locuitorii acesteia, de cele mai multe ori neputincioși în fața invadatorilor mongoli, și, mai important, nu dau impresia unui “conținut de umplutură”.

Pe lângă acestea, își fac apariția și nelipsitele sate sau așezări ce trebuie eliberate de sub ocupația mongolă, dar și obiective ceva mai originale: izvoare cu apă termală capabile să îi crească eroului nivelul maxim de viață, antrenamentele ce implică tăierea de bambus cu sabia, lideri mongoli ce trebuie uciși pentru a debloca noi stiluri de luptă (fiecare fiind eficient împotriva anumitor tipuri de inamici), diferite animale pe care trebuie să le urmărești pentru a descoperi locații secrete etc.

Lăsând la o parte harta de ansamblu a insulei Tsushima (cu cele trei mari regiuni ale sale), Ghost of Tsushima este destul de zgârcit când vine vorba de a oferi facilități de orientare în această lume deschisă de joc. Poți marca pe hartă un anumit obiectiv și apoi apela la “vântul călăuzitor” pentru a observa direcția în care trebuie să te deplasezi. Această abordare, deși originală, devine treptat oarecum enervantă, comutările repetate dintre hartă și jocul propriu-zis, precum și apelarea obsesivă a vântului întrerupând parcă prea des “flow-ul” acțiunii.

Per total însă, multitudinea, diversitatea și relativa originalitate a misiunilor și a activităților opționale de pe insula Tsushima m-au făcut să rămân în joc, cu plăcere, încă mult timp după ce am dus la bun sfârșit povestea principală.

Și un pic de RPG

Totuși, faptul că Ghost of Tsushima nu impune limitări artificiale (de tipul quest-urilor blocate în spatele atingerii unui nivel de experiență) nu înseamnă că jocul nu are elemente caracteristice titlurilor RPG. Jin Sakai evoluează de la un simplu protejat al unchiului său la statutul de legendă vie, iar pe parcurs, câștigă puncte pe care le poate investi în diferite tehnici. Unele dintre acestea țin de lupta dreaptă a samurailor, altele de manevrele stealth, caracteristice ghost-ului.

De asemenea, pe parcursul aventurii sale, Jin va întâlni și/sau va elibera diferite tipuri de comercianți, fierari, armurieri etc., de la care va putea cumpăra vestimentație nouă, va putea schimba culorile celei existente și va putea aplica upgrade-uri armelor și armurilor folosind resursele acumulate de-a lungul jocului (fier, bambus, textile etc.).

Item-urile cu adevărat valoroase sau charm-urile (buff-uri ale anumitor atribute) vor fi dobândite însă pe parcursul misiunilor propriu-zise (fie cele principale, fie cele secundare), fiecare armură, spre exemplu, fiind orientată către un anumit tip de gameplay (unele oferă bonusuri de viață, altele de atac, altele rezistență, stealth mai eficient etc.).

Nu lipsesc nici ceea ce am putea numi item-uri legendare, ascunse în spatele unor misiuni de lungă durată, cu numeroase vizite prin multiple locații ale insulei, bătălii cu boși, în stilul dobândirii armurii lui Brutus din Assassin’s Creed Brotherhood.

Prezentare și concluzie

Când vine vorba însă de prezentarea grafică, jocul are atât avantaje, cât și elemente mai puțin entuziasmante. Din punct de vedere artistic, creația celor de la Sucker Punch arată foarte bine, cu peisaje vaste și spectaculos iluminate, în special în momentele în care soarele apune sau răsare. De asemenea, nu puteam încheia acest review fără să menționăm că Ghost of Tsushima beneficiază de una dintre cele mai impresionante reproduceri ale vegetației pe care am avut ocazia să o întâlnim într-un astfel de joc, cu dealuri întregi pline de iarbă de pampas dinamică, ale cărei mișcări sunt afectate de vânt.

De asemenea, nu putem trece cu vederea poate cel mai bogat sistem de particule din ultima vreme, scenele fiind pline de frunze, flori, cenușă, toate în cantități impresionante și mișcându-se dinamic, în funcție de direcția și puterea vântului. Nu în ultimul rând, merită menționate și Photo Mode-ul, bine implementat în Ghost of Tsushima, cu ajutorul cărora am realizat majoritatea capturilor de ecran prezente în acest review, dar și posibilitatea de a utiliza un filtru sepcial, ce redă întregul joc în stilul vechilor filme cu samurai.

Din păcate, reproducerea personajelor și a animațiilor acestora nu se ridică la nivelul așteptărilor. Nici vocile în engleză nu m-au convins, fiind parcă realizate în stilul unei dublări modeste de pe Netflix; dialogurile în japoneză sună mult mai convingător, însă parcă nu se sincronizează corect cu mișcările buzelor.

Din aceste puncte de vedere, cumulate cu ce aminteam mai devreme despre animații, mișcare și control, deși este lansat la sfârșitul “epocii” PlayStation 4, Ghost of Tsushima lasă mai degrabă impresia unui joc ceva mai avansat din era PS3. Înțeleg că probabil Sucker Punch nu a avut la dispoziție un buget la fel de mare, iar apariția pandemiei de COVID-19 a restricționat accesul la studiourile de motion capture, însă, mai ales după ce am parcurs The Last of Us Part II, aveam pretenții mult mai ridicate.

Dacă alegeți să rulați Ghost of Tsushima pe PlayStation 4 Pro, veți avea de ales între două moduri de redare: unul ce favorizează rezoluția, iar celălalt framerate-ul. Din păcate, în cazul celui de-al doilea, deși diminuarea rezoluției la numai 1080p este mai mult decât evidentă, sporul de performanță lasă de dorit. Și, chiar dacă în modul 4K framerate-ul mai “șchioapătă” câteodată, l-am preferat, diferețele de percepție fiind neglijabile.

La sfârșitul acestui review, ajung la concluzia că Ghost of Tsushima este un joc bun, ba chiar foarte bun pe alocuri, tras însă în jos de anumite elemente fie insuficient finisate, fie de-a dreptul învechite. Totuși, cei aflați în căutarea unei aventuri open world cu iz istoric vor găsi în jocul celor de la Sucker Punch o alternativă viabilă, mai puțin repetitivă, la titlurile recente ale seriei Assassin’s Creed, spre exemplu.